A murit măicuța Steliana Bursuc de la Mănăstirea Doamnei-Moglănești. „Roagă-te în Împărăția Cerurilor și pentru noi”

A murit măicuța Steliana Bursuc de la Mănăstirea Doamnei-Moglănești. „Roagă-te în Împărăția Cerurilor și pentru noi”
Ramona Jurubita
Miercuri, 21.01.2026

O veste tristă a îndoliat comunitatea monahală și numeroși credincioși din întreaga țară. Duminică, 18 ianuarie 2026, măicuța Steliana Bursuc și-a dat ultima suflare, după o viață trăită în rugăciune, ascultare și jertfă. De peste 25 de ani, aceasta a fost viețuitoare a obștii de la Mănăstirea Doamnei-Moglănești, una dintre cele mai vechi și iubite mănăstiri din județul Harghita.

Maica Steliana s-a născut la 1 ianuarie 1943, în localitatea Dămileni, comuna Cristinești, județul Botoșani. În anul 1992, a ales calea monahală, dorind să devină „mireasă a lui Hristos”. A slujit Biserica timp de 34 de ani, cu o discreție și o blândețe care au făcut-o iubită nu doar de surorile din mănăstire, ci și de sutele de pelerini care i-au trecut pragul.

Maica Antonia vorbește despre pașii pe care orice credincios trebuie să-i urmeze pentru purificarea sufletului. „Lui Dumnezeu trebuie să îi vorbim cât mai simplu, ca un copil"

O viață dăruită lui Dumnezeu și oamenilor

Obștea Mănăstirii Doamnei-Moglănești a transmis un mesaj emoționant la trecerea sa la Domnul, amintind de dragostea și jertfa cu care maica Steliana și-a purtat crucea.

„A intrat în viața monahală în anul 1992, dorind să fie mireasă a lui Hristos, pe care L-a slujit cu multă dragoste și jertfă în lumea aceasta. Ne rugăm ca Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace, în lăcașurile drepților.”, a transmis obștea Mănăstirii Doamnei-Moglănești.

Obștea Mănăstirii Doamnei-Moglăneșt lângă brazii din curtea lăcașului de cult

Pentru cei care au cunoscut-o, maica Steliana nu a fost doar o călugăriță, ci un sprijin sufletesc. Avea mereu un cuvânt bun, un sfat rostit cu liniște și o privire caldă care alina. Mulți credincioși spun că întâlnirea cu ea le-a adus pace în momentele grele.

A fost condusă pe ultimul drum în rugăciune

Trupul neînsuflețit al maicii Steliana Bursuc a fost condus pe ultimul drum pe 20 ianuarie, la orele prânzului, în rugăciune și cu lacrimi. Atmosfera a fost una de profundă reculegere, iar clopotele mănăstirii au vestit plecarea unui suflet care și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu.

„Maică Steliana, roagă-te în Împărăția Cerurilor și pentru noi, obștea Mănăstirii din Moglănești, dar și pentru toți cititorii, închinătorii și ostenitorii acestei sfinte mănăstiri. Veșnica ei pomenire!”, au mai scris maicile în mesajul de adio.

O gimnastă de performanță și-a dedicat viața lui Dumnezeu. A devenit maica Ecaterina și „mamă" pentru 150 de copii

Credincioșii au transmis mesaje copleșitoare

Pagina de Facebook a mănăstirii s-a umplut rapid de mesaje emoționante. Sute de oameni au simțit nevoia să își ia rămas-bun, să mulțumească și să își exprime recunoștința față de maica Steliana. Cuvintele lor vorbesc despre blândețea, credința și iubirea ei față de semeni.

„Bunul Dumnezeu să îi dăruiască iertare de păcate și odihnă veșnică și să o așeze cu drepții! O măicuță plină de blândețe și bucurie ce te odihnea cu dragoste, cu cuvinte frumoase și bucurie. Sărutăm mâna, maică, pentru ultima oară.”, „Pentru viața, crucea, munca, credința, iubirea nemărginită pentru semeni, milostenia, Dumnezeu sigur i-a pregătit un loc în împărăția Sa, de unde va veghea asupra celor rămași aici. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, „Dumnezeu să vă odihnească în pace maica Steliana! Un suflet bun și blând, întotdeauna cu un sfat și o vorbă bună! Nu vă voi uita niciodată!” - au fost doar câteva dintre mesajele din dreptul postării despre moartea măicuței.

Mănăstirea Doamnei-Moglănești și spațiul verde impresionant care o înconjoară, fotografiate de sus, cu drona
Mănăstirea Doamnei-Moglănești

Mănăstirea Doamnei-Moglănești este un monument istoric de o valoare aparte, înființat în anul 1658 și considerat cea mai veche mănăstire din județul Harghita. De-a lungul timpului, a fost un loc de refugiu spiritual și de liniște pentru mii de oameni. Plecarea maicii Steliana lasă un gol adânc printre cei rămași acolo, dar și o moștenire de credință și bunătate.

Trecerea ei la cele veșnice nu este doar o pierdere, ci și o reamintire a faptului că adevărata bogăție rămâne viața trăită în iubire, rugăciune și dăruire pentru ceilalți.

Surse foto: Facebook, bing.com, FacebookFacebook

Surse articol: RomaniatvBziCapital

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Iulia, o tânără de 20 de ani, a murit în urma tragicului accident de la Șimand. Sora ei a murit în urmă cu doar 10 zile
Iulia, o tânără de 20 de ani, a murit în urma tragicului accident de la Șimand. Sora ei a murit în urmă cu doar 10 zile
Alina Nedelcu | Marţi, 23.09.2025
Incepe quiz
Planifică o nuntă, iar noi ghicim dacă ești căsătorită!
Planifică o nuntă, iar noi ghicim dacă ești căsătorită!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe