A trecut un an de la moartea Ligiei Cosoi. Ce mesaj emoționant a transmis Laura Cosoi în online
Mulți își imaginează că Laura Cosoi, în vârstă de 42 de ani, duce o viață perfectă și că nu îi lipsește nimic. Are o căsnicie de invidiat, patru fetițe superbe și o carieră de succes, însă nu se poate considera pe deplin împlinită. În sufletul său există un mare gol de când a rămas fără părinți. Vedeta recunoaște că lipsa mamei o apasă și acum, la un an de când a plecat la îngeri.
A trecut un an de când mama Laurei Cosoi, Ligia Cosoi, a murit. Femeia s-a luptat cu o boală cruntă, pe care părea inițial că a învins-o. Din păcate, nemilosul cancer a fost mai puternic decât ea, reușind să o răpească de lângă cei dragi. Vezi ce mesaj emoționant a postat actrița, în memoria mamei sale!
„Nu am crezut că poate fi pe lume ceva atât de greu de trăit”
Laura Cosoi a rămas fără mamă la aproximativ trei ani de la momentul în care și-a pierdut și tatăl. Acum este orfană de ambii părinți și oricât ar vrea, nu-și poate ascunde durerea. Și nici nu vrea. Actrița pare să se simtă mai bine când împărtășește stările pe care le are cu urmăritorii din online. De fiecare dată când îi este dor de părinții ei, publică imagini cu aceștia pe rețelele sociale și așterne în scris gândurile pe care le are.
Exact la fel a făcut și pe 19 decembrie 2024, când s-a împlinit un an de la decesul Ligiei Cosoi. Iată ce a scris Laura Cosoi pe Instagram și pe Facebook:
„Mami, tu ești cel mai mare dor…Nu am crezut că poate fi pe lume ceva atât de greu de trăit…”
Ce face și cu ce se ocupă sora Laurei Cosoi: „Alina a luat cumva de la mama...”
A rămas puternică pentru fetițele ei
Laura Cosoi avea trei copii în momentul în care mama ei s-a stins și nu și-a permis să clacheze. Oricât de tare ar fi durut-o să își vadă mama fără suflare, s-a străduit să rămână puternică pentru fiicele sale. Între timp, Laura Cosoi a mai născut o fetiță, iar acum este mamă de patru.
Nu de puține ori, vedeta a povestit despre modul în care mama ei le-a crescut pe ea și pe sora ei și chiar a dat de înțeles că îi urmează exemplul acum când este, la rândul său, mamă.
În momentele grele, cel mai mare sprijin al Laurei Cosoi a fost soțul ei, Cosmin Curticăpean, care îi este alături deja de peste un deceniu.
Vezi imagini înduioșătoare din viața frumoasei artiste în galeria FOTO!
Vezi galeria foto »Surse foto: Instagram, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Spynews, Radioimpuls, Tvmania
Tags: Laura Cosoi, Vedete Romania