Actorul Francisco San Martin si-a incheiat socotelile cu viața la 39 de ani. A fost găsit fără suflare în casa lui

Actorul Francisco San Martin si-a incheiat socotelile cu viața la 39 de ani. A fost găsit fără suflare în casa lui
Mariana Voinea
Joi, 23.01.2025

Hollywood este din nou în doliu. Actorul din „Days of Our Lives”, un serial foarte apreciat pe telespectatorii din țară și din străinătate, și-a încheiat socotelile cu viața. Francisco San Martin s-a sinucis la vârsta de 39 de ani.

Lumea cinematografiei internaționale a suferit o grea pierdere. Actorul Francisco San Martin s-a sinucis, lăsând în urmă familie, prieteni și fani îndurerați. Cunoscut publicului larg atât pentru rolul interpretat în celebrul serial, cât și pentru partiturile din „Jane, mama virgină” și „Tânăr și neliniștit”, tânărul avea în față un viitor promițător. Din păcate, deznodământul a fost tragic.

Cu o carieră promițătoare, nimic nu ar fi prevestit această tragedie!

„Pepe”, așa cum îl alintau apropiații, a fost găsit decedat în locuința sa din Los Angeles. Raportul întocmit de oameni legii arată că Francisco San Martin ar fi murit în urmă cu o săptămână, în jurul datei de 16 ianuarie. Din păcate a fost descoperit mult mai târziu în locuința sa.

În presa internațională s-a vehiculat ipoteza sinuciderii, care a fost confirmată în cele din urmă de medicii legiști. Nu se cunosc până la acest moment cauzele care l-au determinat pe actor să facă acest gest extrem.

Pepe, nu pot decât să-ți spun că te iubesc și să te odihnești în pace, prietene! Te iubesc mult, mult, îmi pare rău că nu ți-am spus mai demult”, a transmis Camila Banus, la rândul ei actriță din „Days of Our Lives”, conform revistei People.

actorul san francisco pepe alaturi de colega lui din days of our lives

Cine a fost Francisco San Martin?

Francisco San Martin s-a născut pe data de 27 august 1985, în Spania, la Mallorca. Actorul de origine spaniolă a crescut în statul american Montana, unde a început să joace în producții de teatru pentru copii. Ulterior, s-a întors în Spania, împreună cu familia, unde și-a petrecut adolescența. 

În țara natală a cochetat cu modellingul, a luat lecții de actorie și a jucat în producții de televiziune. Francisco San Martin a obținut oportunitatea de a juca în Statele Unite ale Americii, de care a profitat și cu care și-a început cariera promițătoare.

David Lynch, regizorul serialului „Twin Peaks”, a murit la vârsta de 78 de ani

În celebrul serial „Days of Our Lives” l-a interpretat pe Dario Hernandez, însă în anul 2016 a fost înlocuit în acest film de actorul Jordi Vilasuso. În această producție a jucat 59 de episoade în anul 2011. Dar nu a fost singura producție în care s-a făcut remarcat.

Actorul a mai jucat în „Behind the Candelabra”, alături de Matt Damon și Michael Douglas, dar și în serialul „Jane the Virgin”, unde a apărut în șapte episoade. În cadrul acestui serial, interpreta rolul lui Fabian, un actor tânăr și atrăgător, care atrage atenția personajului principal feminin, Jane.

De asemenea, a mai avut un rol în popularul serial „The Bold and the Beautiful”, unde a apărut în 16 episoade. Ultima apariție a actorului a fost cea din scurtmetrajul „Dot”, regizat de Tiffany Frances.

Surse foto: Getty Images

Surse articol: huffpost.comdaysofourlives.fandom.comnypost.comtvinsider.com

Tags: Vedete internationale

Articolul urmator »
Michelle Trachtenberg, cunoscuta actriță din seria "Gossip Girl" a murit la vârsta de 39 de ani. A fost găsită fără suflare în casă
Michelle Trachtenberg, cunoscuta actriță din seria "Gossip Girl" a murit la vârsta de 39 de ani. A fost găsită fără suflare în casă
Alexandra Siromașenco | Joi, 27.02.2025
Incepe quiz
Ce fel de casa ti se potriveste?
Ce fel de casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe