Iulian, un tânăr de 22 de ani, a fost găsit fără viață în Germania, după ce fusese dat dispărut. Avea un copil de 2 ani
Un tată din comuna Ploscuțeni (județul Vrancea) trece printr-o durere enormă după ce a aflat că fiul său în vârstă de 22 de ani nu mai este în viață. În ultima zi a anului 2025, tatăl sunase la 112 ca să anunțe dispariția copilului său, Nelu Iulian Logofeteasa, după ce nu reușise să-l contacteze deloc la telefon. Cel care și-a pierdut viața lucra în Germania și avea o fetiță de 2 ani.
„Am rămas fără puiul meu drag!”
Potrivit „Ziarul de Vrancea”, pe 31 decembrie 2025 polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au primit un apel la 112 din partea lui Daniel Logofeteasa din comuna Ploscuțeni, sat Argea, care a anunțat că nu mai avea informații despre fiul său de câteva zile. Bărbatul le-a spus polițiștilor că fiul său, Nelu Iulian Logofeteasa, plecase spre Germania, spre localitatea Aukrug, pe 27 decembrie 2025. Începând din 28 decembrie, familia nu a mai primit nicio veste de la tânărul de 22 de ani, care avea telefonul închis.

Pe 31 decembrie 2025, IPJ Vrancea a făcut public un apel de tip „L-ați văzut?”, venind cu detalii despre semnalmentele celui dat dispărut. De asemenea, s-a menționat cum era îmbrăcat Iulian ultima dată când a fost văzut: avea un trening de culoare albastră, tricou alb și adidași de culoare închisă. Totodată, persoanele care dețineau informații utile în vederea găsirii acestuia au fost rugate să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție sau să sune la 112.
Pe 1 ianuarie 2026, Daniel Logofeteasa a anunțat, pe contul său de Facebook, că Iulian și-a pierdut viața: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag! A murit!”.
O fetiță de 2 ani a rămas fără tată
Într-un interviu acordat pentru sursa citată, Daniel Logofeteasa a vorbit despre fiul său. Acesta lucra de câteva luni ca șofer la o firmă de curierat din Germania („Tapkan Logistics GmbH”), din zona Hamburg, și era tatăl unei fetițe de 2 ani.

Iulian venise în România ca să-și viziteze familia de sărbători și, deși i se spusese să revină în Germania după Revelion, refuzase întrucât fusese chemat înapoi la serviciu pe 29 decembrie 2025. „Cât a fost acasă, tot a primit mesaje de la patron să nu lipsească de pe 29 de la muncă…”, a dezvăluit tatăl lui Iulian, pentru sursa citată anterior.
Familia lui Iulian a precizat că, până la finalizarea autopsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului, nu poate să furnizeze mai multe informații.
Iulian Logofeteasa nu este singurul tânăr care lucra în străinătate și al cărui destin a fost curmat mult prea devreme. Potrivit informațiilor oferite de „BZI”, în noiembrie 2025 Adrian (34 de ani), originar din județul Iași, s-a stins după ce autocarul cu care venea din Anglia spre România a făcut un popas în Ungaria. Adrian a fost condus pe ultimul drum în localitatea natală, Mogoșești.
Surse foto: facebook.com/daniellogofeteasa, facebook.com/nelu.drew/, pixabay.com
Surse articol: bzi.ro, monitoruldevrancea.ro, observatornews.ro, stirilekanald.ro, ziaruldevrancea.ro, ziaruldevrancea.ro
Tags: Stiri Romania