Adrian, un tânăr polițist din Maramureș, a murit la numai 24 de ani, după un tragic accident cu ATV-ul. În câteva zile ar fi împlinit 25 de ani

Adrian, un tânăr polițist din Maramureș, a murit la numai 24 de ani, după un tragic accident cu ATV-ul. În câteva zile ar fi împlinit 25 de ani
Alina Nedelcu
Joi, 16.10.2025

Pe 14 octombrie 2025, în localitatea Bocicoiu Mare din județul Maramureș a avut loc un accident de ATV, în urma căruia un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața. Acesta lucra la Poliția de Frontieră Sighetu Marmației și ar fi împlinit 25 de ani pe 24 octombrie. Polițiștii cercetează circumstanțele în care s-a produs accidentul care i-a fost fatal lui Adrian Kail. 

„Un tânăr de 24 de ani, care conducea un ATV, a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a unei bariere mecanice”

Marți seara, pe 14 octombrie, în jurul orei 18:00, polițiștii din Sighetu Marmației au fost alertați, printr-un apel la 112, că în localitatea Bocicoiu Mare a avut loc un accident rutier.

După sesizarea primită, un echipaj s-a deplasat la fața locului și s-a constatat că avusese loc un accident cu un ATV. Mai exact, un tânăr de 24 ani, care conducea ATV-ul, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare după ce ar fi efectuat un viraj la stânga. În aceste condiții, vehiculul a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a unei bariere mecanice, aflată într-o zonă de trecere la nivel cu calea ferată.

Adrian Kail, polițistul din Maramureș care a murit într-un accident cu ATV-ul

Potrivit informațiilor oferite de „CANCAN.RO”, reprezentanții IPJ Maramureș au făcut următorul anunț:„Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Bocicoiu Mare a avut loc un accident de circulaţie. În temeiul sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit că un tânăr de 24 de ani care conducea un ATV, după ce ar fi efectuat un viraj la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a unei bariere mecanice.” 

La locul accidentului a venit un echipaj SMURD și s-au efectuat manevre de resuscitare. Victima a fost intubată și transportată spre UPU Sighetu Marmației, însă medicii de acolo nu au mai putut decât să-i declare decesul.

Robert, un tânăr polițist de 20 de ani a murit într-un cumplit accident. Un șofer nu i-a acordat prioritate și a pierdut controlul motocicletei

„Acum nu mi-a mai rămas nimic”

Victima accidentului cu ATV-ul, Adrian Kail, era originar din comuna Rona de Sus și urmase cursurile Școlii de pregătire a agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea. După absolvirea acestei instituții de învățământ, în anul 2023, a început să lucreze în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

Unul dintre prietenii săi și fost coleg la Școala de pregătire a agenților Poliției de Frontieră a ținut să scrie un mesaj emoționant pentru Adrian. Conform informațiilor oferite de publicația „VASILEDALE.RO”, mesajul transmis pe o rețea de socializare este acesta:

„Dragul meu prieten, coleg, mi-ai fost ca un frate…. Am trecut împreună și prin bune și prin rele….astăzi cand am auzit vestea, am fugit la tine și am rămas alături de tine până la ultima ta suflare….am sperat că o sa îți revii….E greu să găsesc cuvintele potrivite… Am pierdut nu doar un coleg, ci un adevărat prieten. Am trecut împreună prin școală la Oradea, prin examene, prin emoții și zâmbete, iar azi rămân doar amintirile. Ai plecat prea devreme, frate, dar vei rămâne mereu parte din echipa noastră, din amintirile și sufletele noastre. Încă nu îmi vine să cred…”.

De asemenea, iubita lui Adrian, Alexandra, a postat un mesaj pe Facebook după trecerea în neființă a partenerului ei de cuplu: „Ai fost TOT, iar acum nu mi-a mai rămas nimic. Ai lăsat în urmă întrebări fără răspuns, vise neîmplinite, o iubire cum rar întâlnești. Te iubesc dincolo de stele, îngerașul meu păzitor!”. 

Adrian Kail și iubita lui, Alexandra

Din primele cercetări efectuate de polițiști, ATV-ul pe care l-a condus tânărul polițist nu era înmatriculat. 

Accidentul care a curmat prematur viața lui Adrian Kail nu este singurul incident tragic cu ATV-ul petrecut în ultima vreme în județul Maramureș. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie, Andreea Tone, o tânără de 30 de ani din Teleorman care venise la Săpânța, și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu un ATV condus de un bărbat de 29 de ani. 

Andreea, o tânără din Teleorman, a murit după ce a căzut de pe ATV în Săpânța. Familia este complet distrusă

Surse foto: facebook.com/kail.adrian/, facebook.com/reel/, pixabay.com

Surse articol: cancan.ro, kanald.ro, observatornews.ro, vasiledale.ro, ziaruldemaramures.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Cosmin, un tânăr de 21 de ani, a murit într-un tragic accident de mașină. Medicii au încercat să-l salveze, dar a fost prea târziu
Cosmin, un tânăr de 21 de ani, a murit într-un tragic accident de mașină. Medicii au încercat să-l salveze, dar a fost prea târziu
Mariana Voinea | Joi, 03.07.2025
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe