Mădălin, un tânăr de 19 ani, și-a pierdut viața după un tragic accident petrecut pe Valea Oltului. Se întorcea acasă din Germania

Mădălin, un tânăr de 19 ani, și-a pierdut viața după un tragic accident petrecut pe Valea Oltului. Se întorcea acasă din Germania
Alina Nedelcu
Joi, 29.01.2026

Pe 26 ianuarie 2026, un accident rutier grav a avut loc pe Valea Oltului, în zona localității Călimănești. În urma acestui accident, un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tir, iar alte 4 persoane au ajuns la spital. În momentul de față se desfășoară o anchetă.

Cum s-a produs accidentul

Mădălin Ionuț Geamănu se afla la volanul autoturismului său în dimineața zilei de 26 ianuarie 2026, întorcându-se din Germania. Mașina se îndrepta dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea și, potrivit informațiilor transmise într-un comunicat de către IPJ Vâlcea, șoferul ar fi încercat să intre înt-o depășire fără să se asigure. În aceste condiții, autoturismul a intrat în coliziune cu un TIR care circula regulamentar, în același sens:

„În dimineața zilei de 26 ianuarie 2026, în jurul orei 06:00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un accident rutier, produs pe DN 7, la kilometrul 190, pe raza localității Calimănești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din municipiul Pitești, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce s-ar fi angajat în depășirea unui alt vehicul care circula în același sens, ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule (TIR), condus de un bărbat de 56 de ani.”

Madalin Ionut Geamanu, tanarul de 19 ani care a murit in accidentul de la Calimanesti, imbracat in negru, stand langa masina sa BMW intr-o parcare de pe langa niste blocuri dintr-un oras

În urma impactului, tânărul de 19 ani a rămas încarcerat. La locul accidentului s-au deplasat atât un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea (cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare), cât și o ambulanță SMURD, 4 ambulanțe SAJ și o autospecială de descarcerare. 

Mădălin a fost găsit inconștient, s-au efectuat manevre de resuscitare, însă nu a mai putut fi salvat. Ceilalți pasageri care îl însoțeau, 4 persoane din județul Argeș, conștiente și cooperante, au fost transferate la UPU Vâlcea.

Darius, un tânăr de 18 ani din Maramureș, a pierit într-un tragic accident rutier. A murit pe loc, fără vreo șansă de supraviețuire

„Ai plecat mult prea devreme”

Șoferul de 19 ani care și-a pierdut viața în accidentul de la Călimănești se întorcea din Germania, unde lucra ca să-și poată întreține familia. Originar din municipiul Pitești, era cunoscut drept băiatul lui Rică. Mădălin își luase permisul acum aprox. 1 an și era fericit întrucât avea mașina pe care și-o dorise (BMW).  

Madalin Ionut Geamanu, tanarul care a murit in accidentul de la Calimanesti, imbracat cu geaca neagra si blugi, stand langa masina sa plina de spuma la o spalatorie

Apropiații săi îl apreciau pentru că era o persoană bună, muncitoare și respectuoasă. De aceea, nu este de mirare că, după ce s-a aflat vestea tragică, pe rețelele de socializare au apărut atât mesaje de condoleanțe, cât și de apreciere pentru cel trecut în neființă. Spre exemplu, printre asemenea mesaje se regăsesc și următoarele: „Ai plecat mult prea devreme”, „Nu-mi vine să cred că nu mai ești printre noi” , „Dumnezeu să te odihnească în pace”.

Șoferul tirului cu care s-a ciocnit mașina condusă de tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în care a fost deschis și un dosar penal.

Accidentul cumplit care a curmat prematur viața lui Mădălin a venit la aproximativ 1 lună de la alt accident care a dus la moartea unui tânăr de 22 ani. Astfel, potrivit informațiilor oferite de „stiridiaspora.ro”, în decembrie 2025 Alex Păvălean, care se întorsese recent de la muncă din Germania, a murit într-un accident care a avut loc în localitatea Prundu Bârgăului (jud. Bistrița-Năsăud). Alex se afla într-un BMW, fiind vărul șoferului. Autoturismul BMW a pierdut controlul direcției într-o curbă și a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus, fiind condus de o tânără de 20 de ani. Aceasta și-a pierdut viața în urma impactului.  

Tragedie în Buzău. Gabriel, un tânăr de 25 de ani a murit după un tragic accident pe DN10. Apropiații cer explicații cadrelor medicale

Surse foto: facebook.com/people/Madalin-Geamanu/, pixabay.com

Surse articol: agerpres.ro, cancan.ro, infoargesnews.ro, stirilekanald.ro, stiridiaspora.rovl.politiaromana.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Remus, un tânăr de 19 ani a murit într-un tragic accident în Bistrița Năsăud. Era pe scaunul din dreapta și prietenul lui a pierdut controlul mașinii
Remus, un tânăr de 19 ani a murit într-un tragic accident în Bistrița Năsăud. Era pe scaunul din dreapta și prietenul lui a pierdut controlul mașinii
Mariana Voinea | Marţi, 03.06.2025
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe