Andreea Marin are, la 44 de ani, gânduri de pensie. Vezi declarația vedetei

Andreea Marin are, la 44 de ani, gânduri de pensie. Vezi declarația vedetei

Redactor Divahair.ro

Andreea Marin este deja cu gândul la pensie, deși fosta Zână a Surprizelor are numai 44 de ani. E tânără, e frumoasă și pare mai veselă și mai dornică de viată că oricând. Andreea Marin este clar una dintre acele persoane care devine, asemenea vinului, mai faină odată cu înaintarea în vârstă.

Sursa foto: captura Youtube

Cu toate acestea, vedeta, în varstă de numai 44 de ani, știe deja ce va face la pensie și a ținut să își facă publice gândurile, prin intermediul contului ei de Instagram:

"M-am hotărât: când mă retrag la pensie, voi fi de găsit printre florile mele. Nimic nu mă inspiră mai mult, umplându-mi totodată privirile și inimă, decât mireasmă, culoarea și prospețimea acestui crâmpei de natură, grădina mea. A! Și o să port mereu cămășile albe, răcoroase, romantice, de care m-am îndrăgostit. O să îmbătrânim frumos împreună. Până atunci, însă, trezirea la realitate: m-am încărcat cu energie pozitivă pentru filmările zilei."

Postarea respectiva a strans, la numai o ora de la publicare, peste două mii de like-uri și zeci de comentarii de la fanii fideli ai Andreei.

Articolul urmator
Andreea Hristu a fost bătută și agresată verbal în plină zi, în parcul Cișmigiu. "Nimeni n-a zis nimic, nimeni n-a făcut nimic"
Andreea Hristu a fost bătută și agresată verbal în plină zi, în parcul Cișmigiu. "Nimeni n-a zis nimic, nimeni n-a făcut nimic"
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.