Anunțul făcut de Octavia Geamănu după cinci ani de la cununia religioasă cu Marian Ionescu. Abia acum a spus tot

Octavia Geamănu și Marian Ionescu au sărbătorit cinci ani de la căsătoria religioasă, iar fosta prezentatoare de la Antena 1 a marcat momentul și pe rețelele sociale, prin intermediul unei postări emoționante. Cei doi împlinesc, la final de ianuarie 2025, și 10 ani de la cununia civilă. Vezi ce mărturisiri a făcut vedeta după un deceniu de mariaj și aproape două decenii de iubire!
Octavia Geamănu a recunoscut faptul că nunta lor a fost organizată pe repede înainte, căci au decis să se cunune religios cu doar două săptămâni înainte de data aleasă. Rochia și-a luat-o cu o zi înainte de eveniment, dar a avut norocul de a găsi una pe gustul ei, în ciuda timpului care o presa.
Aceasta le-a povestit urmăritorilor din online ce a simți în ziua nunții și cum au mers ea și artistul spre biserica în care și-au jurat credință veșnică. Soțul Octaviei Geamănu a coborât de pe motor, asemeni unui prinț care coboară de pe calul său alb și își așteaptă prințesa. În cazul lor, caleașca prințesei a fost, de fapt, o mașină, pe care aceasta a condus-o singură.
„N-a știut nimeni în afara celor prezenți”
„25.01.2020 - tot sâmbătă, tot zi cu soare. Numai bună să mă mărit😃. M-am urcat la volanul mașinii, dl Ionescu pe motocicletă și ne-am dat întâlnire la 12 fix la biserică. Și-acum îmi amintesc privirea lui de milioane când m-a văzut coborând din mașină. Un fel de dragoste la prima vedere. 💘
Am găsit rochia perfectă cu chiu cu vai, cu o zi înainte de ceremonia religioasă🫣. Cu chiu cu vai poate și pentru că ne decisesem să facem cununia cu vreo două săptămâni înainte de eveniment. 🤷🏼♀️
Acum sentimentul e că parcă s-a petrecut ieri. Aceeași bucurie și aceleași emoții mă încearcă. A fost perfect! Totul! Buchetul a ieșit cum mi-am dorit, am avut doar cei mai apropiați prieteni aproape, a fost totul discret încât n-a știut nimeni în afara celor prezenți. Ba unii dintre prieteni fuseseră invitați seara la masă, fără să știe că era petrecerea de după cununie 😃. S-au trezit cu mine îmbrăcată în rochie de mireasă.”, a scris fosta prezentatoare de la Antena 1, Octavia Geamănu, pe Instagram și Facebook.
„Merită sărbătorit chiar și cu artificii”
La început, mulți nu au crezut în povestea lor de iubire, mai ales că între ei este o diferență de vârstă destul de mare. Octavia Geamănu, în vârstă de 41 de ani, este cu 20 de ani mai mică decât soțul ei. Aceștia au dovedit că vârsta nu reprezintă o piedică într-o relație bazată pe iubire, sinceritate și respect.
Bucuroasă din cale afară, fosta prezentatoare de știri a dezvăluit că are de gând să organizeze o petrecere prin care să marcheze cei 10 ani de căsătorie.
„Peste 5 zile sărbătorim 10 ani de la cununia civilă. Iar în vara…mă gândesc să facem o petrecere frumoasă. Un deceniu frumos, alături de un om minunat, merită sărbătorit chiar și cu artificii…deși nu cred. Astea chiar nu-s stilul meu😃.
Am vrut să împart cu voi bucuria acestei zile, căci cu dl Ionescu n-am cum, el fiind la Cluj unde Direcția 5 are concert într-o oră 😃. Să fiți iubiți și fericiți cu cea/cel spre care sufletul va cheamă! E mare lucru! ❤️ Forever love!”, a mai dezvăluit Octavia Geamănu pe Facebook și Instagram.
Octavia Geamănu are un singur copil din acest mariaj cu solistul de la Direcția 5. Fiul lor, Andrei, are 8 ani în prezent. Important de menționat este că Marian Ionescu mai are un fiu dintr-o relație anterioară, pe Carmin Ionescu, în vârstă acum de 39 de ani.






Surse foto: Facebook
Surse articol: Facebook, Libertatea, Click
Tags: Octavia Geamanu, Vedete Romania