Sofia Vicoveanca a ajuns de urgență la spital după ce a făcut infarct la 84 de ani. Care este starea ei acum

Sofia Vicoveanca a ajuns de urgență la spital după ce a făcut infarct la 84 de ani. Care este starea ei acum
Ramona Jurubita
Luni, 12.01.2026

Momente de îngrijorare pentru fanii muzicii populare românești! Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai iubite și respectate artiste ale folclorului autohton, a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un infarct. Incidentul s-a produs în noaptea dinspre 10 spre 11 ianuarie 2026, iar intervenția rapidă a medicilor a fost esențială.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, imediat după infarct, Sofia Vicoveanca ar fi fost luată cu ambulanța, în jurul orei 04.00 dimineața, și transportată la Spitalul din Suceava.

La vârsta de 84 de ani, pentru Sofia Vicoveanca, orice problemă cardiacă este una extrem de delicată, motiv pentru care familia a cerut discreție în legătură cu evoluția stării sale de sănătate.

Sofia Vicoveanca în costum popular, cu basma colorată pe cap, machiată și zâmbitoare

Sofia Vicoveanca a descoperit elixirul tinereții? Cum se menține în formă deși a trecut deja de 80 de ani

Cum se simte acum Sofia Vicoveanca

Surse apropiate familiei au transmis că starea artistei este stabilă, însă medicii au decis ca aceasta să rămână internată pentru monitorizare atentă.

Se pare că Sofia Vicoveanca a început să se simtă rău în cursul nopții, iar simptomele s-au accentuat rapid, fiind nevoie de intervenția de urgență a cadrelor medicale.

Chiar dacă vestea a stârnit îngrijorare, medicii sunt optimiști și spun că organismul său a răspuns bine tratamentului. În aceste momente, prioritatea este odihna și recuperarea completă, mai ales că artista a avut, până recent, un program extrem de solicitant.

„Pacienta este stabilă clinic. Familia a solicitat discreție în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul, motiv pentru care nu putem oferi detalii suplimentare despre afecțiunea medicală.”, a declarat dr. Tiberius Brădățan, conform cancan.ro.

O viață dedicată scenei, chiar și la 84 de ani

În ciuda vârstei înaintate, Sofia Vicoveanca a rămas activă și nu a renunțat nicio secundă la muzică. În vara lui 2025, artista a susținut numeroase concerte, fiind cap de afiș la evenimente importante din țară. Cântă live, fără playback, și reușește să țină publicul în picioare timp de aproape două ore. Are însă mare grijă de vocea ei și nu o forțează niciodată.

„Eu fac show cam două ore, la un eveniment. Cânt vreo 3 piese, apoi îmi mai odihnesc vocea, mai iau câte o pauză, de câteva minute, povestindu-le spectatorilor lucruri vesele din trecut, din viața mea, ca să-i amuz. Le recit și poezii scrise de mine.

Vocea trebuie să se mai și odihnească. Iar între spectacole fac pauze și de câteva zile. Eu nu fac playback, cânt pe bune, să știți! Am de cântat, vara asta, nu și pe Litoral, deocamdată! Este vară, este cald, dar nu mănânc înghețată și nu beau rece, îmi protejez vocea.”, declara interpreta de muzică populară în urmă cu doar câteva luni.

Familia, sprijinul ei cel mai mare

Chiar dacă soțul Sofiei Vicoveanca a murit, aceasta se bucură de copii și de nepoți, căci ei sunt sprijinul ei în prezent și o ajută să depășească mai ușor orice încercare.

Amintim că artista a rămas văduvă în 2001, când soțul ei, jurnalistul Victor Micu, a murit la vârsta de 70 de ani.

Sofia Vicoveanca admirând un tufiș cu flori, într-o curte plină de verdeață și de copaci

Uluitoarea viață a Sofiei Vicoveanca. Artista a fost vândută de mama ei și cerută de nevastă la a doua întâlnire

O copilărie marcată de lipsuri și durere

Născută în Toporăuți, în Ucraina, Sofia Vicoveanca a avut o copilărie plină de încercări. Tatăl său a fost luat prizonier de ruși, iar ea și mama ei au fost nevoite să se refugieze la o rudă. Ani întregi au trăit cu lipsuri materiale, într-o casă mică, cu o singură cameră.

Indiferent de greutățile prin care a trecut, atât în copilărie, cât și la maturitate, Sofia Vicoveanca rămâne un reper al culturii românești. Generații întregi au crescut cu vocea ei, iar cântecele sale fac parte din patrimoniul emoțional al României.

În aceste momente, fanii îi transmit gânduri bune și speră ca artista să se recupereze cât mai repede. Discreția cerută de familie este respectată, iar toți cei care o iubesc așteaptă vești bune despre starea sa de sănătate.

Sofia Vicoveanca, reacție acidă la adresa organizatorilor Festivalului Mamaia după ce nu a fost invitată. "Am drumurile mele, fără grijă"

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: CancanSpynewsAdevarul

Tags: Sofia Vicoveanca, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Florin Busuioc, de urgență la spital. Care este starea lui acum
Florin Busuioc, de urgență la spital. Care este starea lui acum
Mariana Voinea | Luni, 17.02.2025
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe