Celentano din "Las fierbinți" și-a schimbat complet stilul de viață. Este alt om după ce a slăbit 23 de kilograme
Celentano din „Las fierbinți” este un personaj spumos, îndrăgit de foarte mulți români. De cele mai multe ori, el este sarea și piperul din multe episoade ale serialului în care joacă din 2012. Telespectatorii s-au obișnuit cu imaginea sa, căci a fost neschimbat mai bine de un deceniu, dar acum a șocat pe toată lumea, cu o transformare neașteptată și…radicală.
Adrian Văncică (47 de ani) este un exemplu de ambiție și determinare, căci și-a propus să slăbească și a reușit să dea jos nu mai puțin de 23 de kilograme. Este cu totul alt om acum, iar transformarea nu poate fi trecută cu vederea. Nu mai arată deloc la fel ca înainte, spre surprinderea fanilor și a apropiaților.
Mulți și-au imaginat, cu groază, că Adrian Văncică este bolnav, în momentul în care l-au văzut în spațiul public mult mai slab.
Acesta nu a dat de înțeles că ar avea vreo boală care l-a împins către o asemenea schimbare, ci doar a spus că a fost o dorință personală, pentru a-și proteja sănătatea.
„Am schimbat tot”
Invitat în emisiunea „La Măruță”, actorul din „Las Fierbinți” a vorbit deschis despre noua sa viață și a povestit câte schimbări a făcut pentru a se simți mai bine în pielea sa. acesta nu a renunțat doar la mâncărurile nesănătoase, ci și la anturajul care nu îi aducea niciun fel de beneficiu în plan personal. Și-a triat prietenii și este mult mai responsabil din multe puncte de vedere. Acum are o rutină sănătoasă, care îi permite să-și mențină noua greutate.
„Am schimbat tot, de la ce mănânci, ce bei, cu cine stai, la ce oră te culci, la ce oră mănânci, tot. Te vedeai de multe ori cu prieteni și te vedeai și mai desfăceai o sticlă de vin și după aia încă una și încă una, și după aia zic: Dacă noi nu mai bem, mai avem ce discuta?
Cu unii da, cu unii nu și cu ăia cu care nu mai aveam ce discuta, nu m-am mai văzut și cu ăia cu care am mai avut ce discuta, ei sunt pe vin și eu pe apă. Funcționează foarte bine.”, i-a spus lui Cătălin Măruță.
„Mâncam o tavă de tiramisu o dată”
Adrian Văncică a slăbit după ce a renunțat la mâncatul peste măsură și la plăcerile culinare vinovate. Nu i-a fost teamă să dezvăluie care a fost cea mai mare provocare în lupta cu surplusul de kilograme! A recunoscut în fața întregii țări că i-a fost greu să taie dulciurile din alimentație. Acum nu mai bea nici alcool, pe care îl consuma destul de des înainte, asemeni personajului său din serialul de comedie.
„E foarte clar, când e de slăbit, frigiderul e Dumnezeu. Adică ăla e dușmanul numărul 1, acolo trebuie umblat, poți să faci tu ce sală vrei, ce mușchi vrei, să alergi tu pe munți de nebuni, dacă nu închizi frigiderul. La dulciuri mi-a fost greu să renunț, mâncam o tavă de tiramisu o dată.
Mie îmi place mâncarea, acum, când îți povestesc, mie îmi plouă în gură. (…) Eu în continuare duc această luptă, nu îmi e ușor! (…) Când mi-a intrat mie în cap că e momentul să schimb ceva în viața mea, zero (n.r. a renunțat la alcool), când zic zero, nici să miroși, zero, zero.”, a mai povestit actorul la Pro TV.
Adrian Văncică, hotărât să ducă o viață mai sănătoasă
Apariția lui Adrian Văncică la premiera filmului „Anul Nou care n-a fost”, în care joacă rolul principal, a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Oamenii care nu l-au mai văzut în timpul procesului de slăbit, nu aveau habar cât de mult s-a transformat în ultimele luni.
Adrian Văncică a ajuns la vârsta la care a conștientizat că este mai bine să prevină problemele de sănătate prin stilul de viață pe care îl îmbrățișează. Nu a luat această decizie pentru a arăta mai bine, ci pentru a se asigura că se simte mai bine pe termen lung. Și nu a renunțat doar la zahăr și alcool, ci și la tutun. A făcut toate aceste schimbări treptat și pare extrem de încântat de rezultat. În cazul său, atitudinea hotărâtă a cântărit enorm în provocarea prin care tocmai a trecut.
„Au început să se întâmple în jurul meu tot felul de evenimente mai triste care mi-au dat de gândit și am zis: Pot să fac ceva? Oamenii ăia ar fi putut să facă ceva? Și să îți mai spun ceva. Pe 15 august am făcut 2 ani de când nu mai fumez. Tot așa, bang.”, a mai spus el.
Probabil, actorul s-a gândit că traiul haotic i-ar pune sănătatea și viața în pericol, fapt ce le-ar afecta direct și pe celelalte persoane din familie. Adrian Văncică și soția sa, Elena, au împreună două fiice: pe Mara, în vârstă de 14 ani și pe Thea, de 16 ani.
Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Youtube La Măruță, Romaniatv, Libertatea
Tags: Adrian Vancica, Vedete Romania