Cine este Ciprian Ciucu, noul primar al Bucureștiului: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele”
Alegerile locale din 7 decembrie 2025 au redesenat harta politică a Capitalei. Ciprian Ciucu, actualul edil al Sectorului 6, a câștigat Primăria Generală cu peste 36% din voturi, reușind să se impună într-o cursă extrem de disputată și să dea tonul unei noi ere administrative la nivelul Bucureștiului.
Dacă numele lui era deja familiar locuitorilor din vestul orașului, acum toți bucureștenii se întreabă cine este, de fapt, primarul Ciprian Ciucu, în vârstă de 47 de ani, ce trecut are, ce îl recomandă pentru această funcție și ce înseamnă, concret, promisiunea de „București pus la punct” cu care a defilat în campanie.
De la Pitești la primăria Capitalei
Ciucu s-a născut pe 16 martie 1978, la Pitești, dar locuiește în București de mulți ani. A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA în anul 2000, intrând apoi rapid în zona de administrație, comunicare publică și politici publice.
Înainte să ajungă primar de sector, a trecut prin mai multe instituții și ONG-uri. A lucrat la Administrația Prezidențială ca specialist în relații publice, apoi la Oficiul Național de Cadastru, la Consiliul Economic și Social, unde s-a ocupat de teme de integrare europeană și la organizații precum Centrul Educația 2000+ sau Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
De asemenea, a predat management de proiect la Universitatea din București și a semnat editoriale pe teme civice și educaționale în publicații precum Observator Cultural, Dilema Veche, Cotidianul sau România Liberă.
Ascensiunea politică: din societatea civilă în vârful PNL
Intrarea sa în prim-planul politic a avut loc în 2015, când a fost ales președinte al Consiliului Național de Integritate, instituția care supraveghează activitatea ANI. A demisionat pentru a candida la Primăria Capitalei, inițial ca independent, apoi a făcut pasul către PNL. În 2016, Ciprian Ciucu a devenit consilier general în CGMB, iar în 2019 a fost numit președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu rang de secretar de stat.
Astăzi, Ciprian Ciucu încă face parte din Partidul Național Liberal. În 2024 a urcat în vârful formațiunii, fiind ales prim-vicepreședinte PNL, într-o echipă condusă de actualul premier Ilie Bolojan.
Primarul Sectorului 6 a convins Capitala
În 2020, Ciprian Ciucu a câștigat Primăria Sectorului 6, susținut de PNL și USR-PLUS, iar patru ani mai târziu a obținut un nou mandat cu peste 60% din voturi, transformând sectorul într-o adevărată carte de vizită.
Spațiile verzi reamenajate, investițiile în școli și grădinițe, lucrările ample de modernizare a bulevardelor și o comunicare constantă cu locuitorii l-au ajutat să-și construiască imaginea de administrator „tehnic”, orientat spre proiecte concrete. Tocmai această imagine i-a susținut acum saltul spre poziția de primar general al Bucureștiului.
În campania pentru Capitală, a vorbit despre un plan pe cel puțin zece ani, cu o fază de doi ani și jumătate în care promite „mentenanță serioasă”: bănci vopsite, spații verzi refăcute și trotuare reparate. Pe termen mediu și lung, vizează regenerarea centrului, modernizarea infrastructurii și „un București pus la punct”, după modelul marilor capitale europene.
„Vreau să fac din București proiectul vieții mele”
„O să avem mult de muncă împreună la Primăria Municipiului București. O să avem multe proiecte de trecut și, așa cum am spus și în această campanie, vreau să fac din București proiectul vieții mele. Și asta nu pentru termen scurt, ci pentru termen lung, pentru că orașele care se schimbă cu adevărat au nevoie de primari care să stea pe termen lung primari și să-și poată pune în aplicare viziunea.”, a fost prima reacție a lui Ciprian Ciucu după afișarea exit-poll-urilor.
În dezbaterile recente, Ciprian Ciucu a insistat pe câteva direcții cheie. Vrea să mute accentul de pe mașina personală pe transportul public. Vorbește despre o centură verde în jurul orașului și protejarea marilor parcuri, inclusiv a zonelor aflate sub presiune imobiliară, precum Parcul IOR.
Noul primar al Bucureștiului promite, de asemenea, continuarea modernizării rețelei de termoficare, cu reabilitarea a zeci de kilometri de conducte primare, astfel încât bucureștenii să nu mai rămână fără apă caldă și căldură în miez de iarnă.
„Sistemul are aproape 4.000 km de conducte, iar modernizarea nu poate fi oprită. Acest lucru se poate face prin continuarea atragerii de fonduri europene și din Fondul de Modernizare, optimizarea punctelor termice și redimensionarea rețelelor, în funcție de consumul real, pentru reducerea pierderilor, creșterea eficienței și scăderea costurilor operaționale.”, se arată în programul lui Ciprian Ciucu pentru București.
Un politician care nu amestecă viața de familie cu îndatoririle de serviciu
Potrivit celei mai recente declarații de avere, Ciprian Ciucu are o soție cu care împarte și bune și rele. Este vorba despre Cristina Simona Ciucu, specialistă în management financiar la Centrul Român pentru Politici Europene, o organizație activă în zona de politici europene și reformă administrativă. Cei doi au împreună și un copil, pe care preferă să îl ferească însă de ochii curioșilor.
Familia lui Ciprian Ciucu apare extrem de rar în spațiul public, fiindcă noul edil dorește să își păstreze viața privată departe de reflectoare. Funcția îl aduce permanent în atenția presei, mai ales acum după alegerile din 7 decembrie, iar el încearcă să păstreze focusul pe ce are de făcut în plan profesional.
Un politician vocal, dar calculat
În ultimii ani, primarul Capitalei s-a remarcat și prin conflictele publice cu foști parteneri politici sau rivali. A avut replici dure la adresa unor lideri USR, în special după ce a fost acuzat că ar fi blocat suspendarea unor PUZ-uri și ar fi „vinovat” pentru haosul urbanistic din Capitală. El a respins acuzațiile și a vorbit despre „minciuni sfruntate” și „manipulare”.
În același timp, nu a ezitat să se poziționeze ferm în fața unor instituții ale statului. Cel mai vizibil episod a fost conflictul cu Ministerul Apărării, căruia i-a contestat în instanță planurile de a construi un hotel cu circuit închis pe un teren din Drumul Taberei, teren pe care el îl vedea transformat într-un spațiu deschis comunității.
Așteptările sunt uriașe, iar presiunea este pe măsură. Rămâne de văzut dacă „Bucureștiul pus la punct” va rămâne doar un slogan de campanie sau va deveni, treptat, realitatea de zi cu zi a bucureștenilor.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Gandul, Hotnews, Puterea, Stirileprotv, Fanatik
Tags: Stiri Romania