Cine este fiul lui Călin Georgescu. Are un club de tenis în cea mai scumpă zonă a Bucureștiului

Rezultatele primului tur al Alegerilor Prezidențiale 2024 a surprins întreaga Românie și l-a adus în atenția publicului pe Călin Georgescu, candidatul independent care a strâns peste două milioane de voturi. Politicianul pare a fi un familist convins, cu o soție care îl susține și un băiat care l-a făcut tare mândru. Află cine este fiul lui Călin Georgescu!
Fostul tenismen are acum propriul club de tenis
Fiul lui Călin Georgescu s-a născut pe 15 ianuarie 1989 și a fost jucător de tenis o bună perioadă. Acum, Cosmin Georgescu, în vârstă de 35 de ani, este antrenor și deține un club de tenis, în parteneriat cu Andrei Savulescu. Este vorba despre un renumit club sportiv de pe malul lacului Herăstrău, „Tennis Club by the Lake”.
„Tennis Club by the lake este situat pe malul lacului Herăstrău, gata să elimine orice factor de stres din viața dumneavoastră de zi cu zi.
Clubul a fost preluat de 2 foști jucători de tenis din circuitul ATP, Cosmin Georgescu și Andrei Savulescu. Împreună cu echipa lor de antrenori profesioniști, sunt pregătiți să ofere lecții de tenis pentru inițiere, performanță, dar și de relaxare. Clubul de tenis are în dotare 3 terenuri cu zgură pentru perioada verii, iar pe timpul iernii tenismenii se pot antrena în balonul clubului care acoperă 2 terenuri de tenis.”, se arată pe tennisbythelake.ro.
De ce poartă Elena Lasconi două cruci la gât. De ce sunt atât de speciale pentru ea
Când era jucător, cel mai bun loc pe care l-a ocupat în clasamentul mondial a fost 1.197, pe 5 iulie 2010. Pentru că trecutul este istorie, Cosmin Georgescu se gândește acum la victoriile tinerilor pe care îi antrenează și este foarte concentrat pe activitatea desfășurată la clubul pe care îl deține.
După ce tatăl său a obținut locul fruntaș la primul tur al Alegerilor Prezidențiale 2024, bărbatul a fost rezervat în declarații. Ba mai mult, Cosmin Georgescu și-a închis contul de Instagram, pentru a sta departe de comentariile celor care sunt pro sau contra lui Călin Georgescu.
Mulți nu i-au înțeles decizia, văzând că părinții lui se află la polul opus și sunt extrem de activi în mediul online. Toată lumea este conștientă ce rol uriaș a jucat Tiktok-ul în promovarea lui Călin Georgescu.
„Nu am sărbătorit aseară victoria. Nu vă pot spune mai multe. Eu sunt un simplu antrenor de tenis. Acum sunt la un turneu. Mai multe discutăm peste două săptămâni.”, a declarat Cosmin Georgescu, pentru Adevărul.
Vezi această postare pe Instagram
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o oră de tenis la clubul fiului lui Călin Georgescu
Potrivit site-ului tennisbythelake.ro, pentru a juca tenis, timp de o oră, în prima parte a zilei, trebuie să plătești 50 de lei. Pentru o oră în a doua parte a zilei, prețul este de 80 de lei. Asta în timpul săptămânii.
În weekend, terenul se închiriază pentru 70 de lei pe oră, indiferent de momentul zilei. De asemenea, o rachetă de tenis se poate închiria cu 10 lei pe oră.
Costurile sunt pe măsura zonei în care se află clubul sportiv și anume, malul lacului Herăstrău.
Cum arată și cu ce se ocupă fiul lui Marcel Ciolacu. S-a căsătorit la numai 23 de ani
Cum și-a început Cosmin Georgescu cariera în tenis
Călin Georgescu și-a susținut fiul în drumul spre succes și l-a sprijinit în cariera sportivă. L-a înscris la academia lui Nikki Pilic, de lângă Munchen și astfel tânărul a ajuns coleg de cameră cu Novak Djokovic.
„Eram la domnul antrenor Marinel Bondoc, Dumnezeu să-l ierte, la Progresul, la BNR. Terminasem un antrenament, nu prea aveam eu idee cu ce se mănâncă tenisul ăsta. Am ajuns acasă și tatăl meu mi-a zis: „Într-o săptămână o să mergi în Germania la o academie de tenis. O să joci tenis, o să faci și liceul acolo”. Nu știam o boabă de germană, fără a cunoaște limba engleză foarte bine.
Îți dai seama, copleșit de emoții, am început să plâng. Am ajuns în Germania! „Cosmin, eu plec în trei zile, ne vedem după opt luni”, mi-a zis tata, scurt și cuprinzător. Un șoc total dar am avut norocul, șansa de a avea niște colegi incredibili, extraordinari, unul dintre aceștia fiind Novak Djokovic!
Nole mi-a fost primul coleg de cameră la Academia de Tenis a legendarului tenismen croat Nikki Pilic, care lansase o școala de tenis de lângă Munchen în timp ce, la vremea aceea, făcuse istorie în tenis cu Boris Becker pentru Germania din postura de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis.”, a declarat Cosmin Georgescu pentru Prosport.
Pe site-ul soției lui Călin Georgescu scrie că aceasta are doi copii, însă nu se cunosc detalii despre cel de-al doilea copil al cuplului. Se pare că doar părinții își doresc vizibilitate în spațiul public, în timp ce aceștia preferă să se axeze pe carieră, departe de lumina reflectoarelor.
Călin Georgescu este mândru de familia sa și se simte susținut mai ales de soție, care a stat în permanență alături de el în campania electorală.
Cum arată casa lui Mircea Geoană. Locuiește într-un apartament, dar are grădină



Surse foto: Prosport
Surse articol: Protv, Prosport, Digisport
Tags: Vedete Romania