Concurentul de la Insula Iubirii 2025 care și-a înșelat soția. "Era un apel video de 47 de minute, el îmi spusese că e banca"

Concurentul de la Insula Iubirii 2025 care și-a înșelat soția. "Era un apel video de 47 de minute, el îmi spusese că e banca"
Ramona Jurubita
Marţi, 22.07.2025

Sezonul 9 al emisiunii Insula Iubirii 2025 a debutat în forță, cu multă intensitate și emoții puternice, iar telespectatorii de la Antena 1 au urmărit cu sufletul la gură fiecare moment al primei ediții. Sub prezentarea carismatică a lui Radu Vâlcan, show-ul a scos la lumină povești pline de pasiune, dar și trădări și conflicte, așa cum era de așteptat în cel mai urmărit reality show al verii.

Printre cele cinci cupluri care s-au înscris în această aventură, un nume a atras atenția publicului poate mai mult decât celelalte: este vorba despre Marius Avram, un concurent care a ales să-și testeze iubirea, dar care a venit în fața telespectatorilor cu un trecut marcat de trădare. Povestea sa și a soției sale, Maria, a fost la un moment dat în pericol, din cauza unui episod de infidelitate ce a zdruncinat încrederea în relația lor.

Maria și Marius Avram: un cuplu cu o istorie grea

Maria și Marius sunt singurii concurenți căsătoriți din sezonul cu numărul 9 al emisiunii Insula Iubirii. Cei doi sunt împreună de 11 ani și sunt stabiliți în Anglia, iar în urmă cu șase ani și-au unit destinele.

Cum arată sora Iustinei de la Insula Iubirii. Cele două seamănă ca două picături de apă

Deși relația lor a trecut prin multe încercări, nimic nu i-a pregătit pentru ceea ce avea să vină: infidelitatea lui Marius. Această trădare a avut loc într-un moment în care Maria trecea printr-o perioadă extrem de dificilă, având fratele grav bolnav în spital.

Marius Avram de la Insula Iubirii, sezonul 9, făcând un selfie cu soția sa, Maria, care ținea în mâini zăpadă, în timp ce purta mănuși roșii de piele
Maria și Marius Avram, cuplul căsătorit de la Insula Iubirii, sezonul 9

Maria a povestit cu lacrimi în glas cum a simțit că ceva nu este în regulă și cum a aflat adevărul dureros dintr-un apel video. Marius a încercat să minimalizeze situația, spunând că apelul fusese cu cineva de la bancă, însă soția a intuit că i se ascunde ceva.

„Era omul în care am avut cea mai mare încredere din toate punctele de vedere. Persoana cu care el a făcut lucrurile astea era din cercul lui de prieteni. Știa că suntem căsătoriți. A fost la noi în casă, de ziua mea. Am simțit că ceva nu este în regulă. Eu treceam printr-o perioadă destul de dureroasă, fratele meu era în spital și nu era tocmai ok. Am văzut că se întâmplă ceva, dar nu puteam să mă preocup atunci și de el. Fratele meu era pe moarte și preferam să-i acord mai multă atenție.

Ulterior am pus mai multe întrebări și îmi făcusem un scenariu, el mi-a spus că sunt nebună. Am mers pe instinctul feminin și am intrat în telefonul lui, cu acordul lui și era un apel video de 47 de minute, el îmi spusese că e banca. L-am întrebat de ce e apel video și atunci s-a albit la față. Atunci am salvat numărul de telefon pe WhatsApp și am văzut toate conversațiile. La un moment dat chiar voiam să divorțăm. (…) În primă fază a negat, apoi am aflat tot.”, a povestit Maria Avram.

Cum și-a justificat concurentul de la Insula Iubirii infidelitatea

Avram Marian Cristian, pe numele său întreg, susține că nu a fost implicat emoțional în relația cu așa-zisa amantă și că s-au întâlnit doar pentru a întreține relații intime, fără să investească sentimente. A acceptat provocarea de a participa la emisiunea prezentată de Radu Vâlcan pentru a-i arăta soției sale că nu va repeta greșeala și că nu o va mai răni a doua oară.

Marius Avram, concurent Insula Iubirii 2025, stând cu mâna în buzunar, îmbrăcat într-o cămașă bej cu palmieri colorați
Marius Avram, concurent Insula Iubirii 2025

„În ziua respectivă chiar mă sunase banca, apoi am vorbit cu fata respectivă cu video. Ea plecase din zonă, nu mai exista nimic între noi. Nu a fost o relație. A fost doar contact sexual între noi și am mai vorbit. Ea susține că dacă se întâmpla ceva o dată nu era nimic, s-a întâmplat de câteva ori să fie contact sexual, fără să fie o relație sau îndrăgosteală.”, a spus Marius Avram de la Insula Iubirii.

Deși el a susținut că a fost o greșeală trecătoare, rănile produse Mariei au fost adânci, iar miza acestui cuplu pe Insula Iubirii 2025 este să își refacă încrederea și să vadă dacă mai există o șansă pentru iubirea lor.

Cum arăta Iustina înainte să-l cunoască pe Cornel și să vină la Insula Iubirii. Blondă și cu părut scurt, nu o recunoști!

Surse foto: InstagramFacebookFacebook

Surse articol: CancanFanatikLibertatea

Tags: Insula Iubirii, Insula iubirii 2025, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Cât timp ai rezista pe o insulă pustie?
Cât timp ai rezista pe o insulă pustie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe