Cristian Gațu se pregătește de nuntă la 80 de ani! Și-a cerut în căsătorie iubita cu 24 de ani mai tânără, pentru care și-a părăsit soția
O veste surprinzătoare zguduie lumea sportului românesc și atrage atenția opiniei publice: legendarul handbalist Cristian Gațu, dublu campion mondial și unul dintre cele mai respectate nume din istoria handbalului, se însoară la a treia tinerețe.
Fostul mare sportiv a depus cererea de căsătorie alături de actuala sa parteneră, Lăcrămioara Oprea, confirmând astfel o relație despre care s-a vorbit intens în ultima perioadă.
Decizia vine la doar un an după un divorț mediatizat, care a pus capăt unei căsnicii de peste 53 de ani cu Tamara Gațu, femeia care îi fusese alături în toate momentele importante ale vieții. Despărțirea a atras numeroase reacții, mai ales că în spațiul public s-a vorbit despre o ruptură provocată de apariția unei alte femei în viața sportivului, chiar actuala lui iubită.
Cristian Gațu a pierdut vila din Corbeanca după ce și-a înșelat sotia. Unde a ajuns sa trăiască acum
Nunta a fost amânată, dar nu anulată
Cererea de căsătorie a fost deja depusă, iar evenimentul era inițial programat pentru 23 decembrie, chiar în ajunul Crăciunului. Contactat de presă, Cristian Gațu, în vârstă de 80 de ani, a confirmat informația, dar a menționat că ceremonia a fost amânată cu o lună, rămânând un moment pe care cei doi îl vor trăi discret, în ianuarie 2026.
„Am mai amânat o lună, nu va mai fi pe 23 decembrie. Va fi doar între noi. Dar e problema mea personală. Să separăm handbalul de viața personală.”, a spus Cristian Gațu.
Declarația subliniază nevoia de intimitate pe care aceștia încearcă să o protejeze, mai ales după un an plin de controverse, marcat de divorțul dintre Cristian Gațu și Tamara.
O iubire începută târziu, dar asumată
Discuțiile despre despărțirea de Tamara au luat amploare după ce presa a dezvăluit că fostul handbalist a fost văzut la aniversarea a 50 de ani de la câștigarea Campionatului Mondial din 1974 alături de noua lui parteneră. Momentul a confirmat public zvonurile despre ruptura amoroasă de soție și a arătat că fostul mare campion și-a refăcut viața cu Lăcrămioara Oprea, femeia pentru care ar fi părăsit căsnicia de peste cinci decenii.
Despre căsnicia încheiată cu fosta soție, Cristian Gațu vorbește cu asumare, chiar dacă recunoaște că i-a adus suferință și că s-a rupt din proprie inițiativă din acea relație.
„Nu, nu, nu. Este o decepție, dar nu am ce să fac, trebuie să suport. Nu mă simt vinovat cu nimic. Din păcate, suntem și trăim în România, nu avem ce să facem. Că vrei, nu vrei, intri în morișcă, dar nu are importanță. Am ales cu mâna mea soarta și o s-o duc mai departe.”, a spus el, într-o declarație care a atras atenția publicului și a alimentat discuțiile despre noua sa viață sentimentală.
Un divorț dureros și acuzații dure din partea fostei soții
În spatele acestei noi iubiri se află însă o poveste cu multe nuanțe. Cristian Gatu și Tamara au semnat actele de divorț la notar, dar procesul a continuat în instanță, unde au apărut acuzații, cereri de despăgubiri și mărturii emoționante.
Fosta soție l-a învinovățit public că și-a „destrămat familia” pentru o altă femeie, iar presa a relatat că relația extraconjugală ar fi existat de mai mult timp. În ciuda acestor tensiuni, Cristian Gațu, acuzat că a fugit cu menajera, a rămas ferm pe poziție, susținând că a ales ceea ce simte și că nu poate trăi în minciună doar pentru a păstra aparențele.
Cine este femeia care i-a schimbat viața lui Cristian Gațu
Despre Lăcrămioara Oprea nu se știu foarte multe, dar este clar că rolul ei în viața sportivului este unul esențial. Ea este femeia care i-a readus stabilitatea emoțională, iar aparițiile lor publice confirmă o relație matură, calmă și foarte asumată.
Important de precizat este că noua iubită a lui Cristian Gațu are doar 56 de ani, ceea ce înseamnă că este cu 24 de ani mai tânără decât el.
O carieră impresionantă, o viață personală complicată
Dincolo de scandalurile recente, rămâne incontestabil locul pe care Cristian Gațu îl ocupă în istoria handbalului românesc. Dublu campion mondial, fost președinte FRH, un nume care a inspirat generații întregi de sportivi, Gațu își trăiește acum poate cea mai controversată perioadă din viața personală.
Când vine vorba despre iubire, timpul are uneori propriile reguli. Iar fostul sportiv, care a devenit legendă în handbalul românesc, demonstrează că vârsta nu poate împiedica un nou început. Cristian Gațu se însoară, indiferent de părerile celor din jur.
Surse articol: Cancan, Ziare, Bzi
Tags: Vedete Romania, Stiri Romania