Iris, o tânără de 19 ani, a cerut să fie eutanasiată după ce s-a luptat ani de zile cu o boală grea. Cum a ales să-și încheie socotelile cu viața

Luni, 06.07.2026

Iris Dekker, o tânără de 19 ani din Olanda, a murit după ani întregi de suferință fizică și psihică, timp în care s-a luptat cu depresie severă, dureri cronice și o tulburare neurologică funcțională. Povestea ei a fost făcută publică de părinții săi, Omar și Cissy Dekker, care au vorbit despre lupta fiicei lor, despre cererea de eutanasie depusă încă de la 16 ani și despre ultimele luni din viața adolescentei.

Tânăra a așteptat aprobarea eutanasiei, însă, pentru că nu primea un termen clar, a ales o procedură legală în Olanda, numită oprirea voluntară a alimentației și hidratării, desfășurată sub supraveghere medicală, într-un centru de îngrijiri paliative. Decizia a venit după ani de tratamente, episoade de suferință profundă și încercări repetate ale familiei de a-i reda dorința de a trăi.

Primele simptome au apărut când avea doar 13 ani

Părinții lui Iris au povestit că primele semne ale bolii au apărut în jurul vârstei de 13 ani. Adolescenta a început să aibă atacuri severe de panică, dureri de cap și dureri de stomac, iar ulterior a fost diagnosticată cu depresie severă și tulburare neurologică funcțională.

Semne că o persoană se gândește la sinucidere

Boala i-a afectat treptat viața de zi cu zi. Iris a ajuns să se confrunte cu dureri cronice, crize, episoade de paralizie și o suferință psihică greu de dus. După o criză neurologică, tânăra a rămas imobilizată în scaun cu rotile aproape doi ani.

Înainte ca boala să îi schimbe viața, părinții o descriau ca pe o fată sensibilă, curioasă și inteligentă. Mama ei a spus că Iris fusese mereu un copil care voia să înțeleagă lumea, iar tatăl ei și-a amintit că îi plăceau cititul, desenul, tenisul și atletismul.

Iris a urmat ani de zile diferite tratamente, însă fără rezultat

Starea tinerei s-a agravat în timp. Iris s-a izolat tot mai mult, a început să doarmă greu și să se retragă din relațiile cu cei din jur. Tatăl ei a descris suferința prin care trecea drept o prăbușire interioară, spunând că fiica lui „se simțea într-o gaură neagră”.

La 15 ani, Iris a trecut prin două episoade grave în care a încercat să își ia viața. După aceste momente, familia a continuat să caute soluții medicale și psihologice, sperând că un tratament va reuși să îi schimbe starea.

Tânăra a urmat psihoterapie, tratamente medicamentoase, terapie electroconvulsivantă și alte proceduri recomandate pentru depresia severă. Părinții ei au spus că Iris a încercat aproape tot ce i s-a propus, însă nimic nu a adus o îmbunătățire reală și de durată.

A cerut eutanasia la 16 ani

După una dintre crizele cele mai grele, Iris i-a spus psihologului că nu mai vrea să trăiască și a adus pentru prima dată în discuție eutanasia. La 16 ani, a depus oficial o cerere la Centrul de Expertiză pentru Eutanasie din Olanda.

adolescenta cu parintii la masa

În Olanda, eutanasia este legală în anumite condiții stricte. În cazul minorilor de 16 și 17 ani, părinții trebuie consultați, dar acordul lor nu este obligatoriu, dacă pacientul este considerat capabil să înțeleagă decizia și situația medicală.

Părinții lui Iris au recunoscut că, la început, au fost șocați și au încercat să o convingă să mai lupte. Cu timpul, însă, după ce au văzut că tratamentele nu îi aduc alinare, au început să înțeleagă că fiica lor nu mai vorbea despre moarte ca despre un impuls de moment, ci ca despre o dorință constantă, legată de suferința pe care o simțea zilnic.

Gestul zilnic care te poate îmbolnăvi de cancer ovarian

„Nu vreau să mai trăiesc încă o vară”

Familia a încercat să îi ofere lui Iris și momente de desprindere de boală. Tatăl ei a dus-o într-o călătorie în Scoția, sperând că o schimbare de decor și timpul petrecut împreună o vor ajuta să găsească măcar o mică dorință de a continua.

După acea călătorie, Iris i-a spus tatălui că luase decizia finală. Una dintre frazele care au rămas în memoria familiei a fost: „Nu vreau să mai trăiesc încă o vară”.

Deși se afla pe lista de așteptare pentru eutanasie, familia nu știa cât avea să mai dureze până la un răspuns concret. Părinții au explicat că „în fruntea listei” putea însemna două săptămâni, șase luni sau chiar un an, iar Iris simțea că nu mai poate aștepta.

Procedura legală la care a apelat

În cele din urmă, Iris a ales oprirea voluntară a alimentației și hidratării, cunoscută internațional ca VSED. Este o procedură legală în anumite condiții, care se desfășoară sub supraveghere medicală și în cadru de îngrijiri paliative, fără ca aceasta să fie aceeași procedură cu eutanasia.

Tânăra a fost internată într-un centru de îngrijiri paliative în februarie 2026. Acolo și-a luat rămas-bun de la cei apropiați, iar părinții ei au povestit că, în mod neașteptat, în ultimele săptămâni au revăzut în ea o liniște pe care nu o mai simțiseră de mult.

Mama ei a spus că, după ani în care privirea fiicei părea stinsă, în spital a reapărut pentru scurt timp o scânteie. Iris a petrecut timp cu familia și prietenii, a mers la cumpărături cu tatăl ei și a avut o seară doar cu mama ei.

Părinții i-au fost alături până la final

Iris a murit pe 1 martie 2026, cu câteva zile înainte să împlinească 20 de ani. Părinții ei au fost lângă ea în ultimele clipe și au spus că tânăra părea împăcată.

Înainte de moarte, Iris și-a planificat ceremonia funerară. A ales sicriul, florile și muzica, iar în ziua înmormântării, care a avut loc chiar pe 6 martie, data la care ar fi împlinit 20 de ani, cei prezenți au lăsat lângă mormânt cutii mici cu suc de mere, în amintirea unui moment în care acest gust îi adusese o bucurie scurtă.

Pe cartea funerară, Iris a lăsat un mesaj pentru cei rămași în urmă, cerându-le să fie buni, sinceri și onești unii cu alții. Povestea ei rămâne una dureroasă, despre limitele medicinei, despre suferința psihică greu de înțeles din afară și despre decizia unei familii de a rămâne lângă copilul lor, chiar și atunci când nu mai puteau schimba finalul.

Vezi si