Cum arăta Oana Monea de la Insula Iubirii 2025 înainte de operațiile estetice. "Ispita supremă" i-a atacat dur pe Speak și Florin Ristei după ce au afirmat că și-a făcut intervenții la față

Oana Monea, una dintre cele mai cunoscute ispite de la Insula Iubirii, a revenit anul acesta în emisiune, cu forțe proaspete și o imagine schimbată, care a stârnit controverse în mediul online.
Fanii „Insula Iubirii” o cunosc pe Oana nu doar din sezonul 9 al emisiunii, ci și din edițiile anterioare, căci a participat tot în calitate de ispită și în sezoanele 6 și 7. Dacă acum este o blondă sexy, cu un look impecabil, în urmă cu câțiva ani aceasta arăta diferit, cu un aer natural și cu trăsături mai puțin accentuate. Vezi cum arăta Oana Monea înainte de intervențiile estetice și prin câte transformări a trecut în ultimul deceniu!
Oana Monea s-a schimbat enorm în ultimii ani
La vârsta de 34 de ani, Oana Monea este o femeie cu o experiență diversă, nu doar în lumea televiziunii, ci și în cea a afacerilor. Cu un salon de cosmetică în Constanța și un magazin online, a reușit să-și creeze o carieră solidă în domeniul frumuseții, dar și să devină o figură marcantă în reality-show-ul Antenei 1.
În ultimii ani, ispita Oana Monea de la „Insula Iubirii” 2025 a experimentat numeroase schimbări estetice: a fost blondă, roșcată, brunetă, și-a schimbat forma sprâncenelor, iar mai recent, a apelat și la intervenții precum mărirea buzelor cu acid hialuronic. Unii dintre urmăritorii emisiunii cred că aceasta și-a făcut inclusiv corecții la nivelul maxilarului (jawline). Aceste modificări i-au adus un aer sofisticat și o imagine mult mai cool, dar, inevitabil, au atras și comentarii și speculații din partea fanilor emisiunii.
Speak și Ristei au ironizat-o pe Oana Monea
Una dintre cele mai intense reacții la transformarea Oanei a venit din partea gazdelor de la „Fiertzi pe Insula”, podcast-ul unde Speak și Florin Ristei comentează despre „Insula Iubirii”. Cei doi au făcut aluzii ironice la adresa Oanei, cu referire directă la intervențiile estetice.
Speak a făcut până și o glumă pe seama vocii Oanei: „O mai fi supărată pe noi? Nu mi-era dor de vocea asta. Afacerile îi merg?”, iar Florin Ristei a continuat spunând: „Îi merg, dar și-a făcut ceva la față. A băgat filler la jawline. Nu știu. Nu e treaba mea…”.
Aceste comentarii nu au rămas fără replică. „Ispita supremă” a reacționat rapid și a negat cu vehemență presupunerile făcute de cei doi artiști. Aceasta a dezvăluit adevăratul motiv pentru schimbările din ultimul timp.
Durerea ascunsă în spatele schimbărilor
Într-un videoclip încărcat pe contul său de TikTok, Oana Monea a ținut să lămurească situația, dezmințind ideea potrivit căreia și-ar fi făcut operații fără un motiv serios. Ea a explicat că diferențele fizice vizibile nu sunt rezultatul unor intervenții estetice planificate, ci efectul complicațiilor apărute după extracția măselelor de minte.
„Așa-zisele intervenții sunt doar părerile voastre de băieți și vă înțeleg. Nu am făcut dramă din durerile avute și nici nu am de gând să fac. Pozele de la final sunt explicația acelor intervenții. Nu îți înțeleg ție, în schimb, antipatia publică, Speak, dar mă uit la tine și înțeleg multe, frustrările vin de undeva… Spor băieți și nu vă doresc extracții de măsele și complicații, că sigur nu o să stați așa drepți ca mine în acele situații.”, a explicat ispita de la Insula Iubirii.
Această declarație arată că ispitele de la Insula Iubirii ascund, la rândul lor, adevărate drame în spatele zâmbetelor ademenitoare pe care le afișează. Dincolo de aparențe și glume, sunt povești personale și dureri reale care merită înțelese și respectate.
Deși are o diplomă obținută la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, Oana Monea a ales un alt drum profesional, dezvoltându-și propria afacere în domeniul cosmeticii. Salonul său din Constanța și magazinul online i-au adus succes și recunoaștere, iar pe rețelele sociale, adună zeci de mii de urmăritori care îi apreciază sfaturile și stilul de viață.






Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Wowbiz, Cancan, Unica
Tags: Florin Ristei, Insula Iubirii, Insula iubirii 2025, Vedete Romania, Stiri Romania