Doliu în fotbalul românesc. A murit Gabi Mureșan, fost jucător la CFR Cluj, la numai 44 de ani
Este doliu în fotbalul românesc după moartea fostului internațional Gabi Mureșan, fost jucător de bază la CFR Cluj și primar al comunei Apold din județul Mureș. Gabriel Mureșan s-a stins din viață la vârsta de doar 44 de ani, iar vestea a adus multă tristețe atât în lumea sportului, cât și printre oamenii din comunitatea pe care o conducea.
Fostul fotbalist Gabriel Mureșan a decedat în urma unui accident nefericit, înecându-se într-un lac situat între localitățile Șaeș și Apold. În ciuda intervenției prompte a salvatorilor și a transportului la spital, cadrele medicale nu au mai putut salva viața fostului fotbalist.
Pompierii din Sighișoara au fost chemați pe data de 8 iulie, în jurul orei 23:00, pentru a căuta o persoană dispărută într-un lac aflat la ieșirea din Șaeș spre Apold. Gabi Mureșan a fost găsit și scos din apă pe în jurul orei 01:00. El a intrat în stop cardio-respirator și, deși era încă în viață când au început manevrele de resuscitare, a murit ulterior la spitalul din Târgu Mureș.
Cine a fost Gabi Mureșan și ce performanțe a avut în fotbalul românesc?
Gabriel Mureșan s-a născut pe 13 februarie 1982, la Sighișoara, și a devenit cunoscut în fotbalul românesc pentru postura de mijlocaș defensiv. A evoluat pentru echipe precum Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, CFR Cluj, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș, iar pentru echipa națională a României a bifat 9 selecții.
Cea mai importantă perioadă a carierei sale rămâne cea în care a jucat la CFR Cluj. A purtat timp de șase sezoane tricoul alb-vișiniu, între 2007 și 2013, și a contribuit la una dintre cele mai puternice etape din istoria clubului.
În această perioadă, CFR Cluj a câștigat cu Gabi Mureșan în echipă trei titluri de campioană a României, în 2008, 2010 și 2012, trei Cupe ale României, în 2008, 2009 și 2010, și două Supercupe ale României, în 2009 și 2010.

Gabi Mureșan a făcut parte din echipa care a dus numele clubului clujean în meciuri memorabile din Europa, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga. După ce s-a retras din fotbal, fostul mijlocaș s-a întors în comunitatea din Apold și a intrat în administrația locală.
Mesajul transmis de Primăria Apold: „Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre”
Reprezentanții Primăriei Apold au anunțat decesul fostului fotbalist pe rețelele sociale printr-un mesaj de condoleanțe pentru familie și apropiați. Gabi Mureșan era la al doilea mandat de primar și era descris drept un om implicat, apropiat de comunitate și respectat de cei care l-au cunoscut.
„Astăzi trăim cu toții o mare durere. Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l așeze în lumina și iubirea Sa cea veșnică și să dăruiască putere celor rămași în urmă.
Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comuna Apold. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire”, au anunțat cei de la Primăria Apold.
A murit Radu Mărginean, fost jucător la CFR Cluj și UTA Arad. Avea doar 43 de ani
CFR Cluj, mesaj emoționant după moartea fostului jucător
Un mesaj special a venit și din partea clubului CFR Cluj, unde Gabi Mureșan a fost un mijlocaș extrem de important. Foștii săi colegi și-au exprimat regretul pe rețelele sociale, amintind de anii în care acesta a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu și de trofeele pe care le-a câștigat alături de echipă.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.
Gabi Mureșan a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu timp de șase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reușind să câștige 3 titluri de Campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României alături de echipa noastră.
Pe lângă aceste performanțe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcție pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.
🖤 Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFRist în parte! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!”, este mesajul transmis de clubul sportiv.
Dispariția timpurie a lui Gabi Mureșan lasă un gol imens în rândul celor dragi, dar și în sportul din România. Suporterii CFR-ului își vor aminti mereu de el ca de fotbalistul dedicat care a ajutat echipa să câștige unele dintre cele mai importante trofee din istoria clubului. În același timp, oamenii din Apold își iau rămas bun de la edilul care s-a implicat activ în comunitatea lor.
Surse foto: facebook.com, facebook.com
Surse articol: digisport.ro, eurosport.ro, gsp.ro
Tags: Vedete Romania, Stiri Romania