Doliu la Hollywood, actorul Brad Johnson a murit la 62 de ani

Doliu la Hollywood, actorul Brad Johnson a murit la 62 de ani

Alida Enache

Hollywood-ul primește, din nou, o lovitură teribilă: un alt celebru actor s-a stins din viață mult, mult prea devreme. Carismaticul Brad Johnson, cunoscut mai ales pentru rolul pe care l-a jucat în serialul "Melrose Place", a murit. Trista veste a fost dată chiar de către familia sa.

Brad Johnson a murit la doar 62 de ani, în oraşul Fort Worth din Texas. Conform Daily Mail, nu virusul în sine i-a adus sfârșitul artistului, ci o pneumonie severă pe care a făcut-o în urma infectării cu COVID-19. Deși și-a dat ultima suflare în urmă cu câteva luni, mai precis, în data de 18 februarie, familia sa a făcut publică această informație abia acum. Soția și cei opt copii ai lui au preferat să rămână discreți pentru a-l putea deplânge pe actor în liniște.

Imagine cu Brad Johnson dintr-o scenă din film

„Chiar dacă a plecat dintre noi prea devreme, și-a trăit viața la maximum și și-a învățat copiii să facă același lucru.

Brad s-a bucurat pe deplin de îmbunătățirea și sporirea oricărui spațiu, într-un mod care a menținut și a respectat frumusețea sa naturală. S-a simțit acasă în aer liber, iar pasiunea sa pentru pământ a evidențiat acest lucru. Pe cât de mult iubea să fie cowboy, să vâneze și să stea la țară, Brad nu a iubit nimic mai mult decât pe familia sa.”, spune Linda McAlister, impresara actorului.

Mult îndrăgitul actor, care s-a născut în Tucson, Arizona la data de 24 Octombrie 1959, a lăsat în urma sa opt copii, dintre care doi băieți și șase fete, și o soție îndurerată. El și Laurie Johnson erau căsătoriți de aproximativ 35 de ani.

Pe parcursul vieții sale, Brad Johnson și-a exploatat talentul și dragostea pentru actorie la maxim, iar drept dovadă stă întreaga comoară cinematică în care și-a pus amprenta pe parcursul a trei decenii. Acesta a jucat în 45 de seriale de televiziune și filme, printre care și „Always”, „Left Behind”, „Flight of the Intruder”, „Soldier of Fortune, Inc.”, „Ned Blessing: Povestea vieții și a vremurilor mele”.

Înainte de a ajunge star la Hollywood, acesta a mai jucat și în numeroase reclame pentru brand-uri celebre precum Calvin Klein și Marlboro. Cea din urmă colaborare i-a și adus faima la mijlocul anilor ’80. În plus de asta, mulțumită tatălui său care era dresor de cai, vedeta s-a angajat la un circuit profesional de rodeo, unde a fost luat în vizor de către un regizor. Ulterior, el primea rolul de cowboy într-o reclamă la bere.

Dumnezeu să-l odihnească!

Citește și: Andrew Fletcher, membru fondator al formației Depeche Mode, a murit

Surse foto: Youtube

Surse articol: Usatoday, Nbcnews, Usnews

Articolul urmator
Alexandra, mama care a murit în maternitatea din Botoșani, nu a mai apucat să-și serbeze cei 26 de ani. În loc de "la mulți ani", a răsunat "ne rugăm pentru sufletul roabei lui Dumnezeu"
Alexandra, mama care a murit în maternitatea din Botoșani, nu a mai apucat să-și serbeze cei 26 de ani. În loc de "la mulți ani", a răsunat "ne rugăm pentru sufletul roabei lui Dumnezeu"
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.