Doliu pentru România! Mihai Șora a murit la vârsta de 106 ani

Doliu pentru România! Mihai Șora a murit la vârsta de 106 ani

Redactor Divahair.ro

Marele Mihai Șora a încetat din viață la onorabila vârstă de 106 ani, pe data de 25 februarie. Anunțul a fost făcut chiar de soția acestuia, prin intermediul contului de Facebook.

Update 6 martie: Acuzațiile aduse de Tom Șora la adresa Luizei Palanciuc nu se opresc aici! Fiul marelui filozof a acordat un interviu în care a dat cărțile pe față și a scos la iveală multe secrete de familie. În discuția cu jurnalistul Adrian Artene a făcut afirmații dure, dând de înțeles că viața lor s-a schimbat radical de când Mihai Șora și-a început relația cu a doua lui soție. Se pare că iubirea lor a debudat înainte ca Mariana Șora, prima soție a filosofului, să părăsească această lume. 

„Mama mea a devenit grav bolnavă, în 2009, și a trebuit să își mute reședința într-un azil îngrijit, unde a murit în 2011.
Vreau să spun că tatăl meu și mama mea nu au divorțat niciodată, așa cum figurează în unele spații. Mama mea este văduva lui tata, nu a fost niciun divorț niciodată. În 2009, deja a început relația cu doamna Palanciuc și asta a fost o problemă pentru noi. (…) Fapt este că, după ce a murit mama au intervenit niște probleme de acaparare.”, a declarat Tom Șora.

Potrivit afirmațiilor bărbatului de 67 de ani, mama sa ar fi știut că soțul ei începuse o aventură cu Luiza Palanciuc în timpul căsniciei lor. Nimeni altcineva nu a știut acest lucru, pentru că partenerii și-au făcut publică relația abia după ce Mariana Șora a plecat la cele veșnice.

„Era foarte bătrână, dar da, mi-a spus o dată în 2009, mi-a făcut o aluzie la asta. Deci nu era proastă mama. Avea instinct.”, a mai spus fiul cel mic al filozofului.

Tom Șora stând de vorbă cu Adrian Artene în cadrul interviului Gândul Exclusiv
Tom Șora alături de Adrian Artene în cadrul interviului acordat pentru Gândul Exclusiv

În cadrul aceluiași interviu, Tom Șora a vorbit și despre cariera de scriitoare a mamei sale, care ar fi fost curmată de o decizie pe care a luat-o poeta Luiza Palanciuc. Iată ce a povestit:

„Mama mea a fost o scriitoare și, nu numai că a scris și publicat cărți, a avut o corespondență foarte bogată și foarte interesantă cu oameni foarte interesanți – români, dar nu numai români. (…) Era înaintea publicării și doamna Palanciuc a spus: „Nu este bine, nu este corect editat. Trebuie nu știu ce notă de subsol, trebuie să fie o ediție supraștiințifică” și a blocat chestia asta (publicarea). Nu s-a mai editat nimic. Deci rezultatul a fost distructiv. Eu nu m-am implicat în chestia asta, dar sora mea, care a fost foarte vehementă, a protestat. (…) Acest conflict între sora mea și doamna Palanciuc a devenit din ce în ce mai mare și doamna Palanciuc are o doză de agresivitate sporită, aș spune.”

De asemenea, a ținut să repete și ce a spus și în timpul slujbei de înmormântare, despre răcirea relației dintre Mihai Șora și cei trei copii ai săi. Se pare că o consideră vinovată de această schimbare neplăcută pe cea de-a doua soție a tatăui, căci lucrurile au început să arate diferit după ce ea a apărut în viața lui.

„Cu tata, am fost prieten la cataramă, cine mă cunoaște, știe asta. Apoi, deodată, a fost așa…”, a subliniat bărbatul.

Dar Luiza Palanciuc a făcut propriile acuzații în mediul online, pentru a se apăra. Ea susține că, de fapt, adevărul ar fi altul. Iată ce a scris aceasta pe Facebook, potrivit Libertatea.

„Ca și sora lui, Sanda Șora, nu i-au telefonat, pur și simplu, lui Mihai Șora ani la rând – nici chiar de Sărbători sau de ziua lui, când a împlinit o sută de ani.”

Dar cele mai grave cuvinte au venit tot din partea lui Tom Șora, care a dezvăluit pentru Gândul Exclusiv că din cauza soției sale, tatăl lor nu le-a mai permis accesul în locuința cumpărată din banii lui Andrei Șora.

„Aș vrea să adaug niște chestii concrete în legătură cu locuința tatălui meu. Locuința noastră, în care am crescut și în care am trăit toți, și mama, era un spațiu special, așa-numita casă pe care o știu mulți, mulți oameni. Noi eram foarte legați de această casă.
În anii ‘90, când chiriașii aveau prioritate pentru achiziționarea caselor și sute de mii de oameni și-au cumpărat casa în care locuiau, cred că era în 1993 și tata locuia acolo. Noi veneam, plecam, el era chiriaș, dar n-avea bani. Adică, avea bani să mănânce, dar n-avea să-și cumpere o casă, deși pe vremea aia nu erau foarte scumpe, dar 20-30.000 de mărci tot costa.

Fratele meu a finanțat casa. Deci, el a cumpărat casa, cu banii lui, pe numele tatălui. Proprietar era tata, chestia a fost în familie. Ca în familie, ce e al tatălui, e și al fiilor. Dar, de fapt, casa e a lui Andrei, el a plătit-o. Dacă tata nu era chiriaș, Andrei nu putea să plătească, să zicem, nu știu, 20.000 de mărci o casă care valorează mai mult, dar nu valorează mult mai mult. E un apartament într-un-bloc, un apartament frumos într-un-bloc, atât.

În momentul în care Andrei a avut, cum să spun, a fost persona non grata absolută, ostracizat absolut. La un moment dat, s-a văzut deposedat și de dreptul de a intra în casa pe care a cumpărat-o, iar după aceea, și noi toți.
Pentru el, această comportare a fost foarte dură. Fratele meu a fost un om cu mare voință și care nu se lamenta sau așa ceva, dar eu știu că pentru el a fost groaznic și a rupt relațiile definitiv, și din cauza asta.”, a dezvăluit Tom Șora.

Toate afirmațiile sale au dat de înțeles un singur lucru: se pare că Luiza Palanciuc și-a manipulat soțul, ținându-l departe de copiii lui și făcând multe alte lucruri în numele său. Să fie oare adevărat? Iată o altă declarație prin care Tom Șora își susține această idee:

„Deci, el nu se pricepea deloc. El bătea la mașină cam așa… Și toată chestia cu Facebook-ul și Internetul, el nu… Gândiți-vă că, acum 10 ani, tatăl meu avea 96 de ani. Care om de 96 de ani face Facebook? Bun, deci cu asta am răspuns.”

Rămâne de văzut cum se va apăra femeia și de această dată, în fața cuvintelor dure ale îndureratului său fiu vitreg.

Update 1 martie: Mihai Șora a fost condus pe ultimul drum ieri, 28 februarie, de la Biserica Albă din București, către Cimitirul Belu, unde va avea parte de odihna veșnică. Acesta a fost înmormântat cu onoruri militare pe Aleea Scriitorilor.

Au fost prezenți cei ce și-au dorit să-și ia rămas bun, printre care și Tom Șora (67 de ani), fiul filosofului, care a adus acuzații grave la adresa Luizei Palanciuc, văduva tatălui său. Aparent, bărbatul susține că ea ar fi fost motivul pentru care relația lui cu Mihai Șora s-ar fi răcit de-a lungul anilor. 

Doamnelor și domnilor, vă mulțumesc că ați venit. Eu sunt Tom Șora, fiul lui Mihai Șora. Am venit aici pentru comemorarea tatălui meu. Nu am venit singur, am venit cu nepotul lui Mihai Șora, Alexandru, și cu strănepotul lui, Nico.

Am venit și în numele surorii mele, Sanda Șora, care nu a putut veni din motive de sănătate. Nu aș fi ținut acest discurs, această prelegere, dacă nu m-aș fi simțit obligat să fac lucrul ăsta. Este spontană, nu am pregătit-o, am improvizat acum, dar am de spus niște lucruri care trebuie spuse, chiar dacă în cadrul ăsta au fost numai lucruri foarte frumoase aduse în spirit elevat, eu voi spune alte lucruri. Scurte.

Am aflat de moartea tatălui meu cu totul întâmplător, și anume o cunoștință a surorii mele a citit pe Facebook că a murit tatăl meu. Eu locuiesc în Germania. Și atunci sora mea, sâmbătă seara, mi-a spus că a murit tatăl nostru. Deci nu am fost înștiințat că a murit, am aflat întâmplător. Relația noastră, a familiei noastre cu tatăl nostru a fost sistematic împiedicată în ultimii 10 ani. Nu am putut lua legătura cu el nici telefonic, nici prin mail, a fost blocată. Nu puteam să dau telefon să vorbesc cu el, eram cenzurat. Am încercat de nenumărate ori în acești zece ani să iau contact cu el, nu am putut.", a declarat Tom Șora la înmormântarea tatălui său. 

Discursul acestuia a fost întrerupt de către unul dintre preoții prezenți la procesiune, dar nu înainte ca fiul regretatului filosof să mai facă dezvăluiri cu privire la interacțiunile pe care a reușit să le aibă cu tatăl său în anul 2019, în timpul protestelor din luna august. 

"Am venit spontan și acolo, practic, în piață, am vorbit cu tatăl meu și până la urmă, printr-o minune, am reușit să ne întâlnim de două ori într-un local, nu acasă. Și acolo am vorbit și a fost destul de bine ce am vorbit și am sperat că relația se va normaliza și că voi putea vorbi din nou, normal, la telefon, personal, cu tatăl meu care acum trei ani era lucid, se putea vorbi foarte bine cu el. După vreo două săptămâni, când m-am întors în Germania, am dat telefon să văd ce mai faci, cum îți merge.... Imposibil, nu am mai putut vorbi cu el.", a continuat bărbatul.

-----

Update 28 februarie: Durere de nedescris pentru văduva regretatului Mihai Șora. Luiza Palanciuc încă postează mesaje pline de emoție pe pagina de facebook a geniului plecat recent dintre noi, prin care oferă detalii cu privire la slujba de înmormântare și biserica de unde va fi condus pe ultimul drum, pentru cei care îi împărtășesc suferința. 

"Iubitule,

așa arată Biserica inimii tale: încă mai plouă, dar nu e frig – ori poate nu mai simt eu frigul acum, când știu că ești liniștit, că ai văzut atâția oameni dragi care au trecut să te salute și să spună o rugăciune.
Din stradă bate lumina unui bec, iar, dacă mă uit cu atenție și socotesc cum ești așezat în Casa Domnului, văd că ea bate chiar peste tine.
Să-i porți în gând pe părinții Mihail, Florian și Silviu: erau atât de emoționați în timpul slujbei!
M-a întrebat cineva, la un moment dat, unde este deschisă Cartea de Condoleanțe, să lase câteva rânduri. Pur și simplu am uitat! Iartă-mă, iubitule. Nici nu mi-a trecut prin minte, de fapt, că ar trebui să caut una. Voi lua un caiet de-al tău din teancul celor neîncepute. Ți se potrivește oricum mai bine decât un voluminos in-folio cu ferecături și margini aurite. Și voi scrie eu la început:
„Mihai Șora este sarea Pământului.“
Să fii cuminte! Mă întorc repede.
Luiza", este cel mai recent mesaj postat, din urmă cu doar câteva ore.

Conform ultimelor postări, regretatul filosof se află la Biserca Albă București iar astăzi, 28 februarie, în jurul orei 13:00, va pleca definitiv dintre noi. Biserica a fost deschisă și pe perioada nopții, astfel încât toți cei ce și-au dorit să-și ia rămas bun, să o poată face în liniște. 

"Iubitule,

nu știu unde ești, în ce colț din București, într-o cameră rece; nu mă lasă să te văd, nici să te îmbrac, să-ți arăt lucrușoarele pe care le vei lua cu tine…
Te vor aduce mâine seară, la ora 21, în Biserica Albă – „Biserica inimii mele“, cum obișnuiești să spui, și te vor așeza acolo. Iar Biserica inimii tale va rămâne deschisă peste noapte, pentru ca oamenii care te prețuiesc și vor să-ți fie aproape să poată veni lângă tine.
A doua zi, marți, la ora 13, va fi slujba înmormântării tale, cu părinții Mihail, Florian și Silviu, oameni plini de har, pe care-i iubești. Și cu tinerii din cor, fermecătorul cor al Bisericii Albe, despre care ai povestit de atâtea ori...
Pe mâine, iubitule.", a scris ieri, 27 februarie văduva lui Mihai Șora pe contul de facebook.

"Iubitule,

Ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.

Aziu", este mesajul de "Adio" pe care Luiza Palanciuc, soția lui Mihai Șora, l-a postat în mediul online în urmă cu scurt timp.

Vestea a picat ca un trăsnet pentru cei ce i-au urmărit îndeaproape activitatea pentru că, în ciuda vârstei înaintate, nu dădea de slăbiciune. Era activ atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi, așa cum se vede din postările de pe contul personal. Și-a ținut constant urmăritorii la curent cu activitatea sa, dar și cu desfășurarea evenimentelor de interes general, fiind un fin observator al conflictului din Ucraina.

Mihai Șora s-a născut la data de 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, județul Timiș, în familia preotului ortodox Melentie Șora. A ales drumul străinătății și a studiat filosofia la Sorbona, devenind cu timpul cu ilustru seist și filosof, membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie.

A fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat.

Surse foto: Facebook, Youtube

Surse articol: libertatea.ro, digi24.ro, adevarul.ro., EvzLibertateaGandul

Articolul urmator
Se întâmplă în România! O femeie a murit după ce a așteptat ambulanța timp de două ore
Se întâmplă în România! O femeie a murit după ce a așteptat ambulanța timp de două ore
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.