Văduva și copiii lui Mihai Șora încep lupta în instanță pentru averea lui. Ce avere a lăsat în urmă filosoful, decedat în urmă cu trei ani
La trei ani de la moartea lui Mihai Șora, familia acestuia este implicată într-un proces de succesiune. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.
Copiii academicianului au deschis o acțiune în instanță împotriva văduvei lui Mihai Șora, poeta Luiza Palanciuc, pentru a obține o parte din averea rămasă în urma decesului. Potrivit unor surse judiciare, dosarul a fost deja înregistrat pe rolul unei instanțe din București.
Demersul vine la exact trei ani de la dispariția lui Mihai Șora, care s-a stins din viață pe 25 februarie 2023, la vârsta de 106 ani.
Mihai Șora ar fi lăsat în urmă o avere de aproximativ 1 milion de euro
La momentul decesului, în spațiul public s-a vehiculat că filosoful ar fi lăsat în urmă o avere estimată la aproximativ un milion de euro.
Presa a relatat atunci că întreaga moștenire i-ar fi revenit celei de-a doua soții, Luiza Palanciuc, cu care Mihai Șora s-a căsătorit în 2014.
În centrul disputei s-ar afla apartamentul din București în care a locuit Mihai Șora, dar și mai multe bunuri de valoare, cărți rare și o colecție de obiecte de artă care i-au aparținut academicianului.

Acțiunea în instanță a fost inițiată de Tom Șora, unul dintre fiii filosofului, alături de sora sa, Elisabeth, și de Sylvie Delmas, urmașa lui Andrei Șora, fratele lor decedat. Cei trei speră să primească o parte din averea rămasă în urma tatălui lor.
Casa din Jules Michelet a fost cumpărată de Andrei Șora, dar ulterior i-a fost interzis accesul în imobil
În primăvara anului 2023, la scurt timp după moartea lui Mihai Șora, Tom Șora a oferit explicații publice despre situația locuinței în care a trăit familia:
„Locuința noastră în care am crescut și în care am trăit toți, și mama (n.r. – prima soție a lui Mihai Șora), era un spațiu special, așa-numita casă din Jules Michelet, pe care o știu mulți oameni. Noi eram foarte legați de această casă.
Când a fost, în anii ‘90, o anumită lege, chiriașii aveau prioritate pentru achiziționarea caselor. Sute de mii de oameni și-au cumpărat casa în care locuiau și tata locuia acolo. Noi veneam, plecam, el era chiriaș, dar n-avea bani să-și cumpere o casă.
Deși pe vremea aia nu erau foarte scumpe, dar 20.000-30.000 de mărci tot costa. Și fratele meu a finanțat casa. Deci el a cumpărat casa cu banii lui, pe numele tatălui. Chestia a fost în familie, ca în familie, ce e al tatălui e și al fiilor, dar de fapt, casa e a lui Andrei, el a plătit-o”.
Urmașii lui Mihai Șora vor să își facă dreptate în instanță
Tom Șora a mai afirmat că, ulterior, fratele său ar fi fost îndepărtat din locuință și nu ar mai fi avut acces în casa pe care o finanțase. În cele din urmă, Andrei ar fi rupt definitiv relațiile cu tatăl său.

„În momentul în care Andrei a fost persoana non grata, ostracizat, la un moment dat, s-a văzut deposedat și de dreptul de a intra în casa pe care a cumpărat-o și după aceea, și noi toți.
Fratele meu a fost un om cu mare voință și care nu se lamenta sau așa ceva. Dar eu știu că pentru el a fost groaznic și a rupt relațiile definitiv cu tata”, a declarat Tom Șora.
După decesul filosofului, potrivit declarațiilor lui Tom Șora, Luiza Palanciuc a rămas în apartament și ar fi intrat în posesia unor volume rare și a colecției de artă.
Aceste bunuri fac acum obiectul procesului de succesiune.
Astăzi, la trei ani de la moartea lui Mihai Șora, averea sa este disputată în instanță, într-un conflict care readuce în atenție nu doar valoarea bunurilor rămase, ci și tensiunile familiale care au marcat ultimii ani din viața uneia dintre cele mai longevive și influente figuri din spațiul cultural românesc.
Au trecut șapte ani grei de la moartea lui Andrei Gheorghe. Drama neștiută din trecutul său
Surse foto: facebook, facebook, facebook
Surse articol: romaniatv, mediafax, cancan
Tags: Vedete Romania, Stiri Romania