Dr. Cristian Andrei, primele declarații după acuzațiile de agresiune și practică ilegală. "Scopul este de a se demonstra că sunt un impostor"
Cunoscutul medic Cristian Andrei a reacționat public după ce a devenit subiectul unor acuzații grave lansate în spațiul public și a unei anchete penale. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile!
Cristian Andrei, unul dintre cei mai mediatizați psihiatri din România, a intrat în atenția Poliției Capitalei, după ce două femei l-au acuzat de comportamente abuzive în timpul ședințelor de terapie.
În paralel, au apărut informații potrivit cărora acesta ar fi desfășurat activități de psihoterapie fără a deține un atestat emis de Colegiul Psihologilor din România.
Într-un live transmis pe Facebook, medicul a oferit primele explicații publice, afirmând că acuzațiile fac parte dintr-o campanie menită să-i distrugă reputația.
De unde a pornit scandalul
Cristian Andrei, medic psihiatru specializat în neuropsihiatrie infantilă încă din 1993, este fondatorul Institutului de Relații Umane, o organizație cu activitate constantă în zona de consiliere psihologică și educație relațională.
În ultimele două decenii, el a fost o prezență constantă în emisiuni TV și campanii de sănătate mentală, devenind una dintre cele mai vizibile figuri din domeniu.

Totuși, o investigație recentă realizată de PressOne a adus în prim-plan mărturiile a două femei, identificate sub numele fictive Mara și Flavia, care îl acuză de avansuri cu tentă sexuală și atingeri nepotrivite în timpul ședințelor de terapie, desfășurate între 2019 și 2021.
Mara, care la momentul agresiunii avea 25 de ani, a povestit că medicul i-ar fi adresat întrebări intime și ar fi inițiat contacte fizice nedorite în timpul ședințelor de terapie.
Flavia, o altă pacientă, afirmă că doctorul ar fi sărutat-o fără consimțământ în timpul unei ședințe de terapie desfășurate seara târziu, în cabinetul său din București.
Poliția s-a autosesizat
În urma articolelor și mărturiilor apărute în presă, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a anunțat că s-a autosesizat.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar poliția a făcut apel la eventuale alte persoane care ar fi fost victime ale unor fapte similare să sesizeze autoritățile.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei, fără a deține atestatele legale necesare, și care ar fi comis acte de natură sexuală asupra unor paciente, cercetările sunt în desfășurare.
Facem apel către cetățenii care au fost victime ale unor fapte similare sau care dețin informații ce pot sprijini ancheta să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție ori să sesizeze prin apel la 112”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.
„Mi-am dat seama că este ceva împotriva mea”
În cadrul unei transmisiuni live pe pagina sa de Facebook, Dr. Cristian Andrei a respins acuzațiile, susținând că activitatea sa nu implică practicarea psihoterapiei.
În același timp, a admis că deține atestări internaționale în domenii conexe, precum consilierea familială, însă niciuna nu este echivalată oficial în România de Colegiul Psihologilor.

Doctorul a vorbit despre articolul de la PressOne care îl vizează și a povestit că deși a fost contactat pentru dreptul la replică, este de părere că materialul publicat a prezentat informații „selective” și că totul este de fapt un atac la adresa sa.
„O domnișoară de la PressOne m-a sunat la un moment dat să mă întrebe dacă putem să vorbim. Eu nu puteam, că discutam cu o persoană.
A doua zi m-a sunat, eram întrebat într-un service și am vorbit cu ea și mi-am dat seama că este ceva împotriva mea și am întrebat-o dacă are de gând să publice tot ce zic eu, care, răspuns la întrebările ei, a început să se bâlbâie, să îmi spună că ei nu pot să publice tot ce zic eu, că ei au de făcut un articol și că trebuie să scrie ce consideră dânșii de rigoare.
Și atunci am înregistrat și eu, convorbirea aceasta o am. Bineînțeles că în ce s-a publicat de la PressOne sunt lucruri destul de selective.
Există și multă informație echilibrată, însă scopul este acesta, de a se demonstra că doctor Andrei este incompetent, că este un impostor și că el agresează sexual pacientele”, a mai spus el.
Cristian Boureanu, acuzat de agresiune sexuală de o tânără de 23 de ani
Cum răspunde Dr. Cristian Andrei acuzațiilor de agresiune sexuală: „Am fost iubiți”
Ulterior, Cristian Andrei a adus în discuție și acuzațiile de agresiune sexuală. El susține că una dintre femeile care l-au reclamat a avut cu el o relație personală, iar acuzațiile ar fi apărut ca urmare a despărțirii.
„O să vă spun despre doamnele care m-au reclamat pe mine. Vă dați seama că nu mă apuc să dau nume și detalii care să le afecteze în vreun fel, pentru că am jurat ceva la începutul carierei mele medicale, dar una dintre ele, care dă niște descrieri explicite sexuale cu mine, a fost în relație cu mine vreo doi ani.
Noi am fost iubiți. Am avut o relație cu tot ce înseamnă asta, cu poezii, cum zice și ea, i-am trimis, cu călătorii, cu momente extraordinare în care discutam cazuri, pentru că ea este psiholog.
Și probabil că din cauza că nu a mai fost relația, se punea problema căsătoriei... Am întrerupt această relație și probabil că s-a născut această ostilitate, pe care am mai întâlnit-o: ostilitatea femeii față de bărbatul la care nu mai are acces. Este aproape destructivă, este o formă de posesivitate. Am mai întâlnit-o”, a spus Cristian Andrei.
„Nu știu ce a avut ea în cap, dar eu nu am avut niciun gând sexual”
Despre cea de-a doua femeie, medicul nu a dat prea mult detalii dar a spus că este tot psiholog și că a apelat inițial la el pentru îndrumare profesională.
„Și cealaltă, tot psiholog. O persoană care mult timp a venit să o consiliez despre cariera ei de psiholog și apoi a vrut și despre relația ei. Și din respect pentru acest om cu care este în relație și cu care s-a căsătorit, eu nu am avut niciun gând sexual către ea.
Nu știu ce a avut ea în cap, dar eu nu am avut niciun gând sexual. Nu pentru că s-ar supăra cineva sau că m-ar amenda cineva, ci din respect pentru bărbatul pe care l-am cunoscut.
Astea au fost cele două cazuri de abuz și vă spun un lucru. Dacă vine cineva la mine și îmi spune, „domnule, mi-ați făcut rău, am venit la dumneavoastră să mă ajutați și mi-ați făcut rău”, eu dispar.
Adică niciodată nu am vrut să fac ceva împotriva cuiva, dacă iubind pe cineva și apoi întâmplându-se să nu mai fiu lângă acea persoană, acea persoană a început să mă urască, lucrurile au fost cu totul altfel”, a mai spus el.
Deocamdată, ancheta poliției este în desfășurare, iar rezultatele acesteia vor stabili dacă medicul Cristian Andrei a încălcat legea în exercitarea profesiei.
Până atunci, reacțiile sale publice par menite să contracareze acuzațiile și să-și apere reputația construită în peste trei decenii de activitate.
Surse foto: facebook, facebook, facebook
Surse articol: facebook, ziare, adevarul
Tags: Stiri Romania