Elena Udrea, alături de fiica ei în prima zi de școală. „Cât de fericite am fost”

Luni, 8 septembrie 2025, a fost o zi în care bucuria și emoția au învins orice obstacol. Elena Udrea și fiica ei, Eva Maria, au trăit împreună un moment extrem de emoționant: prima zi de școală.
Micuța – care intră în clasa I – a fost însoțită de ambii părinți, iar prezența Elenei Udrea, în vârstă de la 51 de ani, i-a adus o imensă bucurie. Este prima oară, după mult timp, când mama este alături de ea într-un moment atât de important.
Elena Udrea și fiica ei sunt de nedespărțit
La începutul verii, după aproape patru ani petrecuți în închisoare, Elena Udrea a fost eliberată condiționat. Atunci i-a promis fetei sale că nimic nu le va mai despărți și că de acum înainte va fi lângă ea la fiecare pas. Zis și făcut! S-a ținut de cuvânt în totalitate și nu avea cum să lipsească fix în prima zi de școală, când micuța a intrat în clasa I.

Începutul anului școlar 2025-2026 a fost unul special pentru Eva Maria, care a avut alături ambii părinți. Amintim că până acum, cel care o însoțit-o la grădiniță și la școală în momentele importante a fost tatăl ei, adică partenerul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.
„Rugăciunile mele au fost ascultate”
Acum, când familia s-a reunit, cei trei au surprins momentul fericit, iar fosta ministră a publicat imaginile pe rețelele sociale. A scris, pentru a marca ziua specială, și un mesaj plin de emoție:
„Ce zi minunată! După trei ani, rugăciunile mele au fost ascultate și dorința mea și a Evei de a fi împreună, de mâna, în prima ei zi de școală, împlinită! Ce emoții am avut amândouă, dar și cât de fericite am fost! Ce mândra și încrezătoare a fost ea, că a venit cu tati, dar de data asta și cu mami, ca toți ceilalți copii, la începutul clasei I! Și peste toate acestea, mai este și prima la Catalog! Îi urez sa fie prima și în tot ceea ce îi place să facă!
Le urez tuturor elevilor să aibă un an cu rezultate foarte bune și să se bucure de școală, de colegi, de învățători și profesori! La mulți ani sărbătoriților de astăzi! Cei care îi poartă numele, să fie ocrotiți de Sfânta Fecioara Maria, azi și în fiecare zi!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Copilul Elenei Udrea a fost nevoit să crească o lungă perioadă fără mamă, dar a avut în jurul său doar oameni care s-au gândit la sentimentele sale. Chiar tatăl ei dezvăluia în cadrul unui podcast că părinții colegilor au avut grijă ca micuței să nu îi fie adresate niciodată cuvinte urâte despre Elena Udrea aflată pe atunci în pușcărie.
Deși suferința Evei nu poate fi ștearsă cu buretele, lacrimile ei de dor au fost înlocuite acum cu lacrimi de fericire. Mama încearcă pe cât posibil să recupereze timpul pierdut.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, All4romania, Bzi
Tags: Elena Udrea, Stiri Romania