„Eram bătut, dormeam în stradă, mâncam și mă îmbrăcam de la gunoi. Am rămas pe drumuri și orfan”. Povestea lui Adrian, copilul care a crescut fără să știe ce înseamnă „acasă”
Unii tineri par joviali și plini de viață, însă puțini știu că în spatele atitudinii optimiste se ascund povești de viață greu de imaginat. Adrian Mihalco, un tânăr din municipiul Orhei, Republica Moldova, a trecut prin experiențe cutremurătoare, pe care puțini adulți le-ar putea suporta. A mâncat din gunoaie, a dormit pe străzi și, după decesul tatălui, a rămas cu o mamă dependentă de alcool. Mărturisirile adolescentului sunt cutremurătoare...
La vârsta de 21 de ani, Adrian Mihalco nu are un loc stabil în care să trăiască. Tânărul doarme uneori în parc, își mai petrece nopțile pe la cunoscuți și cântă la chitară pentru a-și cumpăra de mâncare. Viața lui nu a fost însă dintotdeauna așa. Primele amintiri sunt despre o casă în care existau lipsuri, dar în care se simțea iubit.
Totul s-a schimbat, însă, după moartea bunicii materne. Mama lui a început să consume alcool, dar i-a adus un tată vitreg care i-a oferit stabilitate pentru o perioadă. După ce a murit și tatăl lui vitreg, la vârsta de 13 ani, Adrian Mihalco a rămas și fără mamă, iar el și sora lui au ajuns în grija unor tutori.
Astăzi, după opt ani, tânărul vorbește despre o copilărie în care foamea, teama și nesiguranța au ajuns să facă parte din fiecare zi.
„Când era bunica în viață, am avut una dintre cele mai bune perioade din viața mea”
Adrian Mihalco s-a născut și a copilărit în Orhei, Republica Moldova. În primii ani a locuit în apartamentul bunicii materne, împreună cu aceasta și cu mama sa, Evelina. Tatăl biologic nu a făcut parte din viața lui, iar tânărul spune că nu l-a cunoscut niciodată.
„Îmi amintesc din copilărie când era bunica în viață și cu mama împreună trăiam. Am avut o perioadă foarte bună. Asta era una dintre cele mai bune perioade din viața mea. Erau unele zile când strângeam fiecare bănuț ca să avem ce mânca, dar îmi amintesc că era totul frumos. Mama avea grijă de mine, bunica la fel. Eram într-o familie deplină.
Bunica era bună la suflet. Când erau vremuri grele și nu aveam ce mânca, ea nu mânca și îmi cumpăra din puțin câte o jucărie, una, alta. Dormeam cu dânsa în pat, că eram copil atunci, îmi spunea povești. Tatăl meu biologic eu nu-l cunosc la față, doar din auzite. Nu am nicio fotografie cu el, nici nu știu cum arată. Pentru mine, cel mai drag era mama. Asta pentru mine era cea mai sfântă persoană.”
„După ce a decedat bunica, mama a început să consume alcool”
Moartea bunicii a fost primul moment în care viața lui Adrian s-a schimbat radical. Mama lui a început să consume alcool, iar condițiile de acasă s-au deteriorat. După ce femeia l-a cunoscut pe bărbatul pe care Adrian Mihalco avea să îl considere tatăl său, lucrurile s-au îmbunătățit, dar doar pentru o perioadă.
„După ce a decedat bunica, atunci mama a început să consume alcool și s-a stricat foarte tare viața mea. Atunci am trăit în condiții foarte rele, în murdărie și așa mai departe. Mama lucra în mare parte în mediul online, avea un ziar de noutăți. A învățat de soră medicală, a fost învățătoare, făcea cursuri de engleză cu copiii. După ce l-a întâlnit pe tata de-al doilea, el a ajutat-o să lase consumul de alcool.
Era o persoană foarte bună la suflet cu noi. Ne-a acceptat și pe mine, și pe mama. Pe mine m-a acceptat ca pe copilul lui adevărat, avea grijă de mine. Eram într-o perioadă foarte bună în viața mea. Niciodată nu a ridicat mâna la mine. În timpul cât a trăit cu tata de-al doilea, mama nu a consumat deloc alcool.”
„Am avut nopți în care dormeam și afară. Eu deja mă hrăneam de la gunoaie”
O nouă lovitură a venit în viața lui Adrian când a aflat că tatăl lui vitreg s-a îmbolnăvit de cancer la intestinul gros. Mama băiatului a vândut apartamentul bunicii pentru a putea plăti tratamentul, iar familia a ajuns cu el până în Spania, la tratament.
Bărbatul a murit când Adrian Mihalco avea aproximativ 12 ani, iar după această pierdere mama sa a început din nou să consume alcool și, potrivit fiului său, substanțe interzise.
„Îmi amintesc toate momentele când tata a fost la pat, când se simțea rău, cum după operație era cu bandaje, cu una, alta. Eu îi spuneam tata. Mereu aveam ce mânca, tot era ideal. După ce tata a decedat, mama foarte tare s-a atașat de el și s-a apucat de consumat alcool, droguri și multe altele. Erau multe momente când mama mă bătea foarte tare cu cablul. Am avut nopți în care dormeam și afară.
A fost o perioadă foarte grea. Nu mâncam. Aveam în casă o gură de zahăr, apă și pâine. Eu deja mă hrăneam de la gunoaie. Dacă era pentru sora mea terci, o hrăneam. Dacă nu, mă duceam, umblam cu cerșitul ca să pot să cumpăr pentru sora mea mâncare. Mama nu avea în multe perioade deloc grijă de sora mea, eu aveam mai mult grijă de ea.”
„Din cauza foamei căutam în gunoi și găseam resturi de mâncare de la copii”
În acea perioadă, Adrian Mihalco mergea din ce în ce mai rar la școală. Iarna strângea cartoane pentru a putea face focul și umbla cu haine murdare și rupte. Tânărul spune că mama sa consuma alcool aproape zilnic și că îi era teamă să îi ceară să se oprească.
„Îmi era frică, dar nu puteam să fac nimic, pentru că eram copil și nu puteam să influențez asupra unui matur. Eu de câte ori spuneam: „Mamă, nu consuma, mamă, nu folosi drogurile astea”, mama dacă auzea asta de la mine, eu mâncam bătaie. Câteodată îi scriam câte o scrisorică. Când mă duceam în oraș să caut de mâncare, cartoane, să mai fac câte un lucru pe la cineva, să-mi dea vreo cinci lei să cumpăr ceva de mâncare, îi lăsam scrisorelele astea. Nu a ajutat cu nimic.
În majoritatea timpului nu aveam haine, erau murdare, nu aveam unde să le spăl. Erau rupte. Eram într-o stare foarte săracă. La școală se comportau cu mine urât, bullyingul era foarte mare, se râdea foarte mult de mine.
În unele zile, chiar în incinta școlii, din cauza foamei, căutam în gunoi și găseam resturi de mâncare de la copii care rămâneau și mâncam. Multe au fost greutățile în timpurile acelea.”
„Aveam 13 ani când mama a murit. De ce noi am rămas pe drumuri?”
Starea mamei s-a agravat, iar o vecină a chemat ambulanța după ce a observat că familia nu mai ieșise de câteva zile din casă. Femeia a fost transportată la spital, unde a murit la scurt timp. Adrian Mihalco avea 13 ani atunci când a rămas orfan de mamă, iar sora lui aproximativ 3 ani.
„Mama m-a rugat să nu chem salvarea și să nu fac nimic. Eu voiam să chem, dar știam că dacă încalc ce ne-a spus mama, eu mănânc bătaie și, din frică, nu chemam nici ambulanța, nimic. A venit vecina la noi să vadă de ce nu ieșim de vreo câteva zile și a văzut-o pe mama aproape căzută în comă. A chemat salvarea. Salvarea a luat-o pe mama și ne-a luat și pe noi. Eu aveam deficit de vitamine, eram foarte slab, numai pielea și oasele, iar sora mea era aproape pe moarte.
A intrat un psiholog la noi în cameră, s-a așezat lângă mine și mi-a spus că mama a decedat. Nu mi-a venit să cred deodată. Cu toate că se purta urât cu noi, ea ținea foarte mult la noi și se străduia să ne țină lângă dânsa cu orice preț. Când am ajuns la înmormântare și am văzut-o, atunci am început să plâng. Eu nu am învinovățit-o pe mama, pentru că știu cât de tare a ținut la tata de-al doilea. Dacă aș mai avea ocazia să o văd, aș întreba-o de ce a făcut așa și de ce noi am rămas pe drumuri.”
„Am fost bătut de multe ori. Eu eram ca forță de muncă acolo”
După moartea mamei, Adrian Mihalco și sora lui au ajuns, prin intermediul serviciilor de asistența socială, la o familie de tutori. Adrian Mihalco avea 13 ani și a rămas acolo până la 18 ani. Nici acolo nu au fost lucrurile roz...
„Din prima mă gândeam că va fi tot frumos, va fi tot în regulă. De la început vorbeau normal cu mine. Mâncam în fiecare zi, m-au dat la școală, era ca într-o familie normală. După o săptămână s-au început foarte mari greutăți.
Mă sculam la patru, cinci dimineața, mă duceam cu animalele, făceam lucru. După școală mă duceam pe dealuri, mă puneau la prășit. Eu eram ca forță de muncă acolo și nu aveam de ales.
Am fost bătut de multe ori. M-a bătut cu armătură, cu bucată de fier, cu furtun, cu mai multe lucruri. Eu trebuia să lucrez la dânșii non-stop și nu aveam timp liber. Nu eram puși cu ei la masă. Sora mea era pusă aparte să mănânce, iar pe mine afară mă dădea să mănânc. Ei mâncau mâncarea făcută atunci, nouă ne dădeau ce rămânea de ieri, de alaltăieri sau de mai multe zile. Au fost și zile când stăteam flămând.”
„M-am dus pe jos până la Orhei. Acum dorm prin parcuri...”
La 18 ani, Adrian Mihalco a plecat din gospodăria tutorilor după un conflict. Tânărul susține că a rămas fără hainele, documentele și banii strânși din muncă și că a mers pe jos aproximativ 25-30 de kilometri până la Orhei. În următorii trei ani a locuit în mai multe locuri, fără să reușească să își găsească o casă stabilă.
„A început să arunce în mine cu cărămizi, cu bețe, cu tot ce găsea sub mână și m-a dat după poartă. Eu am stat jumătate de zi acolo. Îi spuneam: „Dați-mi, vă rog, hainele, documentele mele și banii pe care i-am strâns”. Aveam un rucsac în care erau niște bani și niște mâncare. Le-am spus să-mi de măcar rucsacul. Nu mi-au dat nimic. M-am dus pe jos din sat, 30 de kilometri sau 25, până la Orhei.”
Acum stau ba la unul, ba la altul. Sunt unele momente când dorm și prin parcuri, pe la gunoi. Nu am un loc stabil de trai. Dacă nu găsesc pe nimeni până târziu, mă culc și dorm în parc.
Mă ocup cu muzica, cu chitara, și din banii pe care îi fac prin chitară mă hrănesc. Azi pot să dorm în Chișinău la cineva, mâine în Orhei, poimâine pot să dorm în pădure. Visul meu este să devin muzicant, să cânt la chitară, să am casa mea și să trăiesc acolo liniștit.”
La 21 de ani, Adrian Mihalco dorește să poată avea acces partea din casa mamei pe care spune că ar trebui să o moștenească și își dorește să își revadă sora.
Când este întrebat cum arată familia pe care și-ar dori-o într-o zi, răspunsul său este simplu: „O familie frumoasă eu n-am avut-o niciodată. Eu nu știu cum este. Eu o să mă străduiesc să fac tot posibilul ca ai mei copii să nu crească în condițiile în care am crescut eu, în foame și în frig”.
Povestea lui Adrian Mihalco este o mărturie dureroasă despre pierdere, abuzuri și o luptă constantă pentru supraviețuire.
Deși a rămas singur de la o vârstă fragedă, a îndurat foametea, viața pe străzi și violențele din partea tutorilor, tânărul continuă să caute un refugiu în muzică și să lupte pentru drepturile sale. Obiectivul său principal în acest moment rămâne găsirea unui loc stabil de trai, o casă care să îi ofere siguranța pe care nu a avut-o niciodată în copilărie.
Surse foto: youtube.com
Surse articol: youtube.com
Tags: Stiri Romania
Urmareste-ne pe Google News
