Fiul lui Liviu Dragnea, divorț cu bani mulți la mijloc. S-ar certa cu fosta soție inclusiv pe darul de nuntă

Fiul lui Liviu Dragnea, divorț cu bani mulți la mijloc. S-ar certa cu fosta soție inclusiv pe darul de nuntă
Alexandra Siromașenco
Miercuri, 11.06.2025

Divorțul dintre Valentin Ștefan Dragnea, fiul fostului lider PSD Liviu Dragnea, și Gina Alexandra Tătulescu, fiica unui preot cunoscut din Capitală, a intrat într-o fază tensionată, cu o miză financiară de proporții. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.

Deși divorțul a fost finalizat, cei doi foști soți își dispută acum în instanță o avere impresionantă, estimată la aproape un milion de euro.

Conflictul lor în privința partajului a ajuns să includă chiar și darul de nuntă, în valoare de peste 600.000 de mii de euro.

Darul de nuntă a fost împărțit egal între soți

Căsătoriți cu fast în august 2018, la Palatul Snagov, Valentin Dragnea și Gina Tătulescu păreau un cuplu solid.

Nașii de cununie au fost Doina și Sorin Paul Stănescu, prieteni apropiați ai lui Liviu Dragnea, iar atmosfera a fost întreținută de artiști renumiți precum Marcel Pavel, Călin Geambașu, Florin Salam, Maria Dragomiroiu sau Taraful de la Clejani.

Darul de nuntă a fost unul pe măsură. Acesta s-ar fi ridicat la 600.000 de euro, potrivit declarațiilor făcute de către Gina Tătulescu la procesul de partaj.

Suma a fost împărțită egal între soți, iar partea care i-a revenit Ginei Tătulescu a fost investită în imobiliare, ceea ce ar justifica, în viziunea ei, pretenția la o cotă de 50% din bunurile dobândite în timpul mariajului.

Averea disputată în procesul de partaj se ridică la un milion de euro

În cei aproape cinci ani de căsnicie, foștii soți au acumulat numeroase bunuri, precum apartamente în Voluntari, vile într-un complex de lux dezvoltat de Dan Șucu, zeci de hectare de teren arabil în Teleorman și un autoturism Mercedes-Benz GLE Hybrid.

Lista completă a acestor bunuri se întinde pe patru volume în dosarul de partaj, înregistrat în prezent la Judecătoria Buftea. Valoarea estimată a acestor bunuri este de 1 milion de euro.

Valentin Dragnea solicită ca fosta soție să primească doar 10% din această avere, susținând că el a contribuit mai mult la obținerea resurselor comune.

Kira Hagi a ales data nunții sale cu logodnicul grec. Gică Hagi va fi socru mic, la aproximativ un an după ce a fost socru mare

Valentin Dragnea nu vrea să îi dea jumătate din avere fostei soții

În documentele depuse la dosar, fiul lui Liviu Dragnea afirmă că veniturile sale au fost de șapte ori mai mari decât cele ale Ginei Tătulescu și că aceasta, angajată la firma familiei Dragnea, nu s-a implicat în gospodărie, având angajați care se ocupau de toate treburile casnice.

„Având în vedere inegalitatea veniturilor părţilor pe parcursul derulării căsătoriei, veniturile reclamantului au fost de aproximativ 7 ori mai mari decât ale pârâtei, iar pârâta realiza singurele venituri din salariul plătit de societatea la care reclamantul deţine calitatea de acționar majoritar, sume de bani pe care le cheltuia în folos propriu, fără vreo contribuţie în cadrul gospodăriei.

În cauza de faţă, contribuția soţilor la dobândirea bunurilor comune a fost în mod evident inegală, reclamantul contribuind aproape integral la dobândirea bunurilor comune, pârâta fiind salariata societăţii pe care o deţine, și având personal angajat să deservească locuinţa comună, deci, în mod evident nu se ocupa nici de treburile gospodărești sau de realizarea obligaţiilor comune.

Solicită reclamantul să se observe că este singurul care s-a ocupat de administrarea bunurilor comune, a achitat impozitele și taxele datorate bugetului de stat şi bugetului local, facturi de utilităţi, lucrări de întreţinere şi modernizare, mobilare, utilare, angajând din surse proprii toate aceste cheltuieli, atât pe parcursul căsătoriei cât și după desfacerea acesteia”, se arată în cererea depusă în instanță de Ștefan Valentin Dragnea, potrivit FANATIK.

Claudia Pătrășcanu, noi declarații dureroase despre despărțirea de tatăl copiilor ei: „Mi-aș fi dorit să nu fie atâta suferință în sufletul nostru”

Gina Tătulescu respinge acuzațiile

De cealaltă parte, Gina Tătulescu respinge acuzațiile și afirmă că nu doar că a adus o contribuție substanțială din darul de nuntă, ci a contractat și un credit bancar de peste 500.000 de lei pentru investiții comune.

alexandra gina tatulescu respinge acuzatiile fostului sot si isi cere drepturile

De asemenea, spune că s-a ocupat de administrarea și promovarea hotelului deținut de familia Dragnea, implicându-se în activitățile de zi cu zi și în organizarea de evenimente.

„În cadrul evenimentului de nuntă, un număr mare de invitați a fost prezent, rezultând un dar de nuntă consistent, în valoare de aproximativ 600.000 de euro.

Încă de la început, părțile au convenit asupra împărțirii darului de nuntă în mod egal. Astfel, pârâtei i-a revenit suma de 300.000 de euro, sumă pe care a utilizat-o pentru achiziționarea mai multor apartamente.

Ulterior, aceste apartamente au fost vândute cu profit, iar sumele obținute au fost reinvestite pentru achiziționarea bunurilor imobile menționate la punctele 1, 2 si parte din imobilul menționat la pct. 3 din cererea de chemare în judecată, bunuri care au fost integrate în gospodăria comună.

Prin implicarea mea activă în aceste multiple responsabilități, până la coordonarea evenimentelor și asigurarea unei bune funcționări zilnice, am contribuit în mod substanțial la creșterea și promovarea afacerii societății.

Ulterior, din păcate, relația maritală s-a deteriorat, iar căsătoria a fost desfăcută la data de 23.03.2023, prin acordul părților, conform Certificatului de divorț nr. 4260/23.03.2023”, se arată în documentul obținut de FANATIK.

Ramona Olaru regretă despărțirea de fostul soț? "A fost cel mai ok bărbat din viața mea"

Au divorțat pașnic, dar au ajuns în instanță din cauza partajului

Deși divorțul a fost pronunțat oficial în martie 2023, cu acordul părților, semnele că relația s-a terminat apăruseră cu mult timp înainte.

În vara anului 2022, presa a surprins-o pe Gina Tătulescu în compania unui afacerist moldovean, ceea ce a alimentat speculațiile.

Inițial, despărțirea părea să fie una pașnică. Gina Tătulescu declarase pentru Cancan, în urmă cu doi ani, că ea și fostul soț au rămas în relații bune.

Se pare însă că cei doi nu au reușit să își împartă averea în mod amiabil și au fost nevoiți să recurgă la instanță.

Acum, fiecare își revendică dreptul pentru averea dobândită în timpul mariajului, iar instanța va trebui să decidă cine are dreptate.

Surse foto: facebookinstagram

Surse articol: fanatikromaniatvcancan

Tags: Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Elena, fosta soție a lui CRBL, primele declarații despre ce se întâmplă acum în viața ei personală. "Eu dorm liniștită cu capul pe pernă"
Elena, fosta soție a lui CRBL, primele declarații despre ce se întâmplă acum în viața ei personală. "Eu dorm liniștită cu capul pe pernă"
Ramona Jurubita | Marţi, 14.01.2025
Incepe quiz
Cam ce fel de sotie ai fi tu?
Cam ce fel de sotie ai fi tu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe