Florian Dinu, patronul de la Sandalandala din Vama Veche, în vârstă de 44 de ani, a murit fulgerător. A fost găsit spânzurat
Stațiunea Vama Veche este, astăzi, scena unei tragedii care zguduie comunitatea locală și mediul de afaceri de pe litoral. Florian Laurențiu Dinu, în vârstă de 44 de ani, asociat și administrator al firmei Zorile Toys SRL, societatea ce deține complexul de camping Sandalandala, a fost găsit spânzurat pe 6 noiembrie 2025, în incinta campingului pe care îl administra.
Corpul neînsuflețit al lui Florian Dinu a fost identificat de apropiații care au apelat imediat autoritățile, iar vestea tristă a fost făcută publică prin intermediul paginii oficiale a complexului Sandalandala. În urma lui rămân nu doar afacerile care l-au făcut cunoscut, ci și un copil care va crește fără sprijinul tatălui.
„Cu tristețe vă anunțăm că Florian Dinu își ia rămas de la Zorile Store Sandalandala. Ieri, 06.11.2025, prietenul, colegul, fiul, tatăl și omul Florin Dinu a încetat din viață, lăsând în urma sa tristețe și vise. Își ia astfel rămas bun de la Zorile Store și Sandalandala.
Condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor ce au făcut parte din universul lui Florin🙏”, au transmis cei care se ocupă de pagina de Instagram a complexului.

Ce au transmis polițiștii
„La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul ca o persoană s-ar fi spânzurat în incinta unui camping din stațiunea Vamă Veche.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat cadavrul unui bărbat, de 44 de ani. În cauză se efectuează cercetări cu privire la cauzele și împrejurările producerii decesului.”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Constanța.
Florian Dinu s-ar fi sinucis din cauza unor datorii
Principala ipoteză luată în calcul este sinuciderea, dar nu sunt excluse nici alte variante, mai ales dacă sunt ascultate și zvonurile despre o posibilă îndatorare la cămătari.
Încă nu s-a confirmat oficial existența unui bilet de adio sau stabilirea exactă a factorilor care l-au determinat pe Florian Dinu să recurgă la gestul extrem. O necropsie urmează să clarifice cauzele fizice ale decesului, iar ancheta va lămuri și motivele sinuciderii, dacă se constată că și-a pus capăt zilelor, mai ales că apropiații susțin că se lupta cu depresia.
„Se lupta cu depresia, cu problemele și primește chiar și de la cei mai apropiați oameni nimic...Judecat, criticat, vorbit, descurajat și cel mai important fără o vorbă bună. A plecat dintre noi cu suferințe mari!”, a scris o apropiată a afaceristului pe Facebook, în dreptul unei fotografii cu el și cu fetița lui.
Cine era omul de afaceri Florian Dinu
Florian Dinu era extrem de cunoscut în Vama Veche, fiind unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din zonă. Se pare însă că afacerile lui nu au mai mers la fel de bine în ultimii ani și se zvonește că ajunsese să acumuleze datorii colosale.
Conform datelor de la Registrul Comerțului, societatea Zorile Toys SRL, administrată de Dinu, deținea în portofoliu, pe lângă campingul Sandalandala, și magazinele „Zorile”, unde se derulau vânzări de branduri precum Puma, Nike, Adidas sau Pepe Jeans.
Complexul Sandalandala era considerat un loc emblematic pentru litoral, un spațiu de relaxare, muzică, evenimente și spirit liber, în linie cu aura stațiunii Vama Veche.
În ultimele luni, mai multe surse locale indicau faptul că Florian Dinu se confrunta cu dificultăți economice severe. Raportările financiare pentru Zorile Toys SRL arată o cifră de afaceri de 7,79 milioane de lei în 2024, aproape cu 52 % mai mică față de vârful atins în 2019, când a fost de 16,09 milioane de lei.
Profitul net a fost în 2024 de doar 143.701 de lei, o marjă sub 2 %. Datoriile societății se ridicau la 13,53 milioane de lei în 2024, față de capitaluri proprii de 893.456 de lei, ceea ce indică un grad de îndatorare de aproximativ 1.500 %.
Mai mult, presa locală a lansat ipoteza potrivit căreia Florian Dinu ar fi împrumutat sume semnificative de bani de la doi cămătari, fiind în imposibilitatea de a-și onora obligațiile restante, ceea ce ar fi crescut presiunea psihică asupra sa.
Surse foto: Facebook, bing.com, Facebook
Surse articol: Wowbiz, Infopolitica, Constanta
Tags: Stiri Romania