Gică Hagi, distrus de durere. A murit antrenorul care i-a marcat cariera

A murit Leo Beenhakker, celebrul antrenor olandez de la Real Madrid. Acesta avea 82 de ani, dar plecarea lui a lăsat un gol imens în sufletele fotbaliștilor care au avut ocazia să lucreze cu el. Printre sportivii care regretă profund plecarea lui din această lume se numără și Gică Hagi, în vârstă de 60 de ani.
Amintim că Leo Beenhakker a fost antrenorul lui Gică Hagi când acesta juca la Real Madrid, așa că s-au cunoscut bine, iar românul nostru îi purta un mare respect.
„Trebuie să ne luăm rămas bun de la o personalitate marcantă din fotbalul mondial”
Leo Beenhakker a fost antrenor la Real Madrid în două perioade. Prima dată, acesta a pregătit fotbaliștii din iulie 1986 și până în iulie 1989. Apoi, a revenit pentru o scurtă perioadă, în 1992, între februarie și iunie. În acest al doilea mandat, l-a avut în echipă și pe Gheorghe Hagi, care a jucat la Real Madrid între 1990 și 1992.

După ce a aflat vestea dureroasă, Gică Hagi a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, amintind de rolul pe care l-a jucat legendarul antrenor în fotbalul mondial.
„Astăzi, din păcate, trebuie să ne luăm rămas bun de la o personalitate marcantă din fotbalul mondial, extraordinarul antrenor Leo Beenhakker, cu care am avut onoarea să colaborez la Real Madrid. Rămas bun, mister Beenhakker!”, a scris Gică Hagi pe Facebook.
Ce mesaj a transmis Real Madrid după decesul antrenorului
Și pe site-ul oficial el echipei Real Madrid a apărut un mesaj oficial în memoria marelui antrenor.
„Real Madrid C. F., președintele și consiliul său de administrație, sunt profund întristați de moartea lui Leo Beenhakker, legendarul antrenor al echipei Real Madrid, care a condus alb-roșii între 1986 și 1989, și în 1992.
Real Madrid dorește să își exprime condoleanțele și afecțiunea față de familia, cluburile și apropiații săi.
În cele patru sezoane în care a condus Real Madrid, Leo Beenhakker a câștigat 3 titluri LaLiga, 1 Copa del Rey și 2 Supercupe ale Spaniei.”, este mesajul publicat pe realmadrid.com.
În timpul impresionantei sale cariere, Leo Beenhakker a mai antrenat și echipe precum Veendam, Go Ahead Eagles, Ajax, Real Zaragoza, FC Volendam, Grasshopers, Club America, Istanbulspor, Chivas, Vitesse și Feyenoord.
Ce familie frumoasă are Gică Hagi: „În familie nu există orgoliu”



Surse foto: gettyimages.com
Surse articol: Realmadrid, Digisport, G4media
Tags: Gheorghe Hagi, Stiri externe