Gisele Bündchen a devenit mamă pentru a treia oară, la 44 de ani

Supermodelul brazilian Gisele Bündchen se bucură de un nou început în viața ei personală! Vedeta a devenit mamă pentru a treia oară, la vârsta de 44 de ani.
Gisele Bündchen a dat recent naștere primului ei copil cu actualul partener, Joaquim Valente, după divorțul de jucătorul de rugby Tom Brady.
Gisele Bündchen este una dintre cele mai cunoscute supermodele din lume. Născută pe 20 iulie 1980 în Brazilia, ea și-a început foarte devreme cariera în modeling, fiind descoperită la o vârstă fragedă.
Datorită talentului și a frumuseții ei, Gisele Bündchen a reușit să se impună rapid pe marile podiumuri ale lumii.
În anii '90, ascensiunea ei a fost una fulminantă. În acea perioadă a început să colaboreze cu branduri de prestigiu precum Victoria’s Secret, Chanel, Dior și Gucci.
Ani de zile, Gisele Bündchen a deținut titlul de „cel mai bine plătit model din lume”.
Gisele Bündchen are doi copii din căsnicia anterioară
În plus, frumoasa braziliancă a reușit să găsească un echilibru între cariera solicitantă de model și viața de familie.
Din căsnicia cu starul NFL Tom Brady, Gisele Bündchen are doi copii, pe Vivian Lake, în vârstă de 11 ani, și pe Benjamin Rein, în vârstă de 15 ani.
Noul ei iubit este instructor de jiu-jitsu
După divorțul de Tom Brady, oficializat în anul 2022, Gisele Bündchen a început o relație cu Joaquim Valente, în vârstă de 35 de ani.
Cei doi s-au cunoscut în anul 2021, când supermodelul a început să urmeze un curs de jiu-jitsu la studioul „Valente Brothers” din Miami.
Se pare că cei doi s-au apropiat foarte mult în urma acestor cursuri, iar după divorțul de jucătorul de rugby, Gisele Bündchen și Joaquim Valente au început să formeze un cuplu.
Potrivit unei surse apropiate cuplului (citată de publicația DailyMail), Joaquim Valente a fost întotdeauna dornic să își întemeieze o familie, iar nașterea primului său copil cu Gisele Bündchen a consolidat și mai mult legătura dintre cei doi.
Gisele Bündchen este însărcinată pentru a treia oară! Și-a refăcut viața după divorț
Supermodelul nu a dezvăluit sexul celui de-al treilea copil
Se pare că sarcina a fost o surpriză binevenită, pe care cuplul a întâmpinat-o cu mare bucurie.
Odată cu apariția sarcinii, Gisele Bündchen a ales să se retragă temporar din activitățile profesionale pentru a se dedica familiei și pregătirilor pentru naștere.
Potrivit unor surse apropiate, nou-născutul (al cărui gen rămâne încă un mister pentru public) a venit pe lume într-un spital privat. Atât mama, cât și copilul, sunt sănătoși și se află într-o stare bună.
Deși nu au fost făcute publice detalii despre data exactă a nașterii, se știe totuși că evenimentul a avut loc foarte recent, iar Gisele Bündchen a ales să păstreze discreția și să se bucure de acest moment special alături de familia ei.
Potrivit aceleiași surse, cei doi copii mai mari, Vivian și Benjamin, au primit cu bucurie vestea sosirii unui nou frățior sau surioare.
Fanii și admiratorii supermodelului așteaptă acum cu nerăbdare să vadă primele imagini cu cel mai nou membru al familiei și să afle dacă este vorba de o fetiță sau de un băiețel.
Felicitări proaspetei mămici!



Surse foto: instagram, instagram, getty
Surse articol: dailymail
Tags: Vedete internationale