Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite, a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer

Fostul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer de prostată, care s-a extins la nivel osos, conform unui comunicat emis duminică de biroul său personal.
Vestea tristă despre starea de sănătate a fostului președinte vine la doar câteva luni după ce a renunțat la cursa pentru un nou mandat prezidențial, pe fondul unor preocupări tot mai mari legate de sănătatea sa.
Joe Biden suferă de cancer de prostată în stadiul 5
Potrivit echipei medicale care se ocupă de Joe Biden, simptomele resimțite de fostul președinte au dus la descoperirea unui nodul prostatic care, în urma investigațiilor suplimentare efectuate vineri, s-a dovedit a fi canceros.
Cu un scor Gleason de 9 (cancer în stadiul 5), Joe Biden se confruntă cu o formă gravă de cancer de prostată, ceea ce înseamnă că celulele canceroase sunt extrem de agresive și se răspândesc rapid.
Ca urmare, în cazul fostului președinte al Statelor Unite, deja a fost confirmată inclusiv prezența metastazelor osoase.
View this post on Instagram
Totuși, deși nu este tratabilă, medicii au precizat că boala ar putea fi sensibilă la tratamente hormonale.
Joe Biden și familia sa se află în prezent în consultări cu specialiștii pentru a decide asupra opțiunilor de tratament, care ar putea include terapii hormonale și alte tratamente țintite.
Pentru moment, fostul președinte nu a fost internat și se află în reședința sa din Wilmington, Delaware.
Joe Biden a primit mesaje de susținere de la Donald Trump și Barack Obama
La scurt timp după anunț, mai mulți lideri politici au transmis mesaje de susținere pentru fostul președinte.
Actualul președinte Donald Trump a postat un mesaj pe Truth Social, în care își exprimă regretul privind starea de sănătate a lui Joe Biden.
„Melania și cu mine suntem întristați de vestea diagnosticului medical primit de Joe Biden. Ne exprimăm cele mai calde urări și gânduri bune pentru Jill și familie și îi dorim lui Joe o recuperare rapidă și completă”.
Fosta vicepreședintă Kamala Harris, cea care a preluat candidatura Partidului Democrat în locul lui Joe Biden pentru alegerile din 2024, a transmis la rândul ei un mesaj pe rețeaua socială X.
View this post on Instagram
„Joe este un luptător – iar eu știu că va înfrunta această provocare cu aceeași forță, reziliență și optimism care i-au definit întreaga viață și carieră”.
Și fostul președinte Barack Obama, sub administrația căruia Joe Biden a fost vicepreședinte, și-a exprimat sprijinul în mod public.
„Michelle și cu mine ne gândim la întreaga familie Biden. Nimeni nu a făcut mai multe pentru a găsi tratamente revoluționare împotriva cancerului, în toate formele sale, decât Joe, și sunt convins că va înfrunta această provocare cu hotărârea și eleganța care îl caracterizează. Ne rugăm pentru o recuperare rapidă și completă”, a scris fostul președinte Barack Obama pe X.
Într-un mesaj postat luni dimineață pe platforma X, Joe Biden le-a mulțumit celor care i-au transmis gânduri bune.
Cancer touches us all. Like so many of you, Jill and I have learned that we are strongest in the broken places. Thank you for lifting us up with love and support. pic.twitter.com/oSS1vGIiwU
— Joe Biden (@JoeBiden) May 19, 2025
„Cancerul ne atinge pe toți. La fel ca mulți dintre voi, eu și Jill am învățat că devenim mai puternici tocmai când suntem răniți cel mai tare. Vă mulțumim din suflet pentru dragostea și sprijinul vostru”.
Fiul cel mare al lui Joe Biden a murit de cancer cerebral
Pentru Joe Biden, cancerul nu este deloc un concept străin.
Fiul său cel mare, Beau Biden, a murit de cancer cerebral în anul 2015, o pierdere care l-a marcat profund pe politician și l-a determinat să se implice activ în finanțarea cercetării oncologice.
În 2016, Joe Biden a fost desemnat de Barack Obama să conducă inițiativa guvernamentală „Cancer Moonshot”, menită să accelereze descoperirea de tratamente pentru diverse forme de cancer.
View this post on Instagram
Inițiativa a fost relansată în 2022, în perioada propriului său mandat de președinție, cu obiectivul ambițios de a preveni peste 4 milioane de decese cauzate de cancer până în 2047.
Până în prezent, programul a finanțat milioane de teste de screening gratuite și a dedicat fonduri pentru o serie de cercetări revoluționare.
Cancer galopant?
Joe Biden, cel mai în vârstă președinte american din istorie, a fost constant în atenția publicului din cauza vârstei sale și a speculațiilor privind starea sa de sănătate.
Ultimul său control medical, efectuat în februarie 2024, îl descria ca fiind sănătos din punct de vedere clinic.
Cu toate acestea, evoluția cancerului de care suferă a fost una explozivă, motiv pentru care boala a fost depistată abia în ultimă fază.
Deși cancerul nu este tratabil din cauza stadiului avansat în care se află, specialiștii afirmă că, dacă va răspunde pozitiv la tratament, Joe Biden ar mai putea trăi câțiva ani cu această boală.



Surse foto: Getty
Tags: Stiri externe