Mădălina, o tânără de 29 de ani a murit la Spitalul Județean din Constanța, după ce ar fi suferit complicații la naștere. A născut la o clinică privată

O tragedie cumplită a avut loc miercuri, 8 octombrie, în Constanța. O tânără a decedat la scurt timp după ce a născut la o clinică privată din municipiu. Parcurge articolul de mai jos și află cum s-a produs nenorocirea.
O femeie în vârstă de 29 de ani, din Giurgiu, a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, după ce a fost transferată de urgență de la o clinică privată, în urma unor complicații apărute imediat după naștere.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, polițiștii au fost sesizați de reprezentanții spitalului județean în legătură cu decesul tinerei.
„Este vorba despre o femeie, de 29 de ani, din Giurgiu, care ar fi ajuns de urgenţă la spital, în cursul nopţii trecute, ca urmare a unor complicaţii apărute la o clinică privată, în urma unei naşteri”, au precizat autoritățile.
Trupul femeii a fost transportat la morgă, unde va fi efectuată autopsia medico-legală pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Visul Mădălinei de a avea un copil s-a transformat într-o tragedie
Tânăra, pe nume Mădălina, își dorea cu ardoare să devină mamă și apelase la un tratament de fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată.
Era la prima naștere și alesese să aducă pe lume copilul la Armonia Hospital, o clinică renumită din Constanța.
Potrivit comunicatului transmis joi dimineață de către unitatea medicală, în noaptea de 8 octombrie, pacienta a născut pe cale naturală un băiețel sănătos, de 3.430 de grame, cu scor Apgar 9.
La puțin peste o oră după naștere, medicii au constatat că pacienta pierdea o cantitate mare de sânge și cheaguri, semn al unei hemoragii postpartum severe.
S-au aplicat manevre chirurgicale de oprire a sângerării, însă starea femeii s-a degradat rapid.
Tragedie în Constanța. Un bebeluș a murit după ce a fost tratat de roșu în gât
Tânăra a fost operată de urgență și transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța
Potrivit reprezentanților Armonia Hospital, medicii au recomandat o histerectomie (o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea uterului) însă pacienta și aparținătorul ar fi refuzat inițial operația.
Ulterior, în contextul deteriorării dramatice a stării tinerei, echipa medicală a intervenit chirurgical în regim de urgență, conform prevederilor legale, pentru a-i salva viața.
Tânăra a intrat în comă, iar după operație, medicii au decis transferul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde pacienta a fost preluată de echipa de terapie intensivă.
În ciuda eforturilor depuse ore de medici, Mădălina s-a stins.
Nou-născutul este în stare bună și se află în continuare sub supravegherea medicilor din secția de neonatologie a clinicii private.
Cazul a fost preluat de polițiștii din Constanța, care au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
Anchetatorii urmează să stabilească, pe baza expertizelor medico-legale și a documentelor medicale, dacă au existat neglijențe sau erori în actul medical.
Reacția clinicii private
În comunicatul oficial transmis presei, Armonia Hospital susține că echipa medicală a respectat toate protocoalele în vigoare și că a acționat conform standardelor medicale și etice.
Reprezentanții spitalului au subliniat faptul că hemoragia postpartum este una dintre cele mai grave și imprevizibile complicații obstetricale, fiind responsabilă pentru până la 27% dintre decesele materne la nivel global, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Totuși, este important de precizat faptul că în țările occidentale cu un sistem medical dezvoltat, decesul în urma hemoragiei postpartum survine în mai puțin de 1% din cazuri, conform Healthline.
Riscul de deces al unei femei însărcinate în urma acestei afecțiuni crește atunci când apar probleme precum întârzierea sosirii la spital, întârzierea diagnosticului și a tratamentului adecvat.
În timp ce autoritățile încearcă să stabilească cine se face vinovat de decesul Mădălinei, familia ei este în stare de șoc.
Nașterea primului copil s-a transformat într-o tragedie greu de descris, iar apropiații caută cu disperare răspunsuri despre moartea fulgerătoare a tinerei.



Surse foto: facebook, facebook, giurgiu-tribune
Surse articol: g4media, kanald, giurgiu-tribune
Tags: Stiri Romania