Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Mamele din Danemarca sunt revoltate, după ce autoritățile au decis să se reia cursurile: "Copiii noștri nu sunt cobai"

Joi, 16.04.2020

Situație îngrijorătoare în Danemarca! Autoritățile daneze au relaxat miercuri, 15 aprilie, restricțiile de izolare socială, prin urmare școlile și grădinițele au fost redeschise. Cu toate acestea, părinții sunt sceptici cu privire la această decizie și mulți au ales să își țină copiii acasă, relatează Digi24

Cu toate că rata noilor cazuri de coronavirus a scăzut, iar autoritățile au decis că este momentul să relaxeze măsurile privind distanțarea socială, foarte mulți părinți sunt revoltați și se tem ca cei mici să nu se îmbolnăvească.

Citește și: Florin Călinescu, radiografie a societății noastre, pe fondul COVID-19: " O gâlceavă bine gândită de laborator" 

copil coronavirus

„Nu-mi voi trimite copilul, indiferent ce se va întâmpla”, a spus Sandra Andersen care are peste 40.000 de urmăritori și este fondatoarea unui grup de Facebook intitulat „My kid is not going to be a Guinea Pig” („Copilul meu nu va deveni cobai”, n.r). 

„Cred că mulţi dintre părinţi îşi spun «De ce copilul meu trebuie să fie primul care iese afară»”, a adăugat aceasta. Sandra este mamă a două fetițe de 5 ani, respectiv 9 ani. 

Danemarca a înregistrat peste 6.600 de cazuri de infectare şi aproape 300 de decese, iar restricțiile impuse de autorități timp de o lună au dus la închiderea restaurantelor, magazinelor, barurilor, cinematografelor şi sălilor de fitness.

Premierul Mette Frederiksen a luat decizia de a se relua cursurile școlare până la clasa a cincea, la recomandarea autorităţilor sanitare, pe motivul că acest lucru le va permite părinților să revină la muncă și astfel vor contribui la relansarea economiei. 

"Copiii nu par un factor major în transmiterea virusului"

Christian Wejse, cercetător în cadrul departamentului de boli infecţioase de la Universitatea Aarhus, a spus că înțelege îngrijorările părinților, având în vedere că timp de o lună a fost interzis contactul cu alți oameni. 

Chiar dacă se vor întoarce la ore, copii vor fi puși să păstreze distanța față de ceilalți, iar acolo unde unitățile de învățământ vor rămâne închise, cei mici vor folosi creta pentru a scrie pe terenul din curtea clădirilor.

Citește și: Gestul impresionant al unei bunicuțe din Suceava: și-a cusut singură masca pentru a putea veni la spital

Cu toate acestea, părinți sunt în continuare revoltați și sunt de părere că acest condiții "sunt chiar mai rele" decât cele de dinainte de epidemie. 

„Am ţinut copiii acasă pentru că situaţia din grădiniţe înainte de epidemia de COVID-19 nu era în regulă, iar condiţiile pe care le oferă acum sunt chiar mai rele”, a spus o mămică a doi copii. 

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!