Nelu, un tânăr român de 33 de ani, a murit într-un cumplit accident în SUA. Și-a salvat soția și copilul nou-născut în ultimul moment

Nelu, un tânăr român de 33 de ani, a murit într-un cumplit accident în SUA. Și-a salvat soția și copilul nou-născut în ultimul moment
Ramona Jurubita
Marţi, 11.11.2025

Tragedie uriașă în comunitatea românească din Statele Unite. Nelu Mic, un tânăr de doar 33 de ani originar din județul Bihor, și-a pierdut viața într-un accident rutier cumplit, în statul Tennessee, SUA. Erou în ultimele clipe de viață, Nelu a reușit să-și salveze soția și fetița abia născută, plătind însă cu propriul destin.

Tânărul, stabilit de nouă ani peste Ocean, se afla în mașină cu familia sa atunci când un alt autoturism a intrat brusc pe contrasens. Într-o fracțiune de secundă, Nelu a tras de volan pentru a evita impactul direct, reușind să protejeze locul în care se aflau soția și copilul, însă a fost aruncat din mașină și a murit pe loc.

Visul american s-a transformat în tragedie

Originar din micul oraș Nucet, județul Bihor, Nelu Mic plecase din România în urmă cu aproape un deceniu, visând la o viață mai bună pentru el și familia lui. Stabilit într-un orășel din Tennessee, a muncit din greu în domeniul HoReCa, a călătorit prin America și a reușit să-și clădească un trai stabil și o familie fericită.

Nelu Mic zâmbitor, la spital, alături de soția lui și de fiica lor nou-născută
Nelu Mic alături de soția lui și de fiica nou-născută

Un român a devenit erou în Italia. Ajutat de un coleg albanez, a salvat o fată nevăzătoare și pe tatăl ei dintr-o mașină scufundată

Pe rețelele sociale, obișnuia să posteze gânduri motivaționale, iar prietenii spun că era genul de om care încuraja pe toată lumea.

„Toate visele devin realitate dacă ai curajul să le urmezi”, scria el într-o postare de pe Facebook.

Cuvintele lui aveau să devină, din păcate, o profeție dureroasă, pentru că, până în ultima clipă, Nelu a trăit viața din plin și nu și-a pierdut curajul, riscând totul pentru cei dragi.

Ultimul drum, o vizită la pediatru

În ziua tragediei, tânărul conducea spre cabinetul medicului pediatru. Fetița lui avea mai puțin de două săptămâni, iar soția, încă în perioada de recuperare după naștere, se afla cu micuța în mașină. Nimeni nu avea să bănuiască faptul că acel drum de rutină se va transforma într-un coșmar.

La un moment dat, o altă mașină a apărut din senin pe contrasens. Nelu a încercat instinctiv să evite coliziunea, însă manevra bruscă i-a fost fatală. Mașina a fost lovită violent, iar el a fost proiectat în afara vehiculului. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Nelu Mic fericit, stând în pat, cu capul pe pernă, alături de fetița sa nou-născută
Nelu Mic alături de fetița sa nou-născută

Cu doar două ore înainte, îi spusese mamei cât e de fericit

Potrivit apropiaților, cu numai două ore înainte de accident, Nelu vorbise cu mama lui din România. I-a povestit despre fetița lui, despre planurile pentru viitor și despre cât de împlinit se simțea. Nimeni nu avea să-și imagineze că acea conversație va fi ultima.

În urmă cu doar câteva luni, în august, Nelu se întorsese în România pentru nunta surorii sale. A fost o vizită plină de bucurie, dar și ultima oară când familia l-a văzut viu.

Apropiații strâng bani pentru repatriere

Prietenii și rudele au rămas șocați la primirea veștii și au început să strângă fonduri pentru repatrierea trupului neînsuflețit în România. În mediul online s-au mobilizat sute de români din diaspora, impresionați de povestea tânărului care a murit ca un erou.

Pe rețele sociale, zeci de oameni au scris că Nelu va rămâne mereu în amintirea lor ca „băiatul bun, zâmbitor, care aducea energie oriunde mergea”.

„Astăzi este o zi tristă, o zi în care toți ne întrebăm dacă este adevărat ce se aude despre prietenul nostru… din păcate da, Nelu nu mai e printre noi, un accident rutier, o tragedie petrecută ieri, departe, în America… unde a plecat de câțiva ani să își facă o viață mai bună, să trăiască visul American și aș putea spune că a reușit.

Și-a întemeiat o familie, avea o soție despre care vorbea atât de frumos și de 11 zile era tată, era fericit… Rest in Paradise, prieten drag 🥹

Dumnezeu să îți aline sufletul în Rai, iar celor pe care i-ai lăsat în urmă, să le dea putere.🙏
Toți cei care vor să-i ajute familia greu încercată cu privire la cheltuielile neprevăzute și nedorite, privind funeraliile și repatrierea fiului lor, o pot face în conturile mamei și surorii lui :

Mic Iulia – IBAN:RO94BTRLRONCRT0141173802
Șora Bianca Elena – IBAN:RO23BTRLRONCRT0338462701” - este mesajul transmis de un prieten apropiat.

Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om altruist, muncitor și mereu plin de viață. Iar acum, imaginea lui rămâne aceea a unui erou care, fără ezitare, și-a pus viața în pericol pentru a-i salva pe cei pe care îi iubea cel mai mult.

Povestea lui a emoționat întreaga comunitate românească din SUA și pe românii de pretutindeni, amintindu-le tuturor cât de fragilă este viața și cât de mare poate fi iubirea unui tată.

Erou la 17 ani! Ianis a salvat o altă tânără de la înec, la Costinești

Surse foto: Facebookfreepik.comFacebook, captură Facebook Story

Surse articol: StirilekanaldStirileprotvBihon

Tags: Stiri externe, Stiri Romania

Articolul urmator »
Laurențiu, un tânăr fotbalist de 20 de ani, a murit într-un cumplit accident de mașină. Și-a pierdut viața chiar pe drum spre un meci
Laurențiu, un tânăr fotbalist de 20 de ani, a murit într-un cumplit accident de mașină. Și-a pierdut viața chiar pe drum spre un meci
Ramona Jurubita | Miercuri, 12.11.2025
Incepe quiz
În ce zodie se va naște copilul tău?
În ce zodie se va naște copilul tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe