O adolescentă de 15 ani din Vrancea a murit subit după ce a început să-i curgă sânge din nas

O adolescentă de 15 ani din Vrancea a murit subit după ce a început să-i curgă sânge din nas

Lorena Pintilie

O adolescentă în vârstă de 15 ani și-a pierdut viața fulgerător după ce a început să-i curgă sânge din nas. Când au ajuns paramedicii, copila nu mai avea semne vitale. Medicii au încercat să facă tot ce le-a stat în putință pentru a o readuce la viață, însă fata nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar la scurt timp aceștia au fost nevoiți să îi declare decesul.

Serviciul de de Ambulanță din Vrancea a fost alertat marți, 9 mai, în jurul orei 10:47, atunci când s-a cerut ajutorul pentru o fată de 15 ani cu epistaxis (hemoragie nazală) din localitatea Bălești, județul Vrancea. La fața locului s-a deplasat o ambulanță cu asistenți medicali de la Substația Nănești, dar și o ambulanță tip C2 cu medici. În ajutorul fetei a sărit și medicul acesteia de familie care a fost primul ajuns la fața locului.

Durere de nedescris! Alina Luca și-a pierdut logodnicul și copilul în tragedia de la Mureș. „De ce mi i-ai luat, Doamne, pe amândoi"

În momentul în care a ajuns primul echipaj medical adolescenta se afla în stop cardiorespirator. Inima ei încetase să mai bată de câteva minute, la scurt timp după ce medicul de familie a ajuns la fața locului. Medicii au început de îndată manevrele de resuscitare, care au continuat minute bune până la sosirea și echipajului cu medici. Din nefericire, însă, fata nu și-a recăpătat pulsul, medicii fiind nevoiți să îi declare decesul.

Moartea tinerei este un adevărat mister atât pentru doctori cât și pentru membri familiei, cei din urmă spunând că adolescenta nu avea niciun fel de afecțiune medicală. A fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, urmând ca necropsia să stabilească de ce s-a produs tragedia.

„Nu a avut afecțiuni, nu a zăcut, a venit acasă, a mâncat normal și s-a pus în pat și a vomitat sânge. Noi nu bănuim nimic. La ora 9 jumătate a vrut să plece acasă, s-a dus la baie și a vomitat cheaguri de sânge. La începutul anului, a căzut jos într-un magazin, am dus-o la spital si a avut o răceală. Poate bea energizante. Atunci ne-a dat un tratament, vitamine, au spus că e răceală. Mai avea o tuse seacă. Am întrebat-o. Aseară chiar era veselă. Tatălui meu i-a spus că îi e rău și că a vomat sânge. A fost pe moment”, a mărturisit tatăl vitreg al fetei pentru Observator TV.

Surse foto: Facebook - Serviciul de Ambulanta Judetean Vrancea

Surse articol: Observator 

Articolul urmator
Un bărbat din Constanța a murit după ce în spital i s-a administrat din greșeală insulină, deși nu avea diabet
Un bărbat din Constanța a murit după ce în spital i s-a administrat din greșeală insulină, deși nu avea diabet
Cât de rebelă ai fost în adolescență?
Incepe quiz
Cât de rebelă ai fost în adolescență?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.