Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

O asistentă infectată cu coronavirus, din Câmpulung: "La început am fost speriată de simptome". Ce s-a întâmplat ulterior!

Luni, 06.04.2020

În România, aproape 500 de cadre medicale au fost cofirmate pozitiv pentru coronavirus, dintre care peste 300 din Moldova, în special din Suceava. Monitorul de Suceava a prezentat în detaliu cazul a două cadre medicale din Câmpulung, internate în 26 martie și confirmate cu COVID-19.

Mărioara Cozma, asistenta-șefă de la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc și Georgiana Posa, medic internist sunt dintre cazurile fericite, care s-au vindecat de coronavirus și așteaptă externarea la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru a se reîntoarce pe baricade. 

Mărioara Cozma a împărtășit experiența ei plină de teamă și de speranță din această perioadă de incertitudine, până la momentul în care a primit rezultatele negative la testul Covid-19, care i-au confirmat că este vindecată. 

marioara cozma

Sursa foto: Monitorul de Suceava

Ce simte o persoană infectată cu COVID-19

Deși este cadru medical, Mărioara Cozma nu a fost ferită de teamă atunci când a aflat că poartă periculosul virus. Simptomele de debut ale  bolii au fost relativ ușoare, cu subfebrilitate și dureri de cap, dar fără semne respiratorii și cu stare generală relativ bună. S-au declanșat pe 23 martie, iar pe 26 martie atât Mărioara Cozma cât și medicul Georgiana Posa, care avea simptome ceva mai accentuate, au fost internate la Spitalul de urgență din Suceava. 

În cadrul spitalului, la secția de Pneumologie, au început tratamentul cu antiviralul Kaletra, un tratament dificil, cu multiple reacții adverse. 

„Am suportat foarte greu tratamentul, mai ales că în acest pavilion sunt doar două toalete la circa 40 de pacienți, dar personalul a fost foarte amabil și atent, deși sunt puțini și se vede că este epuizat. Mâncarea este de regim, din cauza tratamentului, cu mult orez și superproteică. Foarte importantă este hidratarea și apă a fost tot timpul pe secție. Oamenii de aici sunt foarte panicați, la început și eu am fost bulversată, dar după ce m-am liniștit am căutat să văd cum pot să ajut și să ușurez munca personalului. Încă mă simt slăbită după tratament, dar sunt încrezătoare că o să mă pun repede pe picioare”, mărturisește Mărioara Cozma. 

Cadrele medicale s-au contaminat de la pacienții pozitivi

Riscul de contaminare în spitale, de la pacienți la cadrele medicale, este foarte mare în absența unor echipamente performante și dacă nu se iau toate măsurile de precauție. Mărioara Cozma spune că unii dintre colegii ei nici măcar nu considerau că trebuie să poarte mască. 

”Noi am avut ante-triaj de la sfârșitul lunii februarie, chiar la intrarea în CPU, cu acea declarație pe propria răspundere. O parte spuneau adevărul, dar mulți recunoșteau că au fost în străinătate sau au avut contact cu cineva întors din străinătate abia pe patul de consultații. Gândiți-vă că la o electrocardiogramă sau la o perfuzie petreci mai mult de 15 minute în imediata apropiere a bolnavului. La fel de adevărat este că multe cadre medicale nu au crezut în realitatea acestui virus SARS-CoV-2. Le spuneam tot timpul că masca face parte din echipamentul de prevenție dintotdeauna, dar nu ne luau în serios și ne întrebau, pe cei care purtam mască, de ce facem asta”, povestește asistenta-șefă de la spitalul din Câmpulung. 

masca

Absența circuitelor separate în Spitalul Municipal, faptul că pacienții cu viroze respiratorii nu au fost dirijați din start spre secția Boli infecțioase, precum și absența testelor pentru verificarea sistematică a personalului medical și a pacienților cu simptome respiratorii au fost alți factori favorizanți ai îmbolnăvirilor, conform declarațiilor Mărioarei Cozma făcute în cadrul Monitorului de Suceava. 

Din fericire, atât asistenta- șefă cât și medicul Georgiana Posa sunt acum în afara oricărui pericol și se pregătesc să se reîntoarcă la muncă și să-și continue misiunea eroică de a salva vieți. 

Surse foto: Monitorul de Suceava, Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!