Octav, românul de 66 de ani prins sub dărâmături în Italia, a fost salvat după 12 ore de eforturi. A fost conștient pe toată durata procedurilor de salvare și a murit ulterior la spital

Octav, românul de 66 de ani prins sub dărâmături în Italia, a fost salvat după 12 ore de eforturi. A fost conștient pe toată durata procedurilor de salvare și a murit ulterior la spital
Ramona Jurubita
Marţi, 04.11.2025

Durere fără margini în comunitatea românilor din Italia, după moartea tragică a lui Octavian Stroici, un muncitor român în vârstă de 66 de ani, care a fost prins sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti din centrul Romei. Deși a fost salvat în urma unei operațiuni dramatice de peste 12 ore, bărbatul a suferit un stop cardiac în ambulanță și a murit ulterior la spital, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor italieni.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de luni, 3 noiembrie, în jurul orei 11:00, când o parte din Torre dei Conti, un turn medieval aflat în plin proces de restaurare, s-a prăbușit brusc. Structura, situată între Forumul Roman și Colosseum, se afla într-o zonă intens frecventată de turiști, însă, din fericire, zona lucrărilor fusese închisă pietonilor.

Octav Stroici, originar din Suceava, era stabilit în Italia și participa la lucrările de conservare a turnului. În momentul prăbușirii, trei dintre colegii săi au reușit să se salveze, însă el a rămas prins sub tone de moloz și cărămizi, la o adâncime de aproape doi metri.

A murit Kim Yong Nam, fostul șef de stat din Coreea de Nord

12 ore de luptă contra cronometru

Operațiunea de salvare a fost una dintre cele mai dificile intervenții desfășurate în ultimii ani de pompierii din Roma. Salvatorii au lucrat neîntrerupt, folosind utilaje grele, drone și detectoare acustice pentru a localiza cu exactitate poziția românului.

În ciuda pericolului iminent ca turnul să se prăbușească și mai mult, echipele au continuat să sape manual, centimetru cu centimetru, pentru a nu provoca o nouă surpare.

Surprinzător, pe tot parcursul intervenției, Octav a rămas conștient. Comunicase cu echipele de salvare printr-un mic canal deschis între dărâmături, cerând apă și rugându-se să fie scos cât mai repede. Soția sa, care a ajuns la locul tragediei, a stat ore întregi în apropiere, în stare de șoc, așteptând un semn că soțul ei este în viață.

Octavian Stroici admirând marea împreună cu soția sa, în port

La ora locală 23:00, după aproape 12 ore de eforturi, pompierii au reușit să-l extragă. Mulțimea adunată în apropiere a izbucnit în aplauze, iar salvatorii au spus că a fost „un miracol” că bărbatul a rezistat atât de mult.

Un sfârșit nedrept

Dar bucuria a durat prea puțin. În drum spre spital, inima lui Octav s-a oprit. Medicii l-au resuscitat timp de câteva minute, însă bărbatul a suferit un al doilea stop cardiac după internare. În ciuda manevrelor repetate, nu a mai putut fi salvat.

Vestea morții lui Octav Stroici a căzut ca un trăsnet. Salvatorii, care munciseră fără oprire timp de ore întregi, au izbucnit în lacrimi când au aflat că românul nu a mai supraviețuit.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă oficială pentru a stabili cauzele prăbușirii. Potrivit primelor informații, o secțiune a turnului, care se afla în lucrări de restaurare de aproape trei ani, s-a desprins în urma unei slăbiri structurale cauzate de umezeală și de lucrările recente.

Prefectul Romei, Lamberto Giannini, a declarat că operațiunea de salvare a fost una deosebit de periculoasă. Giannini a mai spus că a fost nevoie să se „atenueze riscurile enorme cu care se confruntau persoanele care încercau să efectueze salvarea”.

Povestea românului mort în Italia a ajuns și la urechile oficialilor

Moartea lui Octav Stroici a provocat un val de compasiune și solidaritate atât în Italia, cât și în România. Premierul italian Giorgia Meloni a transmis un mesaj pe rețeaua X (fostul Twitter), înainte de finalul tragic:

„Gândurile și simpatia mea profundă se îndreaptă către persoana care luptă în prezent pentru viața sa sub dărâmături și către familia sa, pentru care sper sincer că această tragedie va avea un deznodământ pozitiv.”

La scurt timp după ce decesul muncitorului român a fost confirmat, și președintele României, Nicușor Dan, a postat un mesaj emoționant pe Facebook:

„Am aflat cu profundă tristețe vestea că românul prins sub dărâmăturile turnului medieval din Roma s-a stins azi-noapte la spital. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați.

Gândurile mele se îndreaptă și către toți românii care muncesc departe de casă, cu dăruire și sacrificiu. Apreciez efortul impresionant al echipelor de salvare italiene, care au încercat, timp de peste 11 ore, să-i salveze viața. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să aducă alinare familiei îndurerate.”

Torre dei Conti, ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocențiu al III-lea, este una dintre cele mai vechi structuri medievale din Roma. Turnul avea inițial o înălțime de peste 50 de metri, dar a fost redus la jumătate după cutremurele din secolele XIV și XVII.

De mai bine de trei ani, monumentul se afla într-un amplu proces de consolidare și restaurare, iar lucrările urmau să fie finalizate în 2026. Zona fusese închisă pentru public, însă prăbușirea a demonstrat fragilitatea clădirilor istorice afectate de trecerea timpului.

Ana Maria, o femeie de 29 de ani, a murit tragic în Italia, într-un accident provocat chiar de soțul ei. Doi copii au rămas orfani

Surse foto: FacebookFacebook

Surse articol: BBCHotnewsCsidAdevarul

Tags: Stiri externe

Articolul urmator »
Dragoș, un tânăr de 30 de ani, soț și tată, a murit, dar a salvat alte 7 vieți. Familia este distrusă și depune eforturi mari pentru a-l aduce înapoi acasă
Dragoș, un tânăr de 30 de ani, soț și tată, a murit, dar a salvat alte 7 vieți. Familia este distrusă și depune eforturi mari pentru a-l aduce înapoi acasă
Alexandra Siromașenco | Vineri, 13.06.2025
Incepe quiz
Ai fost un Grinch sau un Mos Craciun?
Ai fost un Grinch sau un Mos Craciun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe