O copilă de 11 ani ar fi fost abuzată de tatăl unui copil la care mersese să se joace. Familia a ținut ascuns incidentul de "rușine"

Incident șocant în județul Dâmbovița! Un bărbat de 35 de ani a abuzat o copilă de 11 ani, iar familia victimei a ținut totul secret. Află motivul incredibil!
De ce au tăcut părinții copilei abuzate
Părinții victimei nu l-au reclamat pe agresor, de teamă că vor fi arătați cu degetul de cei din comunitate.
Fapta a avut loc în aprilie 2023, însă bărbatul a ajuns să fie cercetat abia în 2024 pentru viol săvârșit asupra unei minore, după ce un alt vecin a aflat de incident și a povestit totul unui polițist. Omul legii a întreprins imediat demersurile necesare pentru a face dreptate în acest caz.
Dosarul a fost deschis abia la un an după comiterea faptei și probabil bărbatul ar fi scăpat fără pedeapsă dacă polițistul cu pricina nu afla ce s-a întâmplat.
Mama fetei a tăcut „ca să nu se facă de râs în sat”.
Mai bine de un an, familia fetiței a păstrat tăcerea, de rușine că ei și fiica lor vor fi judecați. Mama fetei nu ar fi mers la poliție „ca să nu se facă de râs în sat”, potrivit declarațiilor vecinilor.
Acum, agresorul a fost prezentat judecătorului, care la prima întâlnire a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
„Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 13 aprilie 2023, bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul său din comuna Valea Lungă, ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, în vârstă de 11 ani, la acel moment, împotriva voinței acesteia. Pe parcursul zilei de ieri, 27 august a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, au precizat joi, 18 august 2025, reprezentanții Poliției Dâmbovița.
Și mai îngrijorător este că agresorul este, la rândul său, tată, și are acasă o fiică de vârstă apropiată cu victima. Cele două se jucau împreună când fetița își vizita mătușa, care este vecină cu bărbatul acuzat acum de viol.



Surse foto: istock.com
Surse articol: Adevarul, Observatornews, News
Tags: Stiri Romania