O tânără de 31 de ani a fost agresată și amenințată de fostul iubit într-un parc din București. Femeia nu dorește ordin de restricție deși a fost la un pas de tragedie

Scene șocante s-au petrecut sâmbătă după-amiază, în Parcul Drumul Taberei din București, unde o tânără de 31 de ani a fost urmărită, agresată și amenințată cu moartea de fostul ei iubit. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.
Incidentul șocant a avut loc în fața a zeci de persoane aflate în parcul din sectorul 6 al capitalei, însă majoritatea trecătorilor au privit-o pe femeie fără să intervină.
Deși a cerut ajutorul mai multor persoane, tânăra a fost ignorată.
Singurele care au sărit în ajutorul victimei au fost câteva tinere aflate la picnic, care au format un scut uman în jurul femeii până la sosirea poliției.
În sprijinul lor a venit și un polițist aflat în timpul liber, care a reușit să-l îndepărteze și să-l imobilizeze pe agresor.
„A venit la noi disperată și ne-a rugat să sunăm la poliție”
Martorele au povestit că femeia alerga disperată prin parc, cerând ajutor, însă majoritatea oamenilor fie au ignorat complet situația, fie au privit de la distanță.
„Mă aflam în parc cu câteva prietene de-ale mele, inițiasem un picnic. La scurt timp se auzeau țipete în parc și am văzut că un bărbat fugărește o femeie și acea femeie țipa și cerea ajutor, dar nimeni nu voia să o ajute.
Erau foarte multe persoane în parc. Se dusese și de unde se închiriază hidrobicicletele și cei de acolo au gonit-o. A venit la noi disperată și ne-a rugat să sunăm la poliție. Între timp, prietena mea a sunat la poliție, i-am spus să aștepte cu noi pe pătură până vine poliția”, a relatat una dintre tinere pentru Digi24.
Una dintre martore, Dana Maria Ianc, a relatat că agresorul a stat permanent în preajma și a început chiar să o amenințe cu moartea.
„O implora să îl ierte, că nu o să o mai agreseze. După a văzut că aceasta nu vrea să accepte scuzele lui și s-a enervat. Atunci am filmat, când a început să o amenințe cu moartea. (…) Tremura săraca fată și mă făcea și pe mine să tremur”, a spus ea.
Nimeni din jur nu a reacționat la scenele șocante, în afară de un polițist.
„Nu aveau nicio treabă, doar stăteau și se uitau. Le-am cerut ajutorul, se vede și în filmare, dar singurul care a venit a fost un polițist civil”, a mai spus martora pentru sursa citată anterior.
Intervenția salvatoare a unui polițist aflat în timpul liber
Din fericire, printre cei prezenți în parc în acel moment s-a aflat și agentul Alin Ionescu, polițist la Secția 25 din București, care se plimba alături de prietena sa.
„Mi-am declinat identitatea, era un bărbat agitat fizic și verbal, i-am cerut acestuia să rămână pe loc și în acel moment s-a timorat, dacă pot să spun așa.
Le-am întrebat pe femei dacă au anunțat autoritățile și mi-au răspuns că da. I-am cerut acestuia să se așeze pentru ca și colegii mei să ajungă. I s-a schimbat reacția, dar cu toate acestea am preferat să acționez așa, întrucât în orice moment putea să devină violent.
Concubina era foarte speriată, în repetate rânduri mi-a spus că este sechestrată și agresată de acesta. Este un sentiment plăcut când poți să ajuți oamenii. Clar, trebuia să intervin”, a povestit polițistul pentru stiripesurse.ro.
Echipajul de poliție chemat prin 112 a sosit câteva minute mai târziu, preluând victima și agresorul.
Victima a refuzat să plângere penală
La secția de poliție, agenții au completat formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că femeia se afla într-un pericol iminent.
Cu toate acestea, tânăra a refuzat emiterea unui ordin de protecție și nu a dorit să depună plângere penală împotriva bărbatului.
Astfel, agresorul, în vârstă tot de 31 de ani, a scăpat doar cu o amendă de 700 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Apelul Poliției pentru victimele violenței domestice: „Să nu ezite să solicite sprijinul autorităților și să accepte emiterea ordinului de protecție”
În urma acestui incident, autoritățile l-au felicitat pe tânărul polițist care a intervenit și au transmis un comunicat prin care doresc să le reamintească victimelor violenței domestice că au la dispoziție instrumente legale menite să le protejeze viața.
„Poliția Capitalei face un apel ferm către toate persoanele aflate în situații de abuz sau violență domestică să nu ezite să solicite sprijinul autorităților și să accepte emiterea ordinului de protecție și monitorizarea electronică a agresorului, instrumente legale create special pentru protejarea vieții și siguranței victimelor.
Ordinul de protecție poate interzice agresorului apropierea de victimă, contactarea acesteia sau apropierea de locuința comună, contribuind astfel la prevenirea unor situații tragice”, se arată în comunicat.
Cazul readuce în atenție problema tot mai gravă a violenței domestice și a lipsei de reacție din partea martorilor.
În ciuda numărului mare de oameni prezenți, foarte puțini au intervenit pentru a o proteja pe femeie, iar decizia ulterioară a victimei de a nu cere sprijin legal ridică semne de întrebare cu privire la teama și presiunea psihologică pe care o resimt victimele aflate în astfel de situații.
Din păcate, agresorul a rămas în libertate deși femeia de 31 de ani a fost la un pas de tragedie.
Oana Mizil a cerut ordin de restricție împotriva lui Marian Vanghelie. Ar fi amenințat-o din nou



Surse foto: unsplash
Surse articol: hotnews, stirileprotv, stiripesurse
Tags: Stiri Romania