Prima reacție a Dacianei Sârbu după ce fiica ei a rămas blocată în Dubai. "Zborul pe jumătate gol"
Situația tensionată legată de zborul de repatriere al românilor din Orientul Mijlociu a stârnit o amplă dezbatere publică în ultimele zile. În centrul controversei se află Daciana Sârbu și Victor Ponta, după ce fiica lor minoră nu a mai fost îmbarcată în avionul care urma să plece spre România. La scurt timp după apariția informațiilor în presă, Daciana Sârbu, în vârstă de 49 de ani, a reacționat public și a oferit propria versiune a evenimentelor.
Potrivit relatărilor apărute în spațiul public, Irina Ponta se afla în Dubai, iar autoritățile române pregăteau o operațiune de repatriere pentru cetățenii aflați în zonă, în contextul tensiunilor din regiune. Adolescenta ar fi fost chemată la consulat și urcată într-un autocar care urma să o ducă la aeroport, însă, în cele din urmă, ar fi fost dată jos din vehicul.
Schimb de replici aprinse în mediul online
Scandalul a escaladat după ce activista Dana Hering a publicat un mesaj pe rețelele sociale în care a criticat faptul că subiectul legat de unul dintre copiii Dacianei Sârbu și ai lui Victor Ponta a ajuns în centrul atenției publice. În opinia ei, accentul ar fi trebuit pus pe toți românii care așteaptă să fie aduși acasă din zone afectate de conflict.
„Acum am văzut și eu conferința de presă. Absolut jenant jurnalismul din România, sub orice critică. Oare cum s-au simțit TOȚI părinții din România, văzând că doar fata lui Ponta contează? Oare cum s-au simțit copiii care sunt încă departe și NU sunt fata lui Ponta?
Și de ce fata lui Ponta trebuie să fie subiectul numărul 1 într-o conferință a ministrei MAE, cu mii de oameni care încearcă să găsească soluții de a ajunge acasă și atâtea teme care e nevoie să fie lămurite?
În orice țară cu democrație funcțională, orice demnitar care, în situații de criză, își prioritizează familia pe criterii politice, în detrimentul altor cetățeni, ar trebui să își dea demisia în secunda doi.
Fata de aproape 18 ani a lui Ponta, care trăia neînsoțită într-un apartament din Dubai, lua locul unui alt copil, pentru că mai sunt 94 de copii care așteaptă zborul spre România. Dar asta nu-i interesează pe jurnaliștii neamului.”, a scris activista Dana Hering pe Facebook.
Mesajul a stârnit numeroase reacții, iar discuția a devenit rapid virală. În acest context, Daciana Sârbu a intervenit direct și a subliniat că fiica ei nu a beneficiat de niciun privilegiu.
Reacția Dacianei Sârbu: „Zborul era pe jumătate gol”
Într-un comentariu public, fosta soție a lui Victor Ponta a explicat că adolescenta este încă minoră și că familia nu a făcut presiuni pentru a-i asigura plecarea din zonă înaintea altor persoane.
„Stimată doamnă,
1. Irina este minoră până împlinește 18 ani – așa e legal!
2. Irina NU este rezidentă în UAE.
3. Eu nu am vorbit cu nimeni – ei au chemat-o la Consulat să o ducă la zborul de Oman, pentru că am anunțat consulatul de sâmbătă că e acolo și că îmi doresc să o aduc înapoi cât mai repede, cum au făcut atâția români până li s-a mai răspuns la telefon.
4. Zborul este pe jumătate gol – deci nu lua locul nimănui.
5. Sper să vă puteți pune în locul meu când sună copilul și plânge că stă în subsol și să nu fiți vreodată în situația asta.
Dacă era „privilegiată”, zbura de sâmbătă, cum s-au întors atâția. Nu comentez de obicei și nu suport conflictele, dar doamnă ministru exact asta a făcut. A sunat și a spus că nu „dă” bine să fie copilul în avion și că lucrurile nu pot rămâne așa!”, a scris Daciana Sârbu la postarea Danei Hering.
„Doamna Țoiu se luptă cu Daciana Sârbu, pentru că eu sunt mama Irinei”
Într-o intervenție la Antena 3, Daciana Sârbu, cunoscută publicului atât pentru activitatea politică din trecut, cât și pentru proiectele sale antreprenoriale, a vorbit despre momentul în care a aflat că fiica ei nu mai poate urca în avion.
Potrivit fostei europarlamentare, explicația primită ar fi fost că situația ar putea crea o „vulnerabilitate de imagine”, motiv pentru care Oana Țoiu, actualul ministru de Externe, ar fi fost invocată în discuțiile despre decizia finală.
„Doamna Țoiu nu se luptă cu Victor Ponta, doamna Țoiu se luptă cu Daciana Sârbu, pentru că eu sunt mama Irinei care, în momentul în care s-a întâmplat asta, am răspuns la telefon, am auzit copilul plângând și am aflat motivul. Orice mamă de pe pământul ăsta ar fi reacționat la fel. Am simțit că înnebunesc, normal, am întrebat ce se întâmplă. Mi s-a spus ce s-a întâmplat.
Sigur, n-am făcut rău voit nimănui în viața asta și nu doresc să pun personalul din consulat în situația în care... da, adevărul îl știu toți acolo. Mi s-a dat această explicație pe care am spus-o. Este o vulnerabilitate de imagine și nu se poate urca în acel avion. Și eu am pornit acest scandal, ca mama Irinei, pentru că copilul meu nu are nicio vină. Este un copil minunat și el nu trebuie să înțeleagă că faptul că o cheamă cumva asta înseamnă că e vinovată. N-a dat din picior și a spus vreau să fiu în avionul ăla. (...) N-am urcat-o în niciun private jet. Am avut patru zboruri anulate în cursul acestei săptămâni.”, a afirmat fostul europarlamentar Daciana Sârbu despre situația fiicei sale.
Deși în mod obișnuit evită conflictele publice, fosta soție a lui Victor Ponta a spus că a simțit nevoia să vorbească pentru a-și apăra fiica.
Între timp, polemica online continuă, iar opiniile rămân împărțite. Unii susțin că situația trebuie privită strict prin prisma criteriilor stabilite pentru operațiunile de repatriere, în timp ce alții consideră că un copil minor ar trebui să aibă prioritate în astfel de cazuri, indiferent de numele părinților săi.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Adevarul, Antena3, Stirileprotv
Tags: Daciana Sarbu, Vedete Romania, Victor Ponta, Stiri Romania