Victor Ponta continuă demersurile împotriva Oanei Țoiu după scandalul cu repatrierea fiicei sale din Dubai. „Nu mai este vorba despre Irina”

Victor Ponta continuă demersurile împotriva Oanei Țoiu după scandalul cu repatrierea fiicei sale din Dubai. „Nu mai este vorba despre Irina”
Ramona Jurubita
Miercuri, 01.04.2026

Scandalul care a ținut primele pagini ale presei în ultimele săptămâni nu dă semne că se va stinge prea curând. Victor Ponta revine în atenția publicului cu o nouă reacție fermă, după situația controversată în care a fost implicată Irina Ponta, fiica sa, rămasă inițial în afara unui zbor de repatriere organizat din Dubai.

Fostul premier a anunțat că a făcut deja primul pas oficial împotriva Oanei Țoiu, actuala ministră de Externe, și că urmează alte demersuri legale. De această dată, mesajul transmis de Victor Ponta pe Facebook a fost unul clar. Acesta a subliniat că tot acest conflict nu mai este doar despre fiica sa, ci despre un principiu pe care spune că vrea să îl apere.

Daciana Sârbu își implică fiica cea mare în afaceri. Irina, fiica ei și a lui Victor Ponta, este deja o tânără hotărâtă și cu planuri mari de viitor

„Nu mai este vorba despre Irina”

În cea mai recentă postare, Victor Ponta, în vârstă de 53 de ani, a declarat că împreună cu fiica sa a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Oanei Țoiu, ministra de externe, și că intenționează să meargă mai departe cu o plângere penală.

Din același mesaj aflăm că fiica lui Victor Ponta, Irina Ponta, acum în vârstă de 18 ani, a fost admisă la o universitate importantă din Statele Unite, unde urmează să își înceapă studiile.

„Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Țoiu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Urmează, săptămâna viitoare, și plângerea penală la Parchetul General. Nu mai este vorba despre Irina.

Ea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități americane din lume și, din toamnă, va merge acolo la studii. De la acea universitate nu o poate scoate doamna Țoiu și nici nu va spune nicio hienă, focă sau „hering” userist că „s-a băgat în față”.”, a scris Ponta pe Facebook.

Povestea care a declanșat scandalul

Totul a început în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, când mai mulți cetățeni români, inclusiv minori, urmau să fie repatriați din Emiratele Arabe Unite. Irina Ponta, aflată în Dubai pentru un interviu academic, a fost inițial inclusă pe lista de pasageri, dar ulterior nu a mai putut urca în avionul pus la dispoziție de autorități.

Decizia a stârnit reacții imediate din partea lui Victor Ponta și ale fostei soții, Daciana Sârbu, în vârstă de 49 de ani, care au acuzat autoritățile că nu au respectat procedurile și că fiica sa ar fi fost tratată incorect. La acel moment, Irina Ponta era încă minoră și, în cele din urmă, a revenit în România cu un zbor comercial.

Sesizarea făcută de Victor Ponta și de fiica sa la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Oanei Țoiu, ministra de externe

Dispută capătă dimensiuni mai mari

În prezent, discursul lui Victor Ponta pare să depășească granițele unei situații personale. Acesta vorbește despre necesitatea de a verifica dacă instituțiile statului își îndeplinesc corect atribuțiile și dacă toți cetățenii sunt tratați în mod egal.

Politicianul a invocat inclusiv prevederile legale care se aplică în cazul minorilor români aflați în situații de criză în afara țării, susținând că acestea nu ar fi fost respectate.

„Este vorba despre dorința sa ca niciun minor din România să nu mai fie discriminat de niște neoameni ajunși în funcții înalte, niște fanatici orbiți de ură și invidie. Este necesitatea pentru societatea noastră să ii sancționăm pe ticăloșii care se luptă cu niște copii ca să se răzbune pe părinții acestora.

Toate elementele de fapt și legale sunt acum clare: legea prevede ce trebuie să facă reprezentanții MAE în cazul unui cetățean român minor, neînsoțit, aflat într-o zonă de război. Avem atașată și lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum și lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate și în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoțeau minori.”, a mai scris politicianul în postare.

Victor Ponta și Daciana Sârbu, din nou împreună. Cum au fost surprinși la serbarea fiicei lor adoptive

„Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene”

La experiența politică pe care o are, astfel de situații nu sunt o noutate pentru Ponta. Totuși, implicarea directă a familiei pare să fi schimbat tonul intervențiilor sale publice.

De această dată, discursul este mai personal, mai apăsat și mai orientat spre ideea de dreptate.

„Eu am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene! Sunt convins că, în această bătălie, vor fi mulți oameni care mă vor sprijini! Pentru binele României și al copiilor românilor!”, spune Victor Ponta cu asumare.

La polul opus se află Oana Țoiu, care a susținut și susține că nu a intervenit în niciun fel în selecția pasagerilor și că deciziile au fost luate conform procedurilor interne ale Ministerului Afacerilor Externe.

„Noi nu luăm decizii individuale privind apartenența politică a părinților unui copil, nici ca prioritizare, nici ca deprioritizare.”, a spus ministra.

Pentru moment, conflictul dintre Victor Ponta și Oana Țoiu rămâne deschis, iar următoarele demersuri anunțate de fostul premier ar putea duce la noi reacții și, posibil, la clarificări oficiale.

Surse foto: Facebook, Facebook

Surse articol: FacebookMediafaxDigi24

Tags: Daciana Sarbu, Vedete Romania, Victor Ponta, Stiri Romania

Articolul urmator »
Cine este Roxana, femeia cu care Victor Ponta a fost căsătorit înainte de Daciana Sârbu. A fost coleg de liceu cu prima soție
Cine este Roxana, femeia cu care Victor Ponta a fost căsătorit înainte de Daciana Sârbu. A fost coleg de liceu cu prima soție
Alexandra Siromașenco | Vineri, 11.04.2025
Incepe quiz
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe