Regele Harald al Norvegiei a ajuns de urgență la spital. Are 89 de ani și este cel mai în vârstă monarh în viață din Europa

Regele Harald al Norvegiei a ajuns de urgență la spital. Are 89 de ani și este cel mai în vârstă monarh în viață din Europa
Ramona Jurubita
Joi, 26.02.2026

Vești îngrijorătoare de la Casa Regală a Norvegiei! Regele Harald al V-lea, în vârstă de 89 de ani, a fost internat de urgență marți, 24 februarie 2026, într-un spital din Tenerife, Spania. Anunțul a fost făcut oficial de Palatul Regal norvegian, care a precizat că suveranul suferă de o infecție și de deshidratare.

Potrivit comunicatului citat de Reuters, „starea sa, având în vedere circumstanțele, este satisfăcătoare”. Regele se afla într-o vacanță privată alături de soția sa, regina Sonja, în momentul în care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Stare lui este stabilă, dar este supravegheat atent

Deși situația a generat îngrijorare în rândul norvegienilor, Palatul a transmis că starea monarhului este stabilă. Medicul personal al regelui a călătorit, de asemenea, în Tenerife pentru a colabora cu echipa medicală locală.

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, la fereastră, stând la un pupitru și vorbind în fața unei audiențe, lângă un perete cu o porțiune pictată

A murit Principesa Irina a Greciei și Danemarcei, verișoara regelui Mihai

Regele Harald este șeful ceremonial al statului norvegian din 1991 și, la 89 de ani, este considerat cel mai în vârstă monarh în viață din Europa. În ciuda problemelor de sănătate din ultimii ani, el a refuzat în repetate rânduri ideea abdicării, afirmând că a depus un jurământ pe viață în fața parlamentului.

Regele se confruntă cu probleme de sănătate repetate

Nu este pentru prima dată când sănătatea suveranului ridică semne de întrebare. În 2024, regele a fost spitalizat în timpul unei vacanțe în Malaezia, tot din cauza unei infecții. Atunci, a primit un stimulator cardiac temporar, fiind ulterior transferat în Norvegia, unde i-a fost implantat un dispozitiv permanent.

Aceste episoade medicale au alimentat discuțiile legate de viitorul monarhiei, însă Harald a rămas ferm pe poziții, continuând să își exercite atribuțiile, chiar și în condiții dificile.

La multe evenimente recente a apărut în cârje, însă nicio problemă de sănătate nu l-a ținut departe de îndatoriri sau de oamenii care depind de el.

Ce mesaj a transmis premierul Norvegiei

Prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a transmis un mesaj public în timpul unei vizite în Ucraina:

„Îi doresc regelui nostru o recuperare rapidă.”, a declarat acesta pentru postul public NRK.

Gestul subliniază rolul simbolic puternic pe care regele Harald îl are în societatea norvegiană. De peste trei decenii, el reprezintă stabilitatea instituțională a țării.

Familia Regală a Norvegiei traversează o perioadă complicată

Internarea vine într-un moment sensibil pentru familia regală. Potrivit presei internaționale, în ultima perioadă, monarhia norvegiană s-a confruntat cu mai multe controverse. Prințesa Mette-Marit, nora regelui, a fost menționată în documente legate de cazul Jeffrey Epstein, informații care au atras atenția presei din toată lumea.

De asemenea, Marius Borg Høiby (29 de ani), fiul prințesei dintr-o relație anterioară căsătoriei cu prințul moștenitor Haakon, este judecat pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv viol și acte de violență. Tânărul, care nu este membru oficial al familiei regale, respinge acuzațiile cele mai grave.

Harald al V-lea, un simbol al continuității

Urcat pe tron în 1991, regele Harald al V-lea a traversat perioade politice și sociale complexe, menținând un profil discret și echilibrat. Deși rolul său este în principal ceremonial, influența simbolică rămâne puternică.

La 89 de ani, fiecare episod medical devine inevitabil un subiect de interes major. Deocamdată, mesajele oficiale sunt prudente, dar optimiste.

Rămâne de văzut cât de rapid se va recupera suveranul și dacă acest nou episod medical va aduce schimbări în agenda Casei Regale a Norvegiei.

Kate Middleton, apariție de senzație la banchetul în cinstea președintelui Germaniei. La ce valoare este estimată tiara purtată de ea, din perioada Reginei Victoria

Surse foto: gettyimages.com, Facebook

Surse articol: Digi24NewsWowbizHotnews

Tags: Vedete internationale, Stiri externe

Articolul urmator »
Iubitul Danielei Nane a ajuns de urgență la spital. A fost grav rănit în timpul repetițiilor
Iubitul Danielei Nane a ajuns de urgență la spital. A fost grav rănit în timpul repetițiilor
Ramona Jurubita | Marţi, 18.03.2025
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe