Scandalul verii: Neymar, acuzat de viol! Detaliile care au șocat Internetul
Clipe dificile pentru unul dintre cei mai iubiți sportivi din lume. Nyemar a fost acuzat de o femeie că a violat-o într-un hotel din Paris, la data de 15 mai a anului curent.
Potrivit poliției din Sao Paulo, Brazilia, o femeie l-a acuzat-o pe megastar că a violat-o, în timp ce se afla într-o stare avansată de ebrietate. Neymar neagă afirmațiile și pretinde că totul e un mod de a-l stoarce de bani.
Cei doi s-au întâlnit prin intermediul Instagram cam pe la jumătatea lunii martie, au făcut schimb de mesaje acolo și pe WhatsApp, potrivit unui document al poliției obținut de cei de la The Associated Press. Un reprezentant al lui Neymar i-a cumpărat femeii bilete de avion către Paris și i-a rezervat o cameră într-un hotel de lux din oraș.
În noaptea incidentului, femeia spune că Neymar a apărut extrem de beat și că "a devenit agresiv", obligând-o să aibă relații sexuale împotriva voinței ei. Conform declarațiilor ei, ea nu a raportat imediat poliției franceze, deoarece a fost extrem de traumatizată de ceea ce s-a întâmplat și nu cunoștea nici ce ar trebui să facă în acest caz într-o țară străină.
S-a întors în Brazilia două zile mai târziu, unde a așteptat până vineri să vorbească cu poliția pentru că îi era frică de reacția opiniei publice - a completat ea.
În această dimineață, totuși, au venit vești bune pentru fotbalistul PSG: Jose Edgard, unul dintre avocaţii "victimei" a decis să renunţe la participarea la acest proces, mărturisind faptul că acuzaţiile făcute împotriva jucătorului nu corespund realității: "În denunţul făcut la poliţie faptele descrise au fost diferite faţă de ceea s-a întâmplat în realitate. Tânăra a fost de acord să întreţină relaţii intime cu Neymar, dar, în timpul actului, jucătorul s-ar fi transformat într-o persoană violentă, rănind-o. Fotbalistul trebuia să fie acuzat de agresiune, iar nu de viol. Din cauza unui sentiment de ură şi dorinţă de răzbunare, tânăra a înregistrat denunţul povestind fapte care nu au fost conforme cu realitate".
Cu toate acestea, Neymar este în continuare investigat de poliție, din cauza gesturilor la care a recurs pentru a se disculpa în fața întregii lumi: a postat pe contul lui de socializare, sâmbătă, 1 iunie, un filmuleţ în care a povestit varianta lui de adevăr şi a făcut publică discuţia pe care a avut-o cu femeia, precum și poze cu aceasta, în poziţii indecente şi dezbrăcată.