Principele Nicolae, șocat că tinerii nu știu cine a fost Regele Mihai: „Cât de mulți habar nu au…”
Principelui Nicolae al României a făcut recent o declarație sinceră, dar tulburătoare. Acesta a mărturisit că a fost profund surprins de nivelul scăzut de cunoaștere a istoriei recente în rândul tinerilor.
Mai exact, Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, a dezvăluit că mulți elevi nu știu cine a fost bunicul său, una dintre cele mai importante figuri din istoria României.
„Am fost șocat să observ cât de mulți habar nu au cine a fost Regele Mihai”
Totul a ieșit la iveală în urma întâlnirilor pe care acesta le-a avut în ultimii ani cu elevii din întreaga țară. Din 2021 și până în prezent, Principele Nicolae al României spune că a interacționat direct cu peste 20.000 de tineri, în cadrul unor evenimente educaționale dedicate promovării valorilor naționale și a trecutului monarhic.
„Chiar am fost șocat să observ cât de mulți habar nu au cine a fost Regele Mihai. Nu mi-am închipuit cât de puțini oameni știu cine a fost Regele Mihai, bunicul meu! Unii au auzit de el, dar nu știau mai nimic despre el.”, a mărturisit Principele Nicolae, potrivit viva.ro.
„Elevii se uită la tine în gol, adică nu știu”
În mod paradoxal, Alteța Sa a remarcat că, în timp ce despre Regina Maria majoritatea elevilor au auzit, alte figuri importante din Istoria Monarhiei sunt aproape complet ignorate.
„Despre Regina Maria cred că au auzit toți! Dar dacă vorbim de Carol al doilea, Carol l, de Ferdinand, elevii se uită la tine în gol, adică nu știu. Și de aceea, sunt absolut șocat. Și din 2021 aproximativ m-am întâlnit cu peste 20 000 de elevi prin țară, față în față, în școli. În fiecare școală donez 10 bucăți din acest manual, Istoria Monarhiei. Fiecare capitol are întrebări și răspunsuri. Și, glumesc cu ei, le spun că manualul acesta are și poze. Dar ce face John Florescu, până într-un anumit punct, acoperă această gaură.
Ce fac eu? Încerc să deschid acest capitol când mă întâlnesc cu tinerii. Nu pot să le dau o lecție și nici nu este intenția mea, dar vreau să zic că l-am avut pe Carol l care a clădit România modernă, Regele Mihai a schimbat istoria în anii 1940, Carol al doilea poate cu arta, cu cultura, cu fundațiile regale.”, a mai povestit principele Nicolae, pentru Viva.ro.
O poveste de dragoste "interzisă" - Regele Mihai și Regina Ana
În acest context, nepotul Regelui Mihai a decis să continue demersurile educaționale începute deja. Din luna mai 2026, acesta va relua Turneul Național de Educație Istorică, un proiect care își propune să aducă mai aproape de tineri valorile și lecțiile trecutului. Turneul, realizat alături de actorul Marcel Iureș și producătorul John Florescu, va debuta la Botoșani și va ajunge în mai multe orașe din țară.
Scopul acestui Turneu Național de Educație Istorică nu este de a ține lecții rigide, ci de a deschide un dialog. Principele Nicolae spune că încearcă să le vorbească elevilor despre contribuțiile regilor României într-un mod accesibil, dar autentic. În plus, la fiecare întâlnire, acesta donează manuale despre Istoria Monarhiei, sperând că astfel va planta o sămânță de curiozitate în mintea celor tineri.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Viva, Romaniatv, Ziarulprofit