Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns, noaptea? Ce spune Adriana Bahmuțeanu

Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns, noaptea? Ce spune Adriana Bahmuțeanu
Ramona Jurubita
Vineri, 15.11.2024

Zvonurile despre înmormântarea lui Silviu Prigoană au fost confirmate! Se pare că afaceristul a fost înhumat în secret, în toiul nopții, de băieții cei mari, iar la acest moment au fost martori și băieții cei mici pe care bărbatul îi avea din mariajul cu Adriana Bahmuțeanu. Vezi ce spune jurnalista despre acest scenariu macabru!

„Unul dintre copii mi-a confirmat că a fost în cursul serii”

Unul dintre copiii Adrianei Bahmuțeanu a confirmat faptul că înmormântarea a avut loc în secret, pe întuneric! Femeia este revoltată că minorii ei au participat la o asemenea scenă desprinsă parcă din filmele de groază.

„Am certitudinea asta, pentru că am vorbit cu unul dintre copii și l-am întrebat dacă a fost la înmormântare și mi-a confirmat că a fost în cursul serii, cu frații mari și frații mici. Dumneavoastră v-ați duce noaptea în cimitir la o înmormântare? Vă dați seama în ce stres, în ce groază au fost copiii mei?

Fostul meu socru a fost înmormântat la fel, noaptea ca hoții. Fără lumânare, fără nimic. Regina Întunericului s-a ocupat și de înmormântarea fostului socru și de înmormântarea lui Silviu Prigoană.”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, potrivit romaniatv.net.

Reacția uluitoare a unuia dintre frații lui Silviu Prigoană când a aflat de moartea lui. Daniel Prigoană l-a acuzat ani la rând că i-ar fi "furat" familia

Mara Bănică a dezvăluit modul în care a avut loc înmormântarea

Mara Bănică a povestit în emisiunea lui Dan Capatos care a fost scenariul pe care băieții cei mari ai milionarului l-au pus la punct. Aceștia au creat o diversiune, pentru a scoate sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui de la INML Brașov. Totul a fost pus la cale cu ajutorul Reginei Întunericului, femeia care deține o celebră firmă de pompe funebre și care organizează înmormântări de lux. Totuși, Silviu Prigoană a fost înmormântat într-un mod atipic, fără o ceremonie fastuoasă și fără să aibă mulți oameni la căpătâi.

„Ea are contract de confidențialitate. E clar că nu putea să spună femeia. Au creat următoarea diversiune: s-a mers la Brașov cu două mașini, una condusă de Regina Întunericului, cealaltă mașină mortuară condusă de un particular. Au intrat ambele mașini la un interval de jumătate de oră în curtea IML-ului.

Celebrul dric al Reginei a început să colinde pe la Biserica Neagră, pe la poalele Tâmpei, gol. Iar cealaltă mașină mortuară a venit direct la cimitir, copiii au venit de acasă. Într-o mașină înțeleg că erau Silvius și copiii Adrianei. În cealaltă mașină erau Honorius și un șofer. Cam așa s-au desfășurat lucrurile. S-au prezentat la cimitir, l-au băgat în cavou și gata, asta a fost treaba. Mie mi se pare strigător la cer. Fiind creștin ortodox, băi, înmormântează omul pe lumină măcar. N-am auzit în viața mea de așa ceva!”, a explicat Mara Bănică în emisiunea „Un show păcătos”.

Silviu Prigoană nu era adeptul niciunei religii, însă în copilărie a fost botezat creștin ortodox și, la rândul său, a botezat o mulțime de copii în Biserica Ortodoxă.

Silviu Prigoană a fost mason?

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Silviu Prigoană a fost mason de gradul 33. Chiar el a recunoscut în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.

„Gradul 33, ăl de sus. (...) Masoneria este o asociație discretă, atâta tot. Nimic senzațional. Poate discreția asta duce spre ocultism, aoleu și așa mai departe. Nu-i adevărat, nu are nicio legătură.”, a declarat acesta la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Apartenența sa la masonerie ar fi putut fi unul dintre motivele pentru care a dorit să fie înmormântat discret, într-un cadru restrâns, departe de ochii persoanelor care nu i-au fost la fel de apropiate precum proprii copii.

Amintim că Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a suferit un infarct pe 12 noiembrie 2024, în timp ce se afla într-un restaurant din Șimon, județul Brașov. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Silviu Prigoană a murit într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Acesta avea o mulțime de planuri de viitor și dezvăluise recent că voia să revină în politică.

Acum, averea lui Silviu Prigoană le va reveni copiilor săi, patru la număr. Acesta are doi băieți mari din prima căsnicie, pe Honorius și pe Silvius, și doi băieți adolescenți, din mariajul cu Adriana Bahmuțeanu, pe Maximus și pe Eduard. De asemenea, mai avea și un copil mort, tot din căsnicia tumultuoasă cu jurnalista, iar trupul său neînsuflețit a fost îngropat în același cavou în care se află rămășițele bebelușului pe care l-a pierdut la numai trei săptămâni de viață. Cavoul familiei Prigoană este în Cimitirul Evanghelic Lutheran din București.

Ce nu i-a putut ierta niciodată Silviu Prigoană Adrianei Bahmuțeanu. Dezvăluiri cutremurătoare făcute de afacerist despre copilul lor care a murit

Vezi galeria foto » Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns, bărbatul a fost mason și îi plăcea discreția Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns, iar martori la înhumare au fost doar cei patru copii

Surse foto: Youtube, Facebook

Surse articol: RomaniatvFanatikUn show pacatos

Tags: Silviu Prigoana, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce talent ascuns ai?
Ce talent ascuns ai?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)

Ne găsești pe