Tragedie la Hollywood! Leslie Jordan a murit
Hollywood-ul este, din nou, în doliu! Luni, 24 octombrie, actorul Leslie Jordan a murit la doar 67 de ani, într-un teribil accident de mașină. Acesta ar fi suferit o urgență medicală înainte de a-și izbi autoturismul de una dintre clădirile din Hollywood.
Ieri dimineața, 24 octombrie 2022, a avut loc o tragedie cumplită pentru universul cinematografic și pentru toți iubitorii de film din întreaga lume! Actorul Leslie Jordan, recunoscut pentru interpretarea din "Will & Grace" a murit la doar 67 de ani, în urma unui accident de mașină, în Los Angeles. El ar fi suferit o urgență medicală înainte de a-și izbi BMW-ul de partea laterală a unei clădiri din Hollywood.
Imediat după aflarea cumplitei vești, publicistul său a declarat că lumea a devenit un "loc mai întunecat" odată cu pierderea lui.
"Nu numai că a fost un mega talent și a fost o bucurie să lucrezi cu el, dar a oferit un sanctuar emoțional națiunii într-unul dintre cele mai dificile momente ale sale. Singura consolare pe care o putem avea astăzi este să înțelegem că a părăsit lumea la apogeul vieții sale profesionale și personale", a declarat David Shaul.
Cine a fost Leslie Jordan
Născut în Chattanooga, Tennessee, Statele Unite ale Americii, în ziua de 29 aprilie 1955, Leslie Jordan a avut un parcurs impresionant prin viață. La doar 12 ani, într-un stat american profund conservator, el și-a recunoscut orientările sexuale în fața mamei sale. Celebrul actor, care nu avea decât 1,50 înălțime, era homosexual și a folosit umorul pe tot parcursul vieții lui drept un mecanism de apărare.
View this post on Instagram
"I-am spus mamei mele că am crezut că se întâmplă ceva. Nici măcar nu cunoșteam cuvântul "gay"", a declarat el, anul trecut, pentru publicația People.
"Ea nu și-a scos Biblia, așa cum credeam eu că va face. Mi-a spus: "Mi-e foarte teamă că, dacă alegi această cale, vei fi ridiculizat. Trăiește-ți viața în liniște." Nu i-am urmat sfatul în această privință", și-a amintit el.
View this post on Instagram
Puțin mai târziu, după ce a absolvit Universitatea din Tennessee, în 1982, artistul avea să descopere calea spre actorie. Rolul său debutant a fost cel din serialul "Murphy Brown", iar mulțumită înălțimii sale, a avut șansa de a juca numeroase personaje extravagante. A devenit, cu adevărat, faimos atunci când a primit rolul lui Beverley Leslie din "Will and Grace", interpretare care i-a și adus un premiu Primetime Emmy în anul 2006. Printre filmele și serialele de succes în care a mai apărut amintim: "Ugly Betty", "Reba", "Boston Public".
View this post on Instagram
Ulterior, Leslie Jordan a reușit să câștige și simpatia publicului tânăr cu personalitatea sa fermecătoare și amuzantă și cu aerul său cald de bunic. Astfel, a devenit o vedetă pe rețelele de socializare, în timpul pandemiei de Covid-19.
În acea perioadă, el a început să posteze în mediul online actualizări zilnice în timp ce se afla în carantină, în apartamentul său din orașul său natal, Chattanooga. Și astfel, a reușit să obțină peste 5,8 milioane de urmăritori pe Instagram, reflectând asupra vieții sale, vorbind despre muzică pop și inventând dansuri. În plus de asta, el și-a crescut prezența și pe TikTok.
View this post on Instagram
"Un prieten m-a sunat din California și mi-a spus: "Ai devenit viral". Iar eu am spus: "Nu, dragă, sunt bine. Nu am Covid"", a povestit el despre acea perioadă.
Amintim că actorul a fost întotdeauna sincer în legătură cu problemele pe care le-a avut din cauza consumului de substanțe și alcool. A început să bea încă de la 14 ani și a devenit abstinent abia în perioada anilor '90. În plus de asta, el făcea partea din comunitatea LGBTQ (acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, aromantice, demisexuale, autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM, fetișisme, swing, persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanele heterosexuale care practică sex cu persoane de același sex, persoanele care practică munca sexuală dar și alte minorități care nu sunt minorități sexuale) și era reprezentant al persoanelor gay. Recent, chiar a avut o apariție în reality show-ul lui Trixie Mattel, Trixie Motel, un drag queen de renume mondial.
Rest in peace, Leslie Jordan. Thank you for the countless laughs and for sharing your spirit with us all. 💘 pic.twitter.com/PzJq31z19T
— RuPaul's Drag Race (@RuPaulsDragRace) October 24, 2022
Citește și: A fost o victimă a bullying-ului când era copil, dar a ajuns prima Miss Anglia roșcată
Surse foto: Instagram, Youtube
Surse articol: Dailyhive, Theguardian, BBC