Tudor Chirilă, mesaj tăios pentru români în ziua de 1 decembrie. "Generația noastră nu a învățat nimic în școală despre cei care au făcut Unirea de la 1 Decembrie 1918"
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Tudor Chirilă a transmis unul dintre cele mai tranșante și ample mesaje publice din ultimii ani. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile!
Tudor Chirilă a folosit prilejul de 1 Decembrie pentru a readuce în atenția românilor nu doar semnificația Marii Uniri, ci și felul în care istoria recentă a fost deformată, uitată sau ignorată. Postarea sa, virală pe rețelele de socializare, a devenit rapid subiect de dezbatere datorită tonului ferm.
„Generația noastră nu a învățat nimic în școală despre cei care au făcut Unirea de la 1 Decembrie 1918”
În debutul mesajului, Tudor Chirilă amintește că, dacă România s-ar fi aflat încă sub comunism, 1 Decembrie nu ar fi existat ca sărbătoare națională.
Atunci, data oficială era 23 August, momentul întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste și al „eliberării” aduse de Armata Roșie — o eliberare care a trimis însă sute de mii de români în lagăre și închisori.
„La mulți ani, România! Dacă astăzi eram în comunism nu sărbătoream nimic. Pentru că sărbătoarea noastră națională pe atunci era 23 august, data la care România "a întors armele împotriva Germaniei fasciste", iar armata sovietică a venit și "ne-a eliberat".
Așa de bine ne-a eliberat încât sute de mii de români au fost deportați în Siberia, la fel ca cei mai mulți dintre soldații care s-au predat și au refuzat să se întoarcă cu Divizia Tudor Vladimirescu (din 165000 de prizonieri de război doar 9000 s-au întors în țară cu divizia creată de NKVD), apoi au fost organizate închisorile comuniste de reeducare, unde unii dintre cei care au făcut Unirea de la 1 Decembrie au murit umiliți și lipsiți de cea mai mică fărâmă de demnitate umană alături de alte zeci sau sute de mii de români cărora li s-a găsit o vină "dușmani ai poporului".
Dați-le copiilor adolescenți să citească Fenomenul Pitești al lui Virgil Ierunca, Gherla lui Paul Goma sau Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt. Ceaușescu s-a autointitulat continuator al eroilor din 1944 iar sărbătoarea noastră națională a devenit 23 August.
Generația noastră nu a învățat nimic în școală despre cei care au făcut Unirea de la 1 Decembrie 1918. Despre Regele Ferdinand, Regina Maria, despre Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Vasile Goldiș, Iancu Flondor, Pantelimon Halippa, Take Ionescu. Generația noastră habar n-a avut că Iuliu Maniu, Sever Bocu, Gheorghe I. Brătianu sau Pantelimon Halippa au sfârșit în închisorile comuniste, torturați fizic și psihic, deținuți în condiții inumane.
România construită de acești oameni a fost capturată de ruși și aruncată în gaura neagră a celor peste cincizeci de ani de comunism. E adevărat, tranzacționată între marile puteri. E bine să nu uităm asta și să le-o spunem și copiilor noștri”, a scris artistul pe Facebook.
„Valorile acestei nații au fost amputate de comunism”
Tudor Chirilă a mai spus în mesajul său că România de azi este „scindată” și că fiecare trăiește altfel Ziua Națională.
Artistul mai atrage atenția asupra faptului că percepția publică a istoriei este adesea distorsionată, unii ajungând să-i admire mai mult pe cei care au condus regimul comunist decât pe cei care au pus bazele României moderne.
Pentru Tudor Chirilă, rădăcinile problemelor din România de astăzi se află în cei peste 50 de ani de comunism. El vorbește despre cum fosta poliție politică a reciclat structuri și oameni, construind după 1989 o falsă democrație care a influențat presa, clasa politică și instituțiile statului. În opinia sa, doar apartenența la UE și NATO a reușit să limiteze parțial aceste derapaje.

„Și e bine să știm că monarhia a făcut posibilă România de azi militând pe toate căile diplomatice și prin prin intrarea noastră în primul război mondial decisă de Regele Ferdinand. Când vorbim de suveranitatea României, ea nu s-ar fi putut obține fără monarhia instalată de elitele politice românești cu ajutorul marilor puteri.
De fapt, oamenii ăia și-au dorit o Românie în Europa și pentru asta au căutat un prinț. Românii de azi e scindată. Fiecare sărbătorește altceva. Se vând tot felul de adevăruri istorice care modelează opțiunile. Ceaușescu e mai bine văzut ca Regele Ferdinand, criminalii mai bine văzuți decât cei care au construit.
Eu știu însă un singur lucru: nimic nu a distrus mai mult identitatea acestui popor decât comunismul. Și asta nu se predă în școli. România coruptă de azi, România inegalităților sociale, România lipsită de educație, România guvernată de incompetenți, România intolerantă, România care îi condamnă pe cei slabi, pe cei diferiți, România morților pe șosele, România femicidelor, România dezastrelor, România copiilor instituționalizați și abuzați în centre, toate Româniile care nu funcționează păstrează o legătură strânsă cu felul în care valorile acestei nații au fost amputate de comunism.
Speranța libertății din 89 a fost confiscată de aceeași poliție politică care a urmărit acest popor timp de cincizeci de ani. Securiștii transformați în capitaliști. Ei au construit democrația originală a lui Iliescu și a camarilei de partid.
Ei au construit presa de propagandă și tot ei au construit tot ce era nevoie ca să poată controla clasa politică. Singurele lucruri care i-au mai încurcat au fost tocmai UE și NATO. Eroii mei sunt Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Doina Cornea - femeia căt o vrabie care a avut curaj să stea dreaptă în fața unui regim criminal -, inginerul Gheorghe Ursu omorât cu bestialitate de securitate pentru că ținea un jurnal despre dictatorul Ceaușescu, Liviu Cornel Babeș care și-a dat foc în urma revoltei muncitorilor din 1987 de la Brașov.
Eroina mea e Anița Nandriș Cudla care a reușit să supraviețuiască douăzeci de ani în Siberia și să crească trei copii, eroul meu e Nicolae Steinhardt, evreul creștinat care s-a salvat în închisoare prin credință, mai puternic decât toți patriarhii care nu l-au deranjat pe Ceaușescu nici cu un cuvânt când demola biserici. Apropo, câți dintre creștinii care îl venerează pe Arsenie Boca știu că a fost vânat de comuniști?”, a spus artistul.
„Dacă îmi doresc ceva de 1 Decembrie este ca școala din România să se trezească și să predea elevilor istoria adevărată a secolului 20”
Mesajul de 1 Decembrie se încheie cu un apel ferm către sistemul de învățământ: să predea elevilor istoria reală a secolului XX, fără propagandă, fără mituri fabricate, fără eroi falși.
„Nimeni nu poate confisca spiritul unui popor pentru ca apoi să-l atribuie unei singure părți din acel popor. Nimeni nu poate împărți un popor în "cu noi" și "împotriva noastră". Nimeni nu va construi pe ură de clasă, pe ură ideologică, pe extremism, pe propagandă și minciună.
Doar că acolo ajunge un popor care nu-și cunoaște istoria. Dacă îmi doresc ceva de 1 Decembrie este ca școala din România să se trezească și să predea elevilor istoria adevărată a secolului 20. Nu cea confiscată de comuniști, nu miturile de pe Tik Tok, nu omagierea criminalilor din stânga sau dreapta. Pentru că suntem unde suntem și pentru că nu știm cine suntem. Cu bunele și relele noastre”, și-a încheiat Tudor Chirilă mesajul.
Într-un context în care românii marchează Ziua Națională prin parade, concerte și tradiții culinare, mesajul lui Tudor Chirilă aduce un contrast puternic: bucuria sărbătorii se împletește cu responsabilitatea de a nu uita și de a corecta ceea ce a fost ascuns sau deformat.
Pentru mulți, cuvintele sale au fost o lecție dură, dar necesară. Pentru alții, un îndemn la reflecție. Cert este că discursul artistului a reușit să readucă în discuție o temă esențială: fără cunoașterea reală a trecutului, nu poate exista o identitate națională coerentă.
Surse foto: facebook, facebook
Tags: Tudor Chirila, Vedete Romania, Stiri Romania