Un doctor faimos din România, revoltat după campania in care medicii sunt înfățișați ca niște sfinți cu mască: ”Este o blasfemie”

Un doctor faimos din România, revoltat după campania in care medicii sunt înfățișați ca niște sfinți cu mască: ”Este o blasfemie”

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Campania ”Mulțumim medicilor” a agenției McCann, în care medicii sunt înfățișați ca niște sfinți care luptă împotriva coronavirusului, a stârnit multe controverse în România. Ilustrațiile cu medici în posturi de sfinți, realizate de Wanda Hutira nu au fost bine primite de românii religioși, nici de BOR, care consideră campania o „maltratare vizuală a iconografiei creștine” și un „demers blasfemiator”.

Chiar și unii medici au fost revoltați de această campanie. Adina Alberts, medic estetician, soția politicianului Viorel Cataramă, consideră, la rândul ei, că ilustrațiile Agenției McCann sunt o blasfemie.

adina alberts

Sursa foto: Facebook

”Această campanie ne dezgustă”

Imaginile cu medicii în posturi de sfinți au stârnit nenumărate comentarii negative, iar medicul Adina Alberts este de acord cu vocile care susțin că respectiva campanie este o blasfemie. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, aceasta cere Agenției McCann să retragă panourile expuse în Capitală:

„McCann România, renunţaţi imediat! Aţi «creat» o blasfemie! Eu în calitatea mea de medic, dar şi ca om credincios, ortodox, sunt profund deranjată de această campanie. Dumnezeu este pretutindeni, iar mâinile împreunate ale medicilor de la capătul pacienţilor cu COVID-19 sunt semn că şi ei se roagă fierbinte ca nicio altă viaţă să nu mai fie pierdută! Colegii mei au credinţă şi nu se consideră Dumnezei! Adesea am simţit puterea lui Dumnezeu în practica mea medicală, fără de care vindecarea nimănui nu ar fi posibilă! Medicul tratează, Dumnezeu este Cel care vindecă! Ei, doctorii, la fel ca şi preoţii, la fel ca şi vânzătorul de la magazinul din colţ, pot fi şi sunt adesea doar o simplă za în lanţul înfăptuirii minunilor. Această campanie cu iz de blasfemie nu îi încurajează pe medici, dragă Wanda Hutira, creatorul care a dat naştere acestei campanii înfiorătoare, conform unui laudatio susţinut de Catalin Dobre, CEE la McCann. Această campanie ne dezgustă şi nu, nu onorează pe nimeni! Noi suntem credincioşi, nu suntem Dumnezei!“

sfinti

Sursa foto: Facebook

Agenția va retrage vizualurile cu medicii ”sfinți”

Ca urmare a presiunilor publice și a cererilor exprese din partea Primăriei Capitalei și Bisericii Ortodoxe Române, Agenția McCann va retrage ilustrațiile care au stârnit controverse. 

„Am luat decizia să eliminăm treptat panourile cu vizualuri care se apropie de universul religios.”, a declarat Cătălin Dobre, CCO McCann.

Totuși, celelalte ilustrații și mesaje din cadrul campaniei ”Mulțumim medicilor” râmân valabile. 

”Misiunea inițiativei stă în picioare. Celelalte zeci de vizualuri or să decoreze orașele în continuare. Și o să vedem această inițiativă implementată în toată Europa”, a mai spus Cătălin Dobre. 

La rândul ei, artista Wanda Hutira, care a creat vizualurile arată că acestea au vrut să fie o reprezentare a altruismului, mai ales că nu a înfățișat medicii doar ca sfinți creștini, ci și ca personaje din iconografia budistă sau hindusă. 

”Majoritatea personajelor binefăcătoare din religii au avut curaj şi şi-au pus siguranţa deoparte în momente foarte grele pentru societate şi au avut grijă de alţii. Asta fac şi medicii. Pe lângă faptul că e un gest altruist şi se pun în pericol, găsesc în fiecare zi puterea să se trezească, să-i ajute pe acei oameni. E genul de substanţă pe care o găseşti la personajele declarate sfinţi de-a lungul istoriei“, a spus artista pentru libertatea.ro

Surse foto: Pixabay, Facebook

Articolul urmator
Mărturiile cutremurătoare ale românilor scăpați din infernul din Israel. "Nişte cetăţeni ne-au deschis uşile buncărelor lor şi ne-au lăsat să intrăm"
Mărturiile cutremurătoare ale românilor scăpați din infernul din Israel. "Nişte cetăţeni ne-au deschis uşile buncărelor lor şi ne-au lăsat să intrăm"
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.