Valentin Ceaușescu dă statul român în judecată. Suferă de o boală gravă care a recidivat și susține că nu are bani să-și plătească tratamentul

Valentin Ceaușescu dă statul român în judecată. Suferă de o boală gravă care a recidivat și susține că nu are bani să-și plătească tratamentul
Ramona Jurubita
Miercuri, 01.10.2025

Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu rămas în viață, a deschis un proces împotriva statului român. Acesta a solicitat autorităților să acopere costurile unui tratament injectabil extrem de scump. Boala gravă de care suferă a recidivat și, în prezent, nu are resurse financiare să își plătească medicamentele.

Conform informațiilor care circulă în media, Valentin Ceaușescu este bolnav și are nevoie de ajutor. Suferă de o afecțiune gravă, diagnosticată inițial în urmă cu aproximativ 15 ani, iar acum se află din nou la o răscruce dureroasă.

Tratamentul este prea scump

La sfârșitul anului trecut, în timpul unei internări la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, a aflat că boala a recidivat și specialiștii au concluzionat că nu este posibilă efectuarea radiochimioterapiei.

Există, însă, un tratament injectabil potrivit situației sale, dar fiecare doză costă aproximativ 7500 de lei. Din păcate însă medicamentul nu este decontat de sistemul de sănătate românesc și nu figurează pe lista de medicamente compensate.

Valentin Ceaușescu spune că nu dispune de sumele necesare pentru a-și continua terapia și a solicitat ajutorul statului.

Valentin Ceaușescu cu părul lung, cu chică, îmbrăcat într-o cămașă bleu, peste care și-a pus un pulover bleumarin
Valentin Ceaușescu în tinerețe

Cu ce se ocupă Alexandra, nepoata lui Nicolae Ceaușescu. Fiica lui Valentin este o tânără extrem de discretă

„Domnul Valentin Ceaușescu are probleme medicale al căror tratament nu poate fi amânat. Numai că o singură injecție costă puțin peste 7.500 de lei și e foarte scump un asemenea tratament pentru posibilitățile lui materiale.”, au precizat surse medicale pentru mediafax.ro.

După peste patru decenii de muncă științifică, pensia lui Valentin Ceaușescu a devenit un subiect controversat. Omul de afaceri Gigi Nețoiu a declarat recent că pensia lui nu ar trece de 3000 - 4000 de lei lunar, descriindu-l drept un „om foarte sărac” în contextul așteptărilor mari pe care le ridică numele său.

A reușit să oblige statul să-i plătească medicamentul?

Potrivit romaniatv.ro, el a făcut numeroase solicitări către Ministerul Sănătății, CNAS, Agenția Națională a Medicamentului și către Cancelaria Prim-ministrului, cerând ca statul să intervină și să oblige decontarea tratamentului. Toate au rămas fără un răspuns favorabil, așa că a apelat inclusiv la ajutorul Instanței.

În lumina acestei situații dramatice, Valentin Ceaușescu a dat statul în judecată, cerând instanței să dispună ca autoritățile să asigure gratuit tratamentul injectabil, susținând că dreptul la sănătate și dreptul la viață îi sunt amenințate.

Instanța, într-o primă decizie provizorie, ar fi dispus ca statul să asigure tratamentul solicitat de Ceaușescu, în așteptarea unei hotărâri definitive. În motivare, judecătorii au invocat prevederi din Constituția României: art. 34 (dreptul la ocrotirea sănătății) și art. 22 (dreptul la viață și integritate fizică).

„art. 34 din Constituția României prevede că (1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat (…)” și, „potrivit art. 22 din Constituție, (1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate (…)”

„E inuman ce se întâmplă”

Important de precizat este că medicamentul solicitat este încă în faza de studii clinice, așadar nu se poate garanta eficiența sau siguranța sa pentru pacient. Totuși, moștenitorul familiei Ceaușescu s-a agățat de speranța salvării și are toată încrederea în tratamentul respectiv.

„Ar trebui ca statul român să aibă indulgență față de suferința lui Valentin, ca, de altfel, față de suferința oricărei alte persoane și să-i asigure dreptul constituțional la sănătate. E inuman ce se întâmplă acum cu legislația din România, care nu asigură sprijin celor bolnavi.”, a spus un apropiat al fiului lui Nicolae Ceaușescu, potrivit mediafax.ro.

Valentin Ceaușescu, acum în vârstă de 77 de ani, s-a născut pe 17 februarie 1948 în București.

Amintim că soții Ceaușescu au mai avut doi copii, pe Zoia Ceaușescu și pe Nicu Ceaușescu, însă au decedat cu mai mulți ani în urmă. Doar Valentin Ceaușescu mai trăiește în prezent.

George Rotaru, de la CFR la teatru. Artistul care s-a numărat printre preferații lui Nicolae Ceaușescu ascunde o poveste de viață uluitoare. „La teatru am întâlnit-o pe Naarghita"

Surse foto: Youtube, Youtube

Surse articol: RomaniatvMediafaxEvz

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Clipe grele pentru Familia Regală! Prințesa Moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit, a fost diagnosticată cu o boală extrem de gravă
Clipe grele pentru Familia Regală! Prințesa Moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit, a fost diagnosticată cu o boală extrem de gravă
Ramona Jurubita | Vineri, 26.09.2025
Incepe quiz
De ce boala vei suferi la batranete?
De ce boala vei suferi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe