Victoria Stoiciu a demisionat din partidul PSD după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură. „Este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică”
Senatoarea Victoria Stoiciu și-a anunțat demisia din Partidul Social Democrat, după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, inițiată într-un context politic tensionat. Gestul acestei senatoare vine într-un moment sensibil și scoate la lumină tensiuni interne din partidul din care face parte și care, până acum, au fost mai puțin vizibile în spațiul public.
„Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală”
Victoria Stoiciu a explicat că decizia sa de a demisiona din PSD nu a fost una impulsivă, ci a fost rezultatul unor diferențe de viziune acumulate în timp. În centrul poziției sale se află respingerea fermă a oricărei forme de apropiere de extremism: „Este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică”, a declarat aceasta, într-o postare de pe Facebook, subliniind că responsabilitatea politicienilor este de a proteja valorile democratice.

De fapt, demisia sa capătă o dimensiune simbolică, fiind mai mult decât un simplu gest politic. Este o delimitare clară de o anumită strategie și, totodată, un semnal de alarmă privind limitele compromisului în politică. În același timp, senatoarea a precizat că viziunea sa și direcția actuală a partidului „au intrat pe contrasens total”, ceea ce a făcut imposibilă continuarea activității în cadrul PSD. În plus, nu s-a ferit să folosească termenul „fascism” când a adus vorba despre partidele extremiste, așa cum reiese și din mesajul postat pe Facebook:
„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total.
Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem.”
„Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului”
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, susținută în contextul unei posibile colaborări parlamentare cu AUR, a stârnit controverse atât în interiorul PSD, cât și în rândul opiniei publice.
În ceea ce o privește pe Victoria Stoiciu, asocierea, chiar și punctuală, cu un partid perceput ca având poziții radicale, a fost inacceptabilă. De asemenea, aceasta a atras atenția că politica trebuie să rămână ancorată în principii clare, iar alianțele conjuncturale nu ar trebui să compromită valorile democratice. În postarea ei de pe Facebook, și-a exprimat ferm poziția și a recunoscut că, în cazul ei, a fost vorba și despre limite peste care nu a putut trece:
„Istoria este cel mai bun profesor. Ascensiunea fascismului în perioada interbelică nu s-a produs subit. A fost rezultatul unor concesii repetate făcute de forțele democratice, care au sacrificat viitorul pentru calcule politice mici și rațiuni de moment. De ce credeți că social-democrații germani păstrează cu sfințenie acest cordon sanitar în raport cu extremiștii lor? Pentru că se uită înapoi în istorie. Și nu vor să o repete.
Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului...Este o linie roșie peste care nu se poate trece.”
După ce și-a dat demisia din PSD, Victoria Stoiciua hotărât ca, cel puțin în viitorul apropiat, să-și continue activitatea parlamentară în calitate de senator independent: „Din păcate, drumurile noastre se despart aici, nu pot face parte dintr-un proiect care sacrifică valorile democratice fundamentale pe altarul unor interese politice de etapă. Îmi voi continua activitatea ca senator independent.”
Reacții din interiorul partidului
Demisia Victoriei Stoiciu a generat reacții diverse. Unii colegi de partid au evitat comentariile tranșante, însă alții i-au spus că ar trebui să demisioneze și din Parlament. De exemplu, deputatul Adrian Solomon, reprezentant al PSD Vaslui, filiala pe lista căreia senatoarea a intrat în Parlament, i-a cerut demisia din Senat. Într-o postare făcută pe pagina de Facebook a Organizației Municipale PSD Bârlad, a precizat următoarele:
„Am aflat, de pe Facebook, că doamna Victoria Stoiciu are principii și linii roșii peste care nu poate trece! Atunci, să nu uite că a fost aleasă pe LISTA PSD în județul Vaslui! Prin urmare, ocupă un loc pe care cetățenii vasluieni au votat un membru PSD!
În acest caz nu poate fi decât o soluție pentru ca distinsa doamnă să rămână cu onoarea neștirbită: DEMISIA din Senat!”.

Mai mult, inclusiv Sorin Grindeanu nu s-a ferit să afirme că Victoria Stoiciu ar trebui să demisioneze din Senat. „Mă gândesc că își dă și din Senat (n.r. demisia) (...) E democrație”, a declarat președintele PSD, potrivit „Adevărul”.
Rămâne de văzut dacă gestul Victoriei Stoiciu va declanșa și alte reacții similare sau dacă va rămâne un caz singular. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, mesajul transmis de această senatoare rămâne unul puternic: există limite peste care unii politicieni aleg să nu treacă, chiar cu riscul de a pierde sprijinul unui partid important.
Surse foto: facebook.com/victoria.stoiciu, facebook.com/PSD.Organizația.Municipală.Bârlad
Surse articol: adevarul.ro, digi24.ro, hotnews.ro, hotnews.ro, tvrinfo.ro
Tags: Stiri Romania