8 trucuri vestimentare pentru toamna 2017

8 trucuri vestimentare pentru toamna 2017

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Trendurile în materie de modă în toamna 2017 deja s-au impus și le putem vedea peste tot în marile magazine. Dacă nu ai avut parte de sesiunea de shopping pentru acest sezon, află că există câteva trucuri vestimentare pe care le poți încerca pentru a fi în tendințe.

Aceste combinații se bazează pe faptul că în garderoba ta există deja elemente de bază, precum tricouri și șosete, care te vor ajuta să obții cele mai reușite outfituri. Rezultatul este un look în tendințe, în care se regăsește cel puțin un element la modă din toamna 2017. Nu este vorba despre combinații elaborate și nici de lucruri DIY, nici măcar de activități care implică creativitate. Trebuie doar să faci câteva schimbări și combinații între articolele de îmbrăcăminte de vară și cele de toamnă, trucuri care îți vor oferi update-ul de care ai nevoie pentru acest anotimp.

Trucuri vestimentare pentru a fi la modă în toamna 2017

Tricou alb cu rochie

Trendurile anilor 1990 se întorc în această toamnă cu lookul deosebit pe care îl oferă ținutele cu rochii și tricouri. Alege tricoul preferat pentru a obține acest outfit în tendințe, ideal într-o nuanță neutră, pe care să îl porți cu o rochie de vară. Acest truc te va ajuta să te ferești  de temperaturile scăzute de afară. Cu o pereche de ghete până la gleznă vei obține combinația ideală. De asemenea, poți folosi și șosetele până la genunchi pentru a realiza o ținută la modă, demnă de toamna 2017.

Șosete și pantofi

Șosetele nu lipsesc în acest sezon, nici măcar de la ținutele office și cele elegante, cu pantofi. Poți să te bucuri de perechea preferată de încălțăminte fără să te gândești la temperaturile scăzute, truc vestimentar la care majoritatea fashionistelor vor apela. 

Colier peste guler

În acest anotimp, renunțăm la îndrăgitele chokere și alegem coliere statement, elegante și sofisticate. Moda de toamnă 2017 ne îndeamnă să purtăm această bijuterie peste bluzele și cămășile preferate, deoarece doar așa ne putem asigura că obținem un look în tendințele acestui sezon. Poți purta aceste piese statement chiar și cu malete și bluze groase cu guler.

Un singur cercel

Moda de toamnă 2017 se bazează pe reciclare și utilitate. Dacă și tu obișnuiești să păstrezi cerceii desperecheați, atunci vestea purtării unui singur cercel cu siguranță te va încânta. În această toamnă, punem accentul pe dualitate cu ajutorul unui singur cercel. Astfel, poți obține două lookuri diferite, în funcție de unghiul din care ești admirată. Pentru a putea fi remarcată mult mai ușor, alege un cercel statement, care să se evidențieze prin mărime și formă, dar și prin culoare.

Cămașă supradimensionată cu nod

Deși acest trend a existat încă de la începutul verii prin cămășile lungi cu volănașe, în această toamnă va primi un update: nodurile. Poți purta cămașa supradimensionată atât la ținute casual, cât și la cele elegante, de birou. Asortează această cămașă cu nod la blugi, dar și la ținute cu fuste și ciorapi groși de toamnă.

Cămașă cu curea

Un alt truc vestimentar pentru toamna 2017 constă în evidențierea cămășii cu ajutorul curelei în talie. Nu, nu vorbim despre cunoscutele corsete care au invadat magazinele în această vară, ci despre cele subțiri și elegante. În acest mod, cămașa nu mai este o piesă vestimentară banală, ci devine piesa centrală a ținutei tale. Nu uita să asortezi cureaua cu geanta, dar și cu încălțămintea.

Eșarfă legată la spate

Moda de toamnă 2017 ne învață un nou truc prin care putem să ne transformăm complet outfitul: eșarfa legată la spate. Dacă din față aduce mai mult cu un choker lat, în spate acest accesoriu poate sublinia eleganța și feminitatea ținutei, dar și a corpului. Poartă eșarfa la bluze decoltate, pe umeri, dar și cu cămăși, la care să lași câțiva nasturi desfăcuți în partea de sus.

Rochie de vară peste blugi

Dacă nu ai apucat încă să porți toată colecția de rochii de vară pe care ți-ai achiziționat-o în aceste luni, mai ai o șansă de a face acest lucru cu ajutorul blugilor. În această toamnă, se poartă rochiile de vară cu blugi. Cu o pereche de pantofi eleganți, obții ținute feminine și sofisticate, cu ajutorul cărora cu siguranță vei întoarce toata capetele.

Moda de toamnă 2017 ne oferă trucuri vestimentare prin care ne putem bucura de ținute care să ne protejeze de frig, dar care păstrează și din aerul vesel al verii. Ține cont de aceste sfaturi și bucură-te de un outfit la modă!

Surse foto: Getty, Pinterest

Articolul urmator
Culoarea anului 2024: Peach Fuzz. Este simbolul conexiunii umane și al iubirii față de aproapele
Culoarea anului 2024: Peach Fuzz. Este simbolul conexiunii umane și al iubirii față de aproapele
Ce fruct de toamna esti?
Incepe quiz
Ce fruct de toamna esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.