BlackFriday

Accesorii în tendințe în 2017

Marţi, 07.02.2017
de Alexa Galgau

Accesoriile sunt o parte esențială a ținutelor noastre și ar trebui să li se acorde le fel de multă atenție precum itemelor propriu-zise care compun trendurile fiecărui sezon. În 2017, supremația nu mai este deținută de chokere în ceea ce privește accesoriile, deși nu putem spune că moda acestora a început să dispară, ci este mai degrabă într-o fază intermediară. Au început, desigur, să apară alte tendințe și nu ne pare deloc rău, pentru că putem să ne diversificăm colecția de accesorii.

Află care sunt accesoriile care se poartă în 2017!

Accesorii care se poartă în 2017

Nu face greșeala de a arunca chokere minunate pe care le-ai purtat anul trecut aproape zi de zi! Știi bine că moda este ciclică, așa că pune-le frumos deoparte și fă loc pentru o nouă serie de accesorii superbe, care se poartă în 2017!

Observăm, în primul rând, o trecere de la o extremă la alta: de la chokerele foarte scurte, puse la baza gâtului, la șiragurile lungi, care depășesc nivelul pieptului. Se poartă în special mărgelele din sticlă, micuțe și delicate, prinse între ele cu sfoară sau cu un lănțișor subțire. 

În 2017 se poartă și colierele cu trei lanțuri delicate, prinse lejer la baza gâtului. Optează pentru un model cu trei tipuri de pietre diferite, însă delimitează-te de modelele încărcate, cu pandantive mari. Anul acesta celebrăm minimalismul mai mult ca niciodată, așa că aplică principiul less is more. 

Să nu uităm că de câțiva ani buni și husele de telefon fac parte tot din categoria accesoriilor importante, așa că nu ar trebui nici ele neglijate atunci când vrem să ne punem la punct cu trendurile anului. Louis Vuitton a făcut senzație anul acesta cu o husă splendidă pentru telefon. Chiar dacă nu îți permiți să cumperi un accesoriu atât de scump, ține minte să nu neglijezi husa telefonului, care poate contribui la lookul tău de divă. 

Un trend cel puțin interesant, pe care fie îl adori, fie îl detești, este cel în care cerceii nu mai sunt purtați pereche, ci fiecare ureche este împodobită cu o altă bijuterie. Această tendință a fost pregnantă la prezentările de modă și nu vedem de ce nu ai putea să o încerci și tu cât de curând - dacă nu vrei să o încerci cu cercei statement, poți purta niște accesorii mult mai discrete.

Ai fi crezut vreodată că vei fi tentată să porți o... borsetă? Chiar dacă purtarea acestui item pare de neconceput pentru fashioniste, el a fost foarte prezent la defilările pe catwalk. Nu este vorba, bineînțeles, despre borsetele clasice, ci despre modele atât de șic și elegante, încât orice femeie pasionată de modă le-ar purta!

Un alt accesoriu must-have în 2017 sunt ochelarii de soare statement. Chit că vorbim despre rame fanteziste sau lentile colorate în cele mai neobișnuite culori, anul acesta trebuie să renunți la modelele clasice și să îți cumperi unul care să te scoată din anonimat!

Dacă ești o admiratoare a genților mari, află că anul acesta se poartă cele supradimensionate, în care credem că îți pot încăpea, în premieră, toate cosmeticele, accesoriile și mărunțișurile pe care vrei să le ai la tine.

La polul opus, a mai apărut și trendul genților micro, în care îți încape doar telefonul și portofelul. Acestea sunt mai degrabă potrivite pentru ocazii speciale, nu pentru ținuta de zi cu zi.

Accesoriile anului 2017 sunt îndrăznețe, rafinate și pline de creativitate, iar tu vei arăta ca o adevărată divă dacă te inspiri din cele prezentate mai sus!

Descoperă pantofii care merg la orice ținută și șapte accesorii care te îmbătrânesc!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (10)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!