Acum poți cumpăra pantofi care imită pielea de om. Ai purta așa ceva?

Moda a fost dintotdeauna diversă și plină de surprize, însă de această dată pantofii din piele au luat cu lejeritate locul întâi la categoria încălțăminte ciudată. Creatorul pantofului spune că acesta este rezultatul idealurilor în materie de modă și frumusețe găsite pe rețelele sociale.
Hannah Rose Dalton și Steven Raj Bhaskaran sunt doi creatori de modă avangardistă care au „antecedente” cu privire la articolele ciudate pe care le lansează în industria fashion. Cei doi au făcut vâlvă în mediul online cu noua invenție: pantofi care imită perfect pielea omului. Încălțămintea este realizată din silicon și imită perfect denivelările unui...picior pe tocuri, micile fire de păr, ba chiar și niște coarne (al căror rol nu prea îl înțelegem).
Chiar dacă îți surâde ideea de a purta acești pantofi ciudați, trebuie să știi că nu sunt deloc ieftini - o pereche costă 10.000 de dolari. Creatorii s-au gândit să realizeze și o versiune mai accesibilă, astfel încât toate femeile să îți permită o astfel de pereche de pantofi. Cu toate acestea, reacțiile din mediul online nu prea dau de bănuit că femeile s-ar înghesui să poarte așa ceva, poate doar de Halloween sau la o petrecere cu tematică horror.
Nu este prima dată când designerii se gândesc că femeile ar purta absolut orice, indiferent cât de urâte ar putea fi articolele inventate. Iată care sunt cei mai urâți pantofi creați de designeri de-a lungul timpului.
Surse foto: Instagram